Anybody?

shhhh...intreb in soapta....mai urmareste cineva Carlatoria? shhh

Poiana de piatra

Am fost weekend-ul acesta la tentativa de schi in Poiana Brasov, cea mai mirifica statiune pe care o avem. Conditii de schi excelente, speram eu, ca doar a nins intens si s-au inscripitonat 80 cm de zapada.

Am descoperit si o metoda buna de cazare, cu apartamente destul de ieftine inchiriate in regim hotelier, in Brasov. Daca va intereseaza vreodata ma sunati si va dau contact.

Supararea mea cea mai mare a venit o data cu prima coborare. Urcand din Brasov intr-un peisaj alb, cu zapada atat in oras cat mai ales in statiunea scumpa, am visat ca voi zbura pe powder snow, si ca va fi un weekend de neuitat. Pai prea curand nu il voi uita: in ciuda zapezii care de data asta a dat sa cada, partiile erau frumos colorate de gheata, pietre, bolovani, braduti, pamant si iarba care a mijit mai cu seama in prima zi de primavara. Cred ca baietii mai lenesi gaseau si ghiocei de ultim moment la cate o cristiana, sa le ofere prietenelor doritoare.

Nu soarele a fost de vina, nici temperaturile si sigur nu lipsa zapezii. Ci vesnica nepasare.

De ce sa investeasca cineva in tunuri de zapada sau ratracuri, sau de ce sa acopere mizeriile peste noapte, cand fraierii vin oricum, si in orice conditii, si dau cu drag 110 ron pe o zi de Anateleferic?

Doar eu am vazut 2 persoane care au cazut si s-au lovit de bolovani si au ramas pe mana salvamontistilor. Am vazut multi altii cazuti, se injura ca in trafic, se distrugeau schiuri si placi, iar paltonarii se plimbau in voie in ciuda semnelor de amenda.

Imagini dezolante, de schiori patimasi care isi luau schiurile in spate, de snowboarderi cazuti si incepatori plangand. E cea mai buna statiune a noastra, e mai scumpa decat Tirolul si mai fitoasa decat statiunile din Bulgaria. Bulgaria, unde cu un skipass mai ieftin am avut conditii impecabile de 16 km de partie, intr-o perioada fara ninsoare.

Multumim domnule Copos ca nu va pasa, ca ne trimiteti sa descoperim minunatiile statiunilor din tari vecine si sa facem astfel economii considerabile.

Cel mai trist este, ca vom veni si la anul, cu acelasi entuziasm!

Idiocratia

Ce zile incredibil de frumoase! Ma trezesc dimineata, ma zbat sa intru in metrou, ma feresc de cersetorii perfect sanatosi si in floarea varstei care fug de munca printre vagoane, ajung la capat de linie 1 mai, trec printre cei mai harnici dintre noi, care la 9 dimineata iau un aprig mic dejun compus din Shaorma, mici si bere la pahar de plastic, ma salut din priviri cu betivii matinali care incep probabil la 7:oo dimineata prima suta de chimion la dugheana de vis-a-vis de firma la care lucrez si ma retrag la biroul meu rosu, cu cafele, mailuri si telefoane.
Ieri a fost una din acele zile, in care calci in balta, in care betivii de vis-a-vis se iau la bataie si isi violeaza verbal mortii si viii, in care cainele vecinului sare sa te muste si cei de la magazin iti dau bomboane/zahar/guma in loc de rest.
Cum sa evadam? Mergem la teatru! Ne ascundem printre intelectuali, vedem toalete distinse, atmosfera decenta, cultura domn'le. La 19:30, la Palatul Copiilor se joaca "O noapte furtunoasa" de I. L. Caragiale cu distributie de exceptie: Maia Morgenstern, Ioan Gyuri Pascu, George Ivascu. Citez: "La aproape 130 de ani de la premiera absolută a piesei, acţiunea este plasată în primii ani ai instaurării comunismului în România, iar personajele sunt rupte din cotidianul nostru. Spectacolul este savuros, iar prestaţia actorilor, una cu totul deosebită. ".

A fost, intr-adevar, o adaptare cu totul deosebita. Oamenii desprinsi din cotidianul nostru nu se refera la mine si la tine, ci la gloata care mananca saorma si bea bere la 9 dimineata. Spectacolul a fost ridicol, costumele ridicole, adaptarea ridicola. Comicul se gasea in faptul ca Maia Morgenstern calca pe lopata si aceasta ii venea in fata si apoi si in spate, ca altul cade in nas, ca altul e stropit cu apa din galeata. Umor de "Tom si Jerry" prost interpretat. Si apoi, Ioan Gyuri Pascu, intra cu chitara, si lasa serenada de-o parte, incepe in schimb in ritm de Hip Hop replici din Caragiale, in timp ce Steaua Diminetii gesticuleaza mai ceva ca Puya sau Uzi sau 50cent, toti la un loc.

Si in momentul in care Chiriac din piesa incearca sa-l prinda pe "vagabond", iar Veta incearca sa-l opreasca, personajele masculine incep sa cante in cor: "Lasa-neee!Lasa-neee!", rupti din Ghencea.

Publicul nu prea s-a amuzat. Doi batranei cocheti au plecat galant in timpul circului. Pana sa apara Ioan Gyuri Pascu credeam ca suntem la un show "Vacanta Mare", regizat de Doru Octavian Dumitru.

Mai bine puneam banii dintr-un buzunar intr-altul si ne faceam ca am fost, vorba lui Caragiale.
Niste Pisy pe tocuri cui erau vizibil amuzate ca au iesit la teatru sa se "cultive". La fel si malacii lor.

Da, cred ca am ajuns in punctul in care trebuie sa manelizam tot ce e bun, ca sa prinda la publicul larg.

Multumim Antena 1, ProTV, Kanal D, protagonistilor din LaBloc, Mondenii sau Vacanta Mare. Multumim Dan Negru. Multumim Doru Octavian Dumitru. Multumim ziarelor Libertatea, Star, Click, Can Can si celorlalte 2 care se distribuie gratuit la metrou. Multumim saormei si fotbalului romanesc, berii la pet si sutei de chimion din colt de strada.

Multumim pentru indobitocire. Va dedic cu sinceritate acest "Idiocracy Award" oferit de fundatia
"I. L. Caragiale ".

Unplugged

Ieri am fost mondena, din nou. Am mers cu o colega si un coleg la lansare Audi Q5. Nu, nu ca sa mi-l cumpar, la ce bun, dar ca sa mai vedem si noi cum organizeaza altii evenimente. S-a tinut la Castel film, intr-o hala mare, vreo 4 - 500 de invitati, proiectii foarte cool, percutionistii de la MayuMana (sau cum se scrie), Horia Brenciu neschimbat pe post de MC, vedetele, vedetute pri'mprejur, presa, cocalari si doamne cu frizuri perfecte. S-a facut foarte remarcat un distins domn, galant si elegant, totusi modest, cu o sotie care fura priviri: domnul Ilie Nastase. Impresionant! Si a stat atat de aproape de noi incat daca ar fi fumat ar fi scrumat la noi in scrumiera de pe masa de cocktail, cum faceau toti trecatorii.

Si cine credeti ca a fost supriza serii? Cine credeti ca a sutinut un concert minunat unplugged de vreo 7-8 melodii? Natalie Imbruglia (da, da aia cu Torn). Si eram la un metru de ea. Au fost momente in care, daca intindeam mana bine, ii atingeam finutii pantofi de lac care o inaltau pe miniona cu vreo 10 cm. Si am stat in primul, primul rand. Si l-am depasit si pe cel mai central si bine pozitionat fotograf cu replica : "Pai ma bag, ca e concert, nu teatru".

Dar mai mult decat orice eram "The Groupie", aia de pe ecrane care stie textele pe dinafara, persoana mereu zambitoare si aplauzanda filmata in timpul show-ului. Si Natalie a flirtat cu mine. Adica, m-a simpatizat. Adica, atunci cand canta ceva cu "Yoouuu" arata spre mine. Si imi zambea, si mi-a aratat din inima "Toooorn" cu contact vizual la mine, si e asa de frumoasa!! Colegii cu care eram s-ar fi jurat ca ma ia acasa. Si ce m-as fi dus! dar nici nu stiu unde e casa ei, spre dezamigerea jurnalistului care m-a intrebat cu o siguranta de "hai, ca doar tu trebe sa stii".

Foarte interesant. Te trezesti cu greu miercuri dimineata, frig, lume posomorata, inghesuiala la metrou, ore luungi la birou, si seara te incanti cu un concert Natalie Imbruglia unplugged, supriza, si atat de aproape!!

Glorious!

How to lose 2 flights in 4 days

Ramanem in America insorita. Ultima zi in New york am urcat pe turisticul Empire State Building si cred ca am ramas usor cu capul in nori pentru cele ce vor urma.

Reintoarsa intr-un Chicago ploios si neprimitor aveam un singur gand:"Sunny California!" Cu bagajul practic facut (am schimbat blugii cu fuste) si biletul cumparat, o trezesc ziua urmatoare pe frumoasa mea surioara: "Ariana! Deja e 8:00!" Nu, nu aveam zborul de dimineata, aveam eu jetlag si nu puteam dormi, si ma plictiseam. Zborul era in jur de ora 16:00. La 13:00 spune Ariana sa plecam la aeroport. Cee? Sa stam ca fraierele 2 ore in aeroport? Nu! Scurt dupa 13:30 ne urnim spre trenul ce avea sa ne duca la Chicago O'Hare. 14:15. Trenul sta. Se repara linia. Eu: "Ce naspa de aia care chiar se grabesc la aeroport. Noroc ca noi avem timp." 14:45. Ajungem in aeroport. In timp. Eu:"Hai Ariana, ca stiu eu unde trebuie sa mergem." Gresim terminalul, aparatul de easy Check-in nu imi citeste pasaportul. Nu avem confirmation number pentru ca "e bilet electronic, asta nu trebuie printat". Luam trenul pana la Terminal 1. Coada. Avem timp. Doamna de la ghiseu:"Miss, I'm not ready for you. I have to deal with this cash here". Numara bani. Se incurca si o ia de la capat. Termina, imi da boarding pass-ul. "Ariana, hai pana afara, mai sunt 10 minute pana la boarding". In final ne asezam la coada, imensa, trece unul, raman 20 in fata, mai trece unul, 19 persoane si urmam. Da jos jacheta, goleste buzunare, descaltarea! Trecem de security. 15 minutes till departure. Fugim. Domnii cu multe bagaje din fata blocheaza banda de mers. O luam pe langa banda. Siret desfacut. Ma gandesc: "O fractura de nas m-ar intarzia mai mult decat legarea unui siret." Leg siretul. Fugim. Fugim. Vedem gate-ul. Ariana:"Oh, nici nu e coada! Hai sa luam o apa." 7 minutes till departure. Abandonam apa la coada si ajungem la gate. Avionul era, tubul era, usa inchisa, toata lumea facuse boarding-ul. Am pierdut avionul. Ridic telefonul de Custumer Care:"For English press 1. If you want to book a flight press 1. If you want to change your flight details press 2. If you're looking for your connection flight press 3." O vedem pe doamna iesind din tub. "Miss! We've got to get on that flight to San Diego". Doamna supraponderata:"NO! that flight is gone, you can't get on it. I've called you're name many times, where were you young ladies??". Ne calmam cu totii si primim un nou bilet de avion, dupa o ora. Avionul merge mai repede, ajungem cam la acceasi ora. Dar totusi, cu gandul ca , pentru prima oara in viata, am pierdut avionul.

San Diego, ora 19:00, caald, iesim in tricou, stam la "umbra" unui palmier sa il sunam pe verisorul rares, sa ne dea indicatii. Luam taxi-ul, ajungem la el acasa, terasa, tricou, flip-flops, paste cu pesto, paradis.

Ziua urmatoare ne trezim cu un soare cu nori prevestit in prognoza meteo. Am prins cele mai friguroase 3 zile din an. In California. Incredibil! "Ariana, eu nu mai imi pun protectie solara, ca doar e innorat." Prima intalnire cu Pacificul a fost rece si neprimitoare. 2 ore mai tarziu eram la o terasa pe plaja, urmaream joggerii si biciclistii de pe faleza (da, da ca in filme) si ne bucuram de apus. Seara eram insolata si arsa cum nu am fost niciodata. Creme, iaurt, aspirine. Tricky, tricky, tricky.

A 2-a zi de San Diego am dedicat-o vizitarii orasului, Sau, sacrificiilor. Pentru ca orice doream sa vad primeam acelasi raspuns de la Ariana si Rares:"Nu, nu, sacrificam, e prea departe". Din pacate totul e departe in San Diego, fiind un oras intins pe zeci de kilometri. Am sacrificat asadar podul Coronado, gradina zoologica (cea mai mare din SUA) si altele. Am vazut in schimb centrul "istoric", parcul Balboa (wow), si zone centrale principale. Seara a organizat Rares un College Party a la American Pie, cu jocuri de baut, cum ar fi Beer Pong si Flip Cup.

Ziua 3. Soare, 22 de garde (brrr) si o plimbare cu autobusul spre La Jolla. Cele mai frumoase cartiere din lume, coline, vile, toate cu vedere spre diverse golfuri ale Pacificului, palmieri si un campus universitar unde sa tot fii student. Am sacrificat plimbarea pe jos prin La Jolla pentru ca ne-am promis ca ne bagam toti in oceanul neprimitor. Ne-am inchiriat coostume de neopren ca surferii, Boogie Boards si ne-am dat pe valuri care ne purtau praca in aer pana la mal. Rares a calarit o placa de surf, care nu i-a atins talpile in ziua respectiva. Seara am inghetat la aceeasi terasa de faleza.
Ajunsi acasa, Ariana o suna pe prietena noastra Anca, sa o intrebe la ce ora urma sa fie zborul ziua urmatoare, duminica. Zborul era la 6:10, cum am retinut noi. Sambata. Nu duminica, Sambata. Il pierdusem, fara sa fi mers la aeroport. Daca mergeam in aeroprt la 6:00 AM cu zborul pierdut cred ca relatia mea cu scumpa surioara ar fi fost alta. Dar pentru "modica" suma de 150$/pax am reusit sa rezervam un zbor nou pentru duminica, cum trebuia sa fie el initial. Tin sa reamintesc insa o scurta conversatie intre surori, inainte de plecarea din Chcago:"Ariana, dam voie sa verific mail-ul cu zborurile daca tot nu il printezi, ca nu am incredere in tine" Ariana:"Cum sa nu ai incredere? ca doar eu sunt sora mai mare si responsabila!" Si asa, am pierdut avionul cu 24 de ore intarziere....

Am zis sa nu las asta sa ne strice seara. Mi-am luat cele 3 bluze pe mine, care sa ma apere de frigul de 13 grade seara, si am pornit spre strada cu pun-uri. Pub-uri pline, tineret dansant, teraae incalzite, studenti beti (da, da, ca in filme), eu cu Rares, pe ringul de dans. Seara s-a incheiat cum nu se putea mai bine Cu melodia:"California love" de la 2Pac, in "the state where you never find a dancefloor empty", intre 23:00 si 2:00 as completa eu, ora la care, conform legii, se inchid toate barurile.
Dupa inca trei ore de tremurat de frig pe salteaua din camera lui Rares am reluat Odiseea aeroporturilor inapoi spre Chicago.

Sau...Chicaca, cum ii spuneam eu inainte sa il descopar. E greu, ca dupa New York sa te incante ceva. Dar Chicago e ceva! Spre finalul excursiei am inceput sa descopar orasul care mi-a fost "acasa" pentru 2 saptamani. Lungi plimbari in timpul zilei, culminate cu cine inernationale seara, cu scumpul verisor Alex. Am mancat sushi extrem (daca vi se propune vreodata oyster shooter, refuzati), mancare thai, vietnameza, si multe multe burgere, sloppy burger, cheese burger, hash brown patatoes, mexican fajitas, pizza, chicken wraps si tot ce are americanu' si restul lumii de oferit. Stiu, la etiopieni nu am ajuns, dar am motiv sa revin in Chicago!

America e o tara impresionanta, cu oameni foarte civilizati, unde chiar te simti rege oriunde intri ca si consumator. Da, sunt placut impresionata si am sa ma mai duc. Nu as trai acolo, dar daca ar fi mai "scurt" Atlanticul m-as tot duce in vacante.
Romania m-a trezit repede la realitate. Dorind sa cumpar o cafea cu 12 ron la Cafe Costa in Otopeni, scot "milionu'" ca bastana si primesc raspuns:"Da' bani marunti nu aveti domnisoara? Tot bancnote mari, eu de unde sa va dau restul la toti?" Am inchis ochii si m-am prefacut ca aud:"Hello, Miss, is there anything I can do to help?...There you go dear! ...Thank you and have a lovely day!"

The Big Apple, with extra frize and large soda

Azi am intrat pe blogul prietenei mele Dana, www.justablondemoment.blogspot.com sa citesc various, cand vad la linkuri, ca trimite catre mine, Carlatoria, cu ultimul post publicat acum 3 luni. "Mda, despre ce sa mai scriu?" Si atunci m-a lovit, ca doar eram in New York.

Da, am ajuns in "marele mar", la un ocean departare de voi toti, dupa lungi ore de zbor transatlantic, cu filme bune (ati vazut Zohan???) si mancare de avion. Si de 4 zile ma bucur de cheeseburgers, wedgies, cafea caramelizata, alune caramelizate, hod dog la 3 dolari, cola, bere mica, mancare mexicana, cubaneza, japoneza, la poalele zgarie-norilor.

Am avut marele noroc sa nu fie multi nori de zgariat, sa ma bucur de NY intr-o atmosfera de toamna placuta, cu tot ceea ce cunoasteti voi atat de bine. Nu glumeau prietenii mei care ziceau ca aici e ca in filme. Pentru ca este. Vizita in New York este de fapt o vizualizare a tot ceea ce cunosteam, unde se adauga un puternic sentiment de WOW! E mare. Te doare ceafa de cat e de mare. E cosmopolit, un vagon de metrou din Queens aduna, fara sa exagerez, toate rasele existente .

Si iata-ma asadar, Queen of Queens, cucerind New York-ul pas cu pas. Stiti de ce, in filme, sunt mereu acele guri de canal din care ies misterios aburii fara oprire? Pentru ca asa este! Si stiti cum in filme vedem mereu sute de oameni pe un bulevard, un dute-vino continuu ca intr-un cuib de viespi? Asa este! Asta e 5th Avenue de exemplu. Si Central Park, si Plaza hotel unde a stat Kevin din Singur Acasa 2, si barurile chic unde fetele haute din SATC isi beau cosmopolitanu', totul este asa cum le-am vazut. Asta nu inseamna ca tine locul vizitei. Dimpotriva. New York-ul mi s-a parut ca un fel de Mecca, un loc de care auzi toata viata, care te inconjoara mereu, despre care ai atatea imagini in cap, unde pur si simplu trebuie sa ajungi. Noi toti traim de fapt, in New York, cu imitatii de hot dog, de zgarie nori si de vitalitate.

Am umblat ca tot turistul pe 5th Avenue, Rockefeller, Times Sqaure, Broadway, Soho, Financial Plaza, Wall Street (duminica, nu am vazut "ploaia" de bursieri sinucigasi), MoMA, Brooklyn Bridge, East Village, si cate si mai cate. Iar azi, mi-am rezervat timp pentru Statuia Libetatii. Cozi peste cozi, turisti, mii de turisti, la coada la vaporasele de tranfer catre Statue of Liberty si Ellis Island. Si cand am ajuns la poalele statuii am avut simpla reactie: mmda, asa o stiam si eu. Si cred ca dimensiunile ei sunt exagerate in filme, mai ales in Ghostbusters si in Jungle Jungle. M-am retras asadar la parterul vaporasului cu o portie de nachos and cheese (la pret si la gust identice ca cele din Multiplex)

Iei Parisul, pui Londra peste, adaugi suburbii nelimitate, pui viata, buna dispozitie americana, adaugi cateva valori la capitolul arta (au tot impresionismul impresionant), aduci oceanul aproape si obtii o imagine aproximativa a New York-ului. E ca o metropola europeana la puterea a 10-a, with extra frize and large soda!

Va scriu din Chicago, maine zbor spre sunny California si revin la Chicago.

Cu dorul in suflet!

Spartura Deltei

Am fost in weekend in Delta inferioara, atat de inferioara tuturor asteptarilor...
Din Tulcea mergi spre Murighiol, si daca ai noroc sa nu iti distrugi masina in craterele din sosea ajungi la un moment dat la iesirea din sat. Acolo se termina si satul si asfaltul si curajul de a merge mai departe.
Dar scopul este inca indepartat, la vreo 10 km de offroad extrem, prin camp, pe un drum de carute, mergi pana in locul unde intoarce uliul, unde nici dracu n-a mai ajuns sa-si fi intarcat vreodata copiii. Si iata, soyez les bienvenue in Dunavatul de Jos, jos, jos, jos...

Dar daca mai ai putina vointa, si apa de parbriz, si stergi praful pe care l-a lasat jeep-ul din fata, si il urmaresti, ajungi intr-o oaza de bogatie aparenta: Hotel Egreta, 4 stele

Eu am ajuns, m-am asezat la masa, insetata, am abordat chelnerul in modul cel mai politicos:"Fiti amabil, aveti va rog o Cola Light?" Chelenrul Leon raspunde afirmativ si dispare. Reapare dupa 10 minute sa debaraseze masa de langa, ma uit la el intrebatoare, ma ignora, si reiau dorinta de adineaori:"Nu ati gasit Cola Light?" Iar Leon servil:"Ba da, dar m-ati intrebat daca avem, nu mi-ati spus sa va aduc". . .

Ma duc nervoasa la receptie sa verific lista camerelor (eram on a mission, nu in concediu) si ma intampina receptionerul:"Tu esti Carla? Vaaai cat ne-ai innebunit cu telefoane si pe mine si pe sefa de sala. Cand vedeam ca ne suni nu stiam cum sa ne pasam telefonul de la unul la altul. Eu nu stau sa le raspund la toate tzatzele de agentie sa ma intrebe intruna de camere si facilitati".
Si cu el trebuia sa colaborez. Cu el si cu sefa de sala, si cu Leon. I-am explicat receptionerului ca ma asteptam la o altfel de abordare, fiind vorba de un hotel de 4 stele. El: " Ce 4 stele domn'le? Crezi ca noi chiar suntem de 4? Nici 3 stele nu meritam. Ca vin aia de la minister, le dam de baut, ii plimbam cu salupa pe canale, mai dam o shpaguta si ei ne mai dau o stea. Nu avem nici facilitati nici servicii de 4 stele, nici nu inteleg de ce vine lumea la noi". Angajati devotati...

A doua zi, mare petrecere mare la piscina hotelului. Ii rog pe cei din restaurant sa mute mesele afara, pentru ca aveam decoratiuni cu lumanari plutitoare, torte si felinare. Prompt se anunta Leon sa ne ajute: "Atata ne forjati si cu mesele astea, de ce nu puteti lua cina in restarant? Va doresc sa ploua." Si a plouat...spre bucuria lui Leon, care a trebuit din pricina cobelor sa mute inapoi in restaurant mesele deja amenajate la piscina.

Se termina si petrecerea, extrem de reusita de altfel, si urmeaza inainte de plecare semnarea facturii finale. Vine Cirpian receptionerul cu zeci de foi si foite cu note de plata. Insumate ieseau foarte multe "zjsh"de milioane. Si in final o fituica de la domn' director: "Sparturi: 2 scrumiere, 3 farfurii, 2 pahare vin, 1 masa de plastic piscina. Total: 100euro". Ii spuns receptionerului ca mi se pare penbil ca la o nota atat de mare pe care tocmai o semnam, directorul se mai uita la 2 scrumiere si 3 pahare si ca este pacat ca pentu 3 milioane sa stricam relatiile intre agentie si hotel si ca evident nu platesc nicio "spartura". Mesajul este transmis catre director (care din varii motive de durimpulism nu se putea deplasa personal) si Hermes imi aduce replica lui:"Nu vor 3? Atunci factureaza-le 7." Am mai incercat eu sa vorbesc de parteneriat, de relatiile hotel - agentie, de interdependenta dintre acesti doi factori si de faptul ca ei nu ne fac nicio favoare prin faptul ca ne cazeaza la ei. " Da' de unde? Voi aveti noroc ca v-am primit grupul la cat de solicitata este Delta momentan. Pe noi nu intereseaza, pierdem clienti, dar mereu vin altii ca nu mai e nimic in zona. Si peste cativa ani cand se deschid hoteluri concurente si eu si directorul ne mutam la concurenta. Dar acuma vrem banu', ca ce-i in mana nu-i minciuna". Nu am platit nicio spartura.

Si m-am intors in Bucuresti, suparata si dezamagita de tot ce am trait in cele 3 zile la Hotel Egreta. Si am zis ca o sa fac o plangere consistenta catre Ministerul Turismului. Si ma gandesc acum la momentul ireal in care cineva din minister chiar ar citi plangerea mea. Ar inchide ochii, s-ar lasa pe spate in scaunul lui de birou extra modern, si s-ar cufunda intr-o amintire placuta: cum a petrecut el cu colegii, band Whisky si fumand trabuc intr-o salupa de lux la apus de soare, pe canalele Deltei Dunarii, totul cu pretul unei stele...

Eu ce fac in weekend?

Se intampla in viata fiecaruia...esti tanar, voios, haois, plin de viata si de timp liber, calatoresti, petreci, iesi, vizitezi, mananci, bei, mergi la concerte, strabati continente si brusc....atingi varsta responsabilitatilor. Nu pentru ca ai nevoie, nu pentru ca nu iti era bine unde erai, ci pur si simplu pentru ca trebuie sa platesti un impozit, sa povestesti de ultimul staff meeting sau sa dai prietenilor, la o bere, noua ta carte de vizita cu "Cevreitu" Manager.

Si deschizi blogul tineretii tale si vezi ca nu ai postat din febaprmarlie, dar iti promiti ca vei pleca in concediu si atunci....

Societatea asta adulta si platitoare de impozit catre stat are totusi un mic secret, 2 zile pe saptamana care devin singurele care conteaza: weak end-ul, fin-de-shmen-ul, deci cand se savarseste saptamana.

Si atunci sa vezi, vineri seara sari in masina, stai ore in sir intre Bucuresti si Ploiesti, sau incercand sa iesi spre autostrada soarelui, si alternezi weekend de weekend pe laturile triunghiului magic : Sinaia-Bucuresti-Mamaia.

Saaaau....

Ramai in zona si vizitezi, sa zicem, Vulcanii Noroiosi. Sunt aproape, sunt noroiosi si sunt intr-un cadru natural special si impresionant. In zona e o pensiune draguta, ieftina si curata, cu o tanti care gateste foarte bine. Nu se mananca a la carte, se mananca a la "luati un loc ca va aduc cina si un pahar din vinul casei", si 8 ore mai tarziu:"luati un loc ca va aduc micul dejun, cafeaua si cacao cu lapte proaspat". Cu aceste forte noi se poate vizita zona, statiunea balneara Sarata Monteoru (un fel de Sovata mai mica), drumul spre Brasov prin muntii Siriului, cu popas la lac, cetatea saseasca de la Prejmer, Brasovul, si apoi traseu la libera alegere inapoi spre capitala cu gandul ca maine e iarasi luni.

M-a mai impresionat zona Sibiului, unde am mai tot fost. La Ocna Sibiului s-a redeschis complexul balnear cu preturi ardelenesti si servicii "ca-n vest". Piscina cu apa sarata, piscina cu apa ducle, jacuzzi, sauna, spa spa spa.... O distractie putin scumpa pentru studentul din noi, dar ideala pentru micul corporatist care doreste o iesire relaxanta. Totusi, as mai astepta vreo 10 ani pana e gata autostrada inainte sa merg data viitoare. Dar, dragi prieteni din Ardeal, poftiti, ca aveti un mare avantaj.

Cine risca sa isi ia 2 zile de concediu pentru un weekend prelungit este binevenit in Delta. Am fost de curand la Sfantu Gheorghe, complexul Delfinul, si chiar nu cred ca exista ceva mai frumos la noi in tara. Ma refer la complex in sine, la sat, la plaja, la mancare, la atmosfera generala...Vine curand festivalul de film ;)

Ah...si Vama Veche, in conitnuare locul meu preferat pentru serile dansante...excursia in Vama se poate combina foarte bine cu o fuga la vecinii nostri din sud, sau cu un intors de-a lungul Dunarii, si un trecut cu bacul la Ostrov, traseu ce merita vazut kilometru cu kilometru....

Incep concertele, festivalele, die Arzte canta din nou la Sziget....Incepe vara!

Voi ce faceti in weekend?

Gonna burn this whole city down

Luna martie. Primavara spaniola, moment in care pe vremuri satenii ieseau si dadeau foc lemnelor ramase din iarna. Asa s-a nascut festivalul focului.

Astazi, »Las Fallas » reprezinta mult mai mult. Banalele lemne arse sunt inlocuite de statui mari de lemn si carton presat, decorate si vopsite dupa fantezii nelimitate ale artistilor falleri. In jurul fiecarei dintre cele aproximativ 300 de statui se aduna locuitorii cartierului la fiesta. Strazile sunt pline de oameni, circulatia oprita, fiecare strada se lauda cu un DJ local, cu bautura locala si mancare traditionala.

In fiecare noapte la ora 1 :00 se lumineaza cerul de artificii, create de cei mai buni pirotehnisti din lume, valencieni la origine. Apoi continua fiesta. Ziua la 14 :00 avem parte de mascleta,adica 15 minute de petarde legate care rasuna in tot orasul, bubuie si fac pamantul sa cutremure.

Dimineata te trezeste un sunet de fanfara, iesi in geam si vezi o parada de falleri. Valencieni de la bebelus la bunic imbracati in straie de sarbatoare, marsaluind pe rimtul orchestrei ce-i urmeaza. Ansamblul se incheie cu tinerii care arunca petarde puternice in urma, si se asigura ca prezenta lor este simtita si auzita. Si asta in tot orasul, 5 zile, sute de falleri, cu sute de fanfare.

In ziua « Ofrendei » se poate vedea ca fiecare participant duce un buchet de flori. Oprirea finala e in Plaza de la Reina. Acolo, Fecioara Maria costituita din schele de lemn este « imbracata ». Fiecare buchet de flori se alatura unui alt buchet de flori, si astfel se constituia rochia. La ofrenda de la Virgen.

Punctul culminant, care revine la datinile arderii lemnelor de iarna, este in ultima noapte. Starurile serii sunt pompierii. Da, avem de-a face cu foc. Cele 300 de statui de lemn amintite, concepute si create pe parcursul unui an, sunt incendiate. Vizitatorii stau aproape, apoi tot mai departe, pe masura ce se incinge atmosfera (la cel mai propriu mod posibil). Pompierii uda constant cladirile din jur si vizitatorii. Apoi sting focul.

Si gata ! E primavara…ce simplu a fost !

Always look on the bright side of life

Am trisat putin si am lasat afara 2 povesti/calatorii: in toamna am fost putin in Austria si de revelion la Paris. Dar mi s-a parut ca niciuna din excursii nu s-ar ridica la nivelul Thailandei, si deci, mi s-a parut inutil sa scriu ce am trait, cu toate ca au fost 2 excursii foarte benefice. Si l-am vazut pe Tutzi si ii multumesc etern pentru tot si a facut cat 10 Asii la un loc :) Bine?

Joia trecuta am plecat la Bruxelles, la dragii mei prieteni Tudor si Bogdan, si am petrecut un weekend nebanuit.
Am ajuns in Bruxelles la un soare cu dinti destul de primitor, si am mers direct cu Bogdan sa mancam si sa recuperam povesti. Am mers apoi sa imi las bagajul in campusul universitar, la Tudor, unde am stat in micutza si primitoarea camera de camin.
Seara am fost la un film mut. Amuzanta a fost replica mea dinainte :"sper ca nu e dublat in franceza"...nu era, era mut. Din 1928. Cutia Pandorei. Foarte relaxant, atat de relaxant incat am adormit la jumatatea filmului. In fundal era o muzica de pian cantata live, a carui acorduri m-au trimis rapid in lumea visului. Proaspat trezita la final am reusit sa tin piept unei degustari de beri belgiene, si povesti, povesti, povesti...
Vineri, acelasi soare cu dinti m-a scos din casa pe la 13:00 cand m-am intalnit cu verisorul meu si am mancat supermancare thailandeza, am fost la shopping si mi-am cumparat cele mai frumoase cizme primavaratice create vreodata. Seara mancam la camin, mancare de Carrefour. La Tudor in camin e plin de studenti de peste tot. Cel mai amuzant a fost un tip din Rhuanda, cu care mi-am exersat franceza. I-am povestit ca locuiesc in Romania , in capitala. M-a intrebat daca stau cu familia. zic:"No, my parents live in the center of the country"...si...intrebarea incuietoare:"Oh, where is the center?"....voi ce ati fi raspuns?ca eu am amutit...
Vineri seara am iesit cu 2 colegi de la birou din Bucuresti, si am dezbatut fel de fel de (feldiefeldie) teme politice/cineaste/turistice.
Si high-lightul a urmat sambata. Cea mai frumosa zi! Cel mai frumos oras. Am plecat la Antwerpen, cu trenul, si a urmat o zi plina de ras, voie buna, cantece, biciclete, cafele, beri, si cea mai frumosa strada din lume. Am mers toti 3 pe biciclete intr-un soare ceva mai primitor, pe alei, strazi, parcuri si prin underground Antwerp (adica la 32 de metri sub pamant)...un oras minunat, completat atat de bine de compania perfecta in care ma aflam. Tema zilei a fost vintage, pentru ca noi eram destul de vintage (si totusi Emo) si melodia zilei...da...cea din titlu. Si am ras cum nu am ras de mult si mi-am dat seama ce dor imi e sa rad cum radeam...
Visul s-a terminat seara, cand am luat trenul inapoi spre Bruxelles, cu mai putin ras si mai mult somn. Am reincarcat bateriile pentru o petrecere ce avea loc intr-un duplex nu departe de apartamnentul lui Bogdan. Acolo era iarasi un mic paradis pentru mine: plin de nemti. Si nu am mai fost nevoita sa vorbesc franceza. Si dupa scurt timp am trecut la platane si am schimbat petrecrea Morrisey intr-o petrecere "Die Aerzte"...erau nemti cool si "rockbar" si am ras si am cantat si ne-am amuzat.
Ieri s-a incalzit si am baut cafeaua in soare in terasa. Eram deja putin trista la gandul ca se termina excursia. Ne-am mai plimbat prin unele locuri nebanuite, dar si clasicele turistice.

Ce mult conteaza oamenii din jur. A fost un weekend al pieteniei si al rasului. Si relativ la ce am intrebat in Antwerpen la rau despre uitare, raspunsul este cu siguranta nu: astfel de zile pur si simplu nu se uita niciodata! Multumesc...

I had the Thai of my life...

Ieri dimineata, m-am trezit in Bangkok, desi nu trebuia. Planul era sa ma trezesc in Budapesta, dar compania Malev (nu recomand), a amanat zborul cu 10 ore, fara explicatii, fara a deconta vreo cazare, cu 2 vouchere amarate a cate 5 euro de lichidat la Burger King. Asa ca eu, dupa ce cu o ora inainte ma despartisem in lacrimi de prietena mea Corinna, am dat rewind, m-am urcat din nou in shuttle, am revenit in centrul Bangkok-ului si am mai petrecut o seara cu prietenii mei nemti. Asa ca, ieri dimineata , ma trezesc in Bangkok, mananc un mango la strada, la 6 dimineata, ma targui cu vreo 2 taximetristi, si al 3-lea accepta sa ma duca la aeroport cu "meter-ul" pornit, si sa puna capat celor mai frumoase zile din viata mea.

Am stat in Thailanda 2 saptamani, dar mi s-a parut ca am stat vreo 2 luni. Am trait foarte intens, cu 5 ore de somn pe noapte, intre orase, statiuni si insule exotice, cu prieteni noi si prieteni vechi, cu lapte de cocos cu paiul, cu plaje cu nisip perfect alb, cu tigri, elefanti, maimute, cu motorul, cu bungalo-uri pe rau sau plaja, cu barca, cu mii de pesti colorati, cu cascade, dans si karaoke.

Eram sigura ca totul va fi foarte complicat, cum altfel sa ma gandesc inainte sa incep o calatorie mai mult sau mai putin pe cont propriu. Dar thailandezii te ajuta, te indruma, sunt draguti si primitori. Cum am ajuns in aeroport am fost abordata de o doamna care m-a intrebat unde merg, m-a condus la autobus, mi-a aratat unde sa schimb bani si de unde sa cumpar bilet pentru a ajunge in centrul Bangkok-ului. Marele meu noroc a fost ca in Bangkok m-am intalnit cu un prieten vechi/nou, Gigi, care era de 3 luni in Thai, si mi-a explicat de toate. Tot cu el am explorat Bangkokul, am inchiriat motocicleta, am mers de-a lungul raului Kwae, am fost la templul cu tigri, am facut baie in cascada (mai mult sau mai putin voluntar), am dormit in bungalo plutitor pe rau, am cantat karaoke in duet cu un thailandez, am mers in pestera (unde m-am panicat de frica de lilieci)...toate astea in 2 zile intense si superbe. Tot Gigi m-a indrumat spre insulele Phi Phi, care au urmat sa fie cele mai frumoase zile din intreaga excursie.

Apoi, cand calatoream dintr-un loc intr-altul, impreuna cu biletul de autobus primeam si o eticheta in piept, si eram indrumata pas cu pas, de la un autobus la altul, dintr-un minibus spre barca, pana la punctul de destinatie. Nici nu aveam timp sa par derutata si sa scot harta, pentru ca deja venea cate un thailandez responsabil, ma trimitea , imi arata , ma indruma. Cazare se gaseste berechet, eu am ales mereu bungalo-uri cu priveliste.

In Kho Phi Phi, am ajuns singura, m-am cazat cu 300 de baht (aprox 200 mii lei vechi), intr-un bungalo cu vedere la mare, inte palmieri. Cu toate ca eram singura, nu m-am simtit deloc asa. M-am asezat seara la un raggae bar pe plaja, sa scriu vederi catre cei dragi. Cam la a 3-a vedere s-au asezat cu mine la masa alti calatori, am intrat in vorba si a inceput petrecerea. Ne-am bucurat de fire shows, cocktailuri la galeata si muzica buna pe plaja pana spre orele diminetii. In dimineata urmatoare am dezbatut la micul dejun diferentele culturale cele mai evidente intre Asia si "tarile din vest". Cel mai mare paradox in Thailanda, am convenit noi, este igiena. Thailanda este o tara curata. Cu toate astea, nu sunt cosuri de gunoi pe strada. Deseurile se arunca pur si simplu intr-un colt ales, apoi este ridicat de gunoieri, dar nicidecum nu sunt murdare strazile. Toaletele sunt de regula foarte curate, dar nu veti gasi prea des hartie igienica sau sapun, sau sistem de tras apa. In schimb, veti gasi in fiecare toaleta un vas mare care aduna apa, de unde se arunca cu o galetusa in vasul de toaleta. Langa acest dispozitiv este un minidus, folosit pentru spalat, ca sa explicam lipsa hartiei igienice. Si sapun nu este, pentru ca nu este. Zack, care statea de 4 luni in Thailanda a recunoscut ca nu a vazut niciodata un thailandez care se spala pe maini, eventual unul care isi uda mainile la chiuveta ca sa-si aranjeze parul. La inceput ma intrebam cum se spala pe maini comerciantii ambulanti, care intra in contact direct cu mancarea mea. Apoi... am incetat sa mai imi pun astfel de intrebari. Daca in Bucuresti as fi insistat ca vanzatoarea sa isi puna manusi inainte sa imi serveasca painea/sunca/fructele, Thailanda m-a vindecat de orice germofobie.

Cea mai murdara parte a corpului este considerata sa fie piciorul. Aceasta a fost a doua tema de dezbatere la acel mic dejun. Oamenii se descalta cand intra in magazin sau restaurant, in unele hosteluri se impune chiar lasarea incaltamintei la receptie. Nici o problema, in fond e mult mai comod asa. Pana la un punct. Singurul lucru peste care nu am trecut cu usurinta este faptul ca se intra descaltat si in toaletele restaurantului, sau in toaletele publice. Primul lucru, m-am intrebat daca "apa" de pe jos este de la metoda traditionala de tras apa, sau de la diversi indivizi care considera vasul de toaleta doar ceva orientativ....apoi...am incetat sa ma mai intreb!

Dupa aceste conversatii apetisante am terminat sucul de ananas si am pornit spre plaja, de unde am inceput o excursie cu barca, de neuitat. Barca long tail, similar ca si forma cu o gndola venetiana, capacitate de 12 persoane, era condusa de un thailandez care stia in total vreo 10 cuvinte in engleza printre care "swim", "snorkle","eat". Ne-am plimbat prin cele mai frumoase colturi ale insulelor Phi Phi, la plaja cu maimute, la insula Bamboo si, punctul culminant, plaja Maya, unde s-a filmat The Beach. Acealasi film mergea in restaurantul unde am mancat de cina cateva ore mai tarziu, si ne uitam toti hipnotizati, parca nu ne venea sa credem ca chiar fusesem acolo in ziua respectiva. Imaginile din film sunt extraordinare, dar deloc exagerate. Poate mi s-a parut si mai frumos sa vad cu ochii mei, pentru ca la peisajul acela incredibil se adauga sentimentul "am ajuns si aici"...

Dimineata urmatoare a inceput un eveniment foarte interesant. Era 25 Octombrie, iar in 26 urma noaptea cu luna plina. Si toti "backpackerii" din Thailanda se indreptau in stil exod spre insula Phangan, pentru fullmoon party, sau cel mai mare beach party din lume. Cu niste americani am mai poposit o noapte in orasul Krabi, unde am fost la piata de noapte si am gustat fel de fel de fructe exotice. Seara la terasa am trait un episod tare amuzant. Vorbind de mari vedete muzicale ale lumii, am indraznit sa ii pomenesc in aceeasi propozitie pe Madonna si pe Robbie Williams, si atunci am primit raspunsul fulger, 3 americani in tandem:"Robin Williams is an actor, he doesn't sing." Nu auzisera de Robbie, de Take That, am insistat, am fredonat, eram sigura ca isi bat joc de mine, dar nu. Paream ca o nebuna care vorbeste de un personaj necunoscut ca de o vedeta de teapa Madonnei. Asa ca i-am provocat sa opreasca orice persoana pe strada, sa se convinga. Prima victima a fost un thailandez care parea sa stie dar nu a reusit sa fredoneze nimic, astfel ca pledoaria mea nu era incheiata. Am vazut ca se apropie niste albi, si i-am rugat pe cei 3 necredinciosi sa ii abordeze intreband doar :"Do you know Robbie?", iar replica a fost cea dorita, cu accent francez puternic albii au raspuns in tandem:"Robbie Williams??", si au continuat numind cantece si albume. I won, i won, i won!!

Din Krabi,am primit eticheta, am luat autobus, barca, si seara eram in Kho Phangan. Cum am ajuns am inchiriat motocicleta, a condus Russ, am perindat putin pe insula, pana m-am intalnit cu superprietena mea Corinna, prietena din Germania, pe care am cunsocut-o in Spania si ne-am revazut in Thailanda. Ea era cu o gasca de alti americai si o tipa enervanta din Mauritius. Am impartit un bungalo cu 2 fete, Russ a dormit in hamacul din terasa.Gasca vesela, alti 6 pana la 8 mii de oameni ajunsi acolo pentru petrecere de luna plina, zeci de standuri cu bauturi si dj, diferite genuri muzicale, plaja plina de oameni din toate colturile lumii. Oamenii erau extrem de veseli si comunicativi, o atmosfera foarte placuta, de parca toti ne cunosteam inte noi.

Am primit un colier de orhidei de la un tazmanian. Interesant,nu? :) Cu Russ si motocilceta am explorat apoi insula, alte plaje, cascade si terase raggae cu privelisti minunate.

Americanii sunt niste oameni foate simpatici, doresc bine la toata lumea si par sa se imprieteneasca cu oricine relativ usor. Fara sa generalizez, insa, trebuie sa spun ca unii dintre ei nu sunt chiar de o inteligenta rara. Totusi, noi ne-am increzut in ei sa cumpere biletul de autobus spre urmatoarea destinatie, si asa am reusit sa parcurgem, prin traseul si combinatiile alese de ei, 450 de km in 16 ore. Si asa, despartindu-ne de Russ si parasind Kho Phangan la 12:00 am ajuns spre dimineata in Hua Hin, orasul unde studiaza Corinna, si unde am petrecut inca 3 zile amuzante., cu aceeasi americani care ne inveseleau de fiecare data. Partea preferata a fost cand am vazut un copac de rodii, si o americanca simpatica foc a intrebat-o pe Corinna cu toata seriozitatea: "Is that an onion tree?"... Draga de ea...

In Hua Hin am fost din nou mai mult sau mai putin pe cont prorpiu pt ca ceilalti aveau cursuri, dar m-am imprietenit cu un neamt de vreo 25 de ani,care avea un restaurant in apropiere de locuinta Corinnei. Asa m-am intalnit cu Peter intr-o dimineata cand asteptam autobusul si s-a oferit sa ma duca el, ca oricum mergea in oras. pe drum am hotarat sa mancam ceva si a venit si tatal lui Peter, un neamt care facea afaceri imobiliare de cativa ani bun in Thailanda, la a 5-a casnicie, chipes si haois, care a propus sa mergem sa mancam sushi. Eu fiind la prima experienta sushi din viata mea, am inlocuit betele si tacamuri si m-am facut ca savurez fiecare bucata din farfurie, fiecare bucata avand simplul gust de peste crud. La sfarsit vine nota de plata, tatal se intinde primul dupa ea, pune partea lui de bani si o da mai departe. Nu mi-a venit sa cred, si cred ca s-a citit asta pe fata mea. In orice caz, cand am scos portmoneul sa platesc partea mea, Peter a facut semn ca plateste el. Nu am stiut cum sa reactionez, nu stiu altii cu sunt, dar mie una mi s-a parut extrem de ciudat ca tatal s-a sustras de la achitarea notei. Neamtul tot neamt....Dar tot rauplatnicul a fost dragut de tot pe urma, m-a dus cu masina la Elephant Camp, a targuit cu aia pe acolo si mi-a rezolvat taxi sa ma intorc in oras. La Elephant Camp, m-am dat cu elefantul, evident.Mari animale...interesanta experienta...

Inainte sa plec din Hua Hin am mai facut o zi de plimbat printre maimute, si le-am hranit si una mica babymonkey a venit si s-a pus la mine in brate si mi-a muscat geanta. M-am spalat de maimute cu o baie in mare, masaj thailandez pe plaja si fructe la umbra cocotierului. Seara la 9 am pornit cu Corinna spre Bangkok.

Dupa inca nopti placute in cel mai viu si colorat oras vazut vreodata, m-am despartit de prieteni si incet, incet de Thailanda. (Ca norocul, gratie companiei de zbor Malev am avut deosebita ocazie sa trec de ori prin procesul despartirii). Cam asta am avut de zis, fara sa fi intrat in detalii...

Ideea este ca, ce trebuie sa facem acum, este sa lucram ca sa strangem bani, apoi sa ne dam demisia si sa plecam in tarile calde. Macar cateva luni de Asia, alte cateva de America de Sud, si tot asa. Viata e mult mai colorata in tropice!!!

Ce[nu]-ti doresc eu tie...

Dintre toate calatoriile pe care le-am intreprins, dupa ce am batut Europa in lung si in lat (mai mult in lat decat in lung) mi-am dat seama ca cele mai aventuroase intamplari sunt tot la noi in tara. M-am pornit eu in circuit, cu 40 de austrieci, in calitate de ghid de turism. Excursie destul de eleganta, pensiune completa, hoteluri scumpe, obiective alese pe spranceana. Promitea multe. Dar in Romania lucrurile pur si simplu nu functioneaza.

De exemplu:

*Sambata de Sus, hotel de 3 stele, serviciu bagaje inlcus. In tot hotelul era un singur domnisor, evident depasit de situatie, care facea de toate. Avea de carat bagaje la 40 de oameni (si nu era facut), de tinut receptia, de raspuns la telefoane, de schimbat becuri. Nervosi, turistii au hotarat sa-si care singuri bagajele, vazand ca un singur om nu are cum sa faca fata... dar, surpriza, hotelul nu avea lift si se urca pana la etajul 3. Turistii mei aveau varsta medie 70 de ani... Scanadalul a inceput cand au ajuns gafaind la camere si au simtit patrunzator miros de mucegai, apa calda canci, becuri unu' da unu' lipsa... Si ma intreb...cine da 3 stele unui astfel de hotel, si ce masina conduce persoana aceea acum pentru cele 2 stele acordate din buzunarul ce se cere umplut la loc.

*Stim cu totii ca infrastructura lasa de dorit la noi in tara, dar acum cu noile proiecte chiar se lucreaza. Si se lucreaza deodata in toata tara. Si nu se poate lucra pe parti, ci se inchid sosele intregi, ca sa nu se mai inteleaga nimic.Si din 200 in 200 de m sunt semafoare. Dar nu-i nimic. Stim cu totii ca alea sunt pentru fraieri. De ce sa astepte unii camionagii doar pentru ca semaforul arata culoarea rosie? Se poate trece ! Pe o banda e loc suficient sa treaca un tir pe langa un autocar. Sau nu? Oricum, daca nu, vei avea timp suficient sa te gandesti la asta cand mergi cu 5 la ora in marsalier ca sa faci loc autocarului ce a trecut ca fraierul pe verde.

*Criza de apendicita. O turista de 63 de ani se plange de dureri de burta. Se pare ca o asteapta o operatie simpla, nu ar trebui sa fie nici o piedica, doar e una din interventiile chirurgicale cele mai banale. Dar nu daca asta se intampla in Gura Humorului. Am insotit turista la spitalul din Gura Humorului, unde doctorita responsabila pe tot spitalul s-a vazut vizibil deranjata de la emisiunea cu Mircea Radu.I-am spus ce se intampla, ca eu nu ma pricep dar cred ca e apendicita (am consultat turista inainte, cu tata la telefon). Dna doctor mai aprinde o tigara in sala de consultatii, si vine cu solutia : "Sa-i punemo punga cu gheata, poate ii trece!" Siguuuur ca da. Gura Humorului revolutioneaza medicina. Ei bine, am insistat eu sa vina un chirurg, pt ca , despre apendic nu stiu multe, dar stiu ca se poate muri daca e ignorata o criza. Chrirurgul a anuntat ca vine intr-o ora...asa ca am iesit sa dau telefoane si cand sa intru ..surpriza. Pe holul spitalului patrona un caine vagabond de dimensiuni impresionante. Asa ca mi-a fost frica sa intru. Am asteptat sa iasa, da el nu s-a deranjat, si a decis sa traga un pui de somn pe presul de la intrarea in camera de garda. A venit si chirugul in final, m-a condus la pacienta, si-a aprins o tigara, a palpat cu mana ce i-a ramas libera, si a hotarat ca trebuie operata de urgenta. Ok, urmeaza interarea,nu? Gresit. Nu este anestezist in Gura Humorului. Asa ca, ori taiem fara anestezie (what?!?!?) , ori transportam pacienta cu ambulanta la Suceava. Si a venit "ambulanta mare", harb de Dacia break din anii 80, cu care am facut 30 de km in 45 de minune. Daca eu eram terminata psihic, nici nu vreau sa ma gandesc ce era in capul turistei. Cred ca e o mica diferenta intre saloanele de spital din Viena si cele din Suceava...am auzit eu asa...Operatia a iesit foarte bine, si pacienta a fost transportata cu o ambulanta austriaca pana in patutul ei.

Si ar mai fi multeee de povestit, dar Carlatoria continua si nu vreau sa pierd trenul....

Deutschland my friend

Gata vacanta!Si mai grav, ca cica acum ii spune concediu pentru ca nu mai sunt intre doi ani de studiu, ci proaspat absolventa, menita sa calatoreasca responsabil, sa anunte la firma cand pleaca si cand vine. Ce bine era cand trebuia sa cer voie parintilor, si nu unui oarecare sef.

Germania e o tara minunata, am fost si acolo si acolo, am vazut si dinalea si dinalea. Orasele-s orase, muntii-s munti, apelel-s ape^^. Si restul sunt detalii, acele detalii care fac dintr-o simpla vacanta una minunata. Muzee, stradute, castele, gradini, biergarten, prieteni, rasete, poze, somn, filme, plimbari, vaporase, alei de platane si vin. Ma opresc la vin, nu pentru ca ar avea nemtii o bogata, celebra cultura de vin, dar pentru ca stiu cum sa il serveasca. Asta am aflat in Berlin, intr-un barulet dragut ca o casa primitoare, unde la inceput de tot puneai un euro intr-o cutie, primeai un pahar si aveai libera trecere la toate sortimentele de vin disponibile (si nu erau putine). Mergeai la masa, revrenai sa faci plinul, si la sfarsit introduceai intr-o carafa goala contravaloarea vinului consumat, liber sa estimezi, fara presiuni din partea nimanui. Si daca vi se pare o idee geniala, sa incepeti o afacere asemanatoare, sa stiti ca si eu m-am gandit la asta. Si apoi mi-am amintit ca in Romania ar fi mai mult o actiune caritabila, un pro bono, exprimat printr-o carafa plina de vin si una precara de bani.

Cel mai dor imi e acum de acel superb loc numit Baeckerei, unde puteai cobori la orice ora sa cumperi un croissant cu unt proaspat si cald, chifle rumene, cafea aromata. Si daca ziua incepe cu un mic dejun bun, evenimentele vor decurge pe masura. Asa ca, va rog, deschideti repede un lant de Baeckereie, cu sediul in Stefan cel Mare ! Auf Wiedersehen!

^^footnote-u-i footnote

for reasons unknown

Si se face dragii mei ca am reluat un pic,un pic plimbatul prin Europa...si anume am fost pentru a 3-a oara consecutiv la Sziget si rusine celor care s-au sustras de la extraordinarul concert The Killers, care a inchis festivalul si in mine, speranta de a mai vedea vreodata asa un concert reusit.
Chiar si experienta campingului a fost anul acesta una deosebita. Mi-am dat seama dupa mult timp, ca tot ce ai nevoie pentru camping este un cort, un sac de dormit si un neamt in tabara. Neamtul are de toate, se pricepe, repara, da sfaturi, vine cu idei. Neamtul are lumanari, una pentru fiecare seara, astfel incat in fata cortului se creeaza o atmosfera de tabara linistita. Nu stam pe jos, pentru ca neamtul a adus patura pentru toata tabara. Si nici nu se uda patura dupa 3 zile de ploaie, pt ca neamtul are si prelata atotcuprinzatoare. Si apoi, bem o cafea linistiti, facuta la miniaragazul pe benzina, in cafetiera speciala. Dar nu orice cafea, ci espresso, si proaspata. Inspector Gadget are cafea boabe, si masina de macinat (usor dezamagitor ca era una manuala). Si cum sa mergi la unul din cele mai mari festivale de muzica din Europa fara Ipod si boxe? Curent electric? Nici o problema, avem baterie de 6 volti care rezista tot festivalul. Si cand o legi in linie cu inca o baterie de 6 volti (bine-nteles ca iei 2 cu tine) ai volti sufucienti incat sa pornesti pompa electrica din dotare si sa umfli salteaua - pat (a la teleshopping). Asadar, stam la cort, gatim o pasta, bem un espresso proaspat macinat si ne uitam la lista cu concerte. Si ce concerte au fost!! The Killers in top, urmati aproape de The Rakes, The Hives si Mando Diao. Ritmuri latine cu Cesaria Evora si Manuchao. Digeiareala de care am auzit ca a fost de succes.

Sper ca v-am convins si veti veni in masa la editia a 16-a a festivalului Sziget Budapest. Eu mai dau o tura prin Germania si vin acasa. Si ce-am vazut si ce-am facut am sa va povestesc.

From all over the world

Si uite un copy/paste de succes....

O minunata colectie de instructiuni si rugaminti adunate cu grija de superprietena mea Danutza. Un simplu click pe titlu va va duce la blogul ei amuzant. Pana atunci plagiez cu placere, pentru ca ea apare "Nu la biroul ei" si eu nu mai am minute pe orange.Totusi, primele le-am aunat eu din calatorii, si nu stiam cum sa le postez, pentru ca erau prea putiine sa dea un post...

La o casa de batrani din Sacele, Brasov:
"Va rugam folositi periile de WC cu incredere"

La un restaurant/terasa in Russel Square, Londra:
"Mind your plate.We will not replace any food eaten by the pigeons"

La un restaurant de sosea intre Oradea - Cluj:
"Va rugam pastrati curatenia. Este un apel la constiinta dumneavoastra. Stim ca nu ne veti dezamagi"

La unfeldelocciudat in toaleta (gaura in podea) Valencia, Spania:
"In order to avoid getting drunk, drink a glass of water every time you pee"

Si acum plagiem

Cocktail Lounge, Norway:
LADIES ARE REQUESTED NOT TO HAVE CHILDREN IN THE BAR.

At a Budapest Zoo:
PLEASE DO NOT FEED THE ANIMALS. IF YOU HAVE ANY SUITABLE FOOD, GIVE IT TO THE GUARD.

Doctor’s Office, Rome:
SPECIALIST IN WOMEN AND OTHER DISEASES.

Hotel Acapulco:
THE MANAGER HAS PERSONALLY PASSED ALL THE WATER SERVED HERE.

Information booklet about using a hotel air conditioner, Japan:
COOLS AND HEATS: IF YOU WANT JUST CONDITION OF WARM AIR IN YOUR ROOM, PLEASE CONTROL YOURSELF.

Car rental brochure, Tokyo:
WHEN PASSENGER OF FOOT HEAVE IN SIGHT, TOOTLE THE HORN. TRUMPET HIM MELODIOUSLY AT FIRST, BUT IF HE STILL OBSTACLES YOUR PASSAGE, THEN TOOTLE HIM WITH VIGOR.

Dry Cleaner’s, Bangkok:
DROP YOUR TROUSERS HERE FOR THE BEST RESULTS.

Sign in men’s rest room in Japan:
TO STOP LEAK, TURN COCK TO THE RIGHT.

In a Nairobi Restaurant:
CUSTOMERS WHO FIND OUR WAITRESSES RUDE OUGHT TO SEE THE MANAGER.

On the grounds of a private school:
NO TRESPASSING WITHOUT PERMISSION.

On an Athi River Highway:
TAKE NOTICE: WHEN THIS SIGN IS UNDER WATER, THIS ROAD IS IMPASSABLE.

On a poster at Kencom:
ARE YOU AN ADULT THAT CANNOT READ? IF SO, WE CAN HELP.

In a City Restaurant:
OPEN SEVEN DAYS A WEEK AND WEEKENDS.

One of the Mathare buildings:
MENTAL HEALTH PREVENTION CENTRE.

A sign seen on an automatic restroom handdryer:
DO NOT ACTIVATE WITH WET HANDS.

In a Pumwani maternity ward:
NO CHILDREN ALLOWED.

In a cemetery:
PERSONS ARE PROHIBITED FROM PICKING FLOWERS FROM ANY BUT THEIR OWN GRAVES.

Sign in Japanese public bath:
FOREIGN GUESTS ARE REQUESTED NOT TO PULL COCK IN TUB.

Tokyo Hotel’s rules and regulations:
GUESTS ARE PROHIBITED NOT TO SMOKE OR DO OTHER DISGUSTING BEHAVIOURS IN BED.

Hotel Notice: Tokyo:
IS FORBIDDEN TO STEAL HOTEL TOWELS PLEASE. IF YOU ARE NOT A PERSON TO DO SUCH A THING, PLEASE NOT TO HAVE NOTICED.

On the menu of a Swiss Restaurant:
OUR WINES LEAVE YOU NOTHING TO HOPE FOR.

In a Tokyo Bar:
SPECIAL COCKTAILS FOR THE LADIES WITH NUTS.

In a Bangkok Temple:
IT IS FORBIDDEN TO ENTER A WOMAN EVEN A FOREIGNER IF DRESSED AS A MAN.

Hotel Room Notice: Chaing-Mai, Thailand:
PLEASE DO NOT BRING SOLICITORS INTO YOUR ROOM.

Hotel Brochure: Italy:
THIS HOTEL IS RENOWNED FOR ITS PEACE AND SOLITUDE. IN FACT, CROWDS FROM ALL OVER THE WORLD FLOCK HERE TO ENJOY ITS SOLITUDE.

Hotel Lobby, Bucharest:
THIS LIFT IS BEING FIXED FOR THE NEXT DAY. DURING THAT TIME WE REGRET THAT YOU WILL BE UNBEARABLE.

Hotel Elevator, Paris:
PLEASE LEAVE YOUR VALUES AT THE FRONT DESK.

Hotel Yugoslavia:
THE FLATENNING OF UNDERWEAR WITH PLEASURE IS THE JOB OF THE CHAMBERMAID.

Hotel Japan:
YOU ARE INVITED TO TAKE ADVANTAGE OF THE CHAMBERMAID.

In the lobby of a Moscow Hotel across from a Russian Orthodox Monastery:
YOU ARE WELCOME TO VISIT THE CEMETERY WHERE FAMOUS RUSSIAN AND SOVIET COMPOSERS, ARTISTS AND WRITERS ARE BURIED DAILY EXCEPT THURSDAY.

Hotel catering to skiers, Austria:
NOT TO PERAMBULATE THE CORRIDORS IN THE HOURS OF REPOSE IN THE BOOTS OF ASCENSION.

Taken from a menu, Poland:
SALAD A FIRM’S OWN MAKE; LIMPID RED BEET SOUP WITH CHEESY DUMPLINGS IN THE FORM OF A FINGER; ROASTED DUCK LET LOOSE; BEEF RASHERS BEATEN IN THE COUNTRY PEOPLE’S FASHION.

Supermarket, Hongkong:
FOR YOUR CONVENIENCE, WE RECOMMEND COURTEOUS, EFFICIENT SELF-SERVICE.

From a Soviet Weekly:
THERE WILL BE A MOSCOW EXHIBITION OF ARTS BY 15,000 SOVIET REPUBLIC PAINTERSAND SCULPTORS. THESE WHERE EXECUTED OVER THE PAST TWO YEARS.

In an East African newspaper:
A NEW SWIMMING POOL IN RAPIDLY TAKING SHAPE SINCE THE CONTRACTORS HAVE THROWN IN THE BULK OF THEIR WORKERS.

Hotel Vienna:
IN CASE OF FIRE, DO YOUR UTMOST TO ALARM THE HOTEL PORTER.

A sign posted in Germany’s Black Forest:
IT IS STRICKLY FORBIDDEN ON OUR BLACK FOREST CAMPING SITE THAT PEOPLE OF DIFFERENT SEX, FOR INSTANCE, MEN AND WOMEN, LIVE TOGETHER IN ONE TENT UNLESS THEY ARE MARRIED WITH EACH OTHER FOR THIS PURPOSE.

Hotel Zurich:
BECAUSE OF THE IMPROPRIETY OF ENTERTAINING GUESTS OF THE OPPOSITE SEX IN THE BED ROOM, IT IS SUGGESTED THAT THE LOBBY BE USED FOR THIS PURPOSE.

An advertisement by a Hongkong dentist:
TEETH EXTRACTED BY THE LATEST METHODISTS.

A laundry in Rome:
LADIES, LEAVE YOUR CLOTHES HERE AND SPEND THE AFTERNOON HAVING A GOOD TIME.

Tourist agency, Czechoslovakia:
TAKE ONE OF OUR HORSE-DRIVER CITY TOURS. WE GUARANTEE NO MISCARRIAGES.

Advertisement for donkey rides, Thailand:
WOULD YOU LIKE TO RIDE ON YOUR OWN ASS?

In the window on a Swedish furrier:
FUR COATS MADE FOR LADIES FROM THEIR OWN SKIN.

The box of a clockwork toy made in Hong Kong:
GUARANTEED TO WORK THROUGHOUT ITS USEFUL LIFE.

In a Swiss mountain inn:
SPECIAL TODAY – NO ICE CREAM.

Airline ticket office, Copenhagen:
WE TAKE YOUR BAGS AND SEND THEM IN ALL DIRECTIONS.

courtesy of BeatMort.ro

Atarnand de o semi-vedeta

Gata...nu ma mai pot abtine...

Propunerea si ideea mea era sa tin blog doar asa cand sunt plecata sa mai stie lumea ce-am vazut si ce-am facut. Dar cum nu mai plec, si cum in Bucuresti se intampla atat de multe lucruri, pur si simplu nu ma pot abtine. Adica trebuie sa stiti ce fac, unde umblu, cu cine ies, de ce si ce fac acolo...la ce bun sa tinem viata personala pentru noi insine?

Ce-am facut aseara? Am iesit in lume, lume multa, lume buna, mondenii.
De fapt, am pornit cu gandul la o seara linistita in Music Club, cu 3 prieteni relativ proaspeti. Ajunsi insa la fata locului am aflat ca nu e chiar o seara obinuita: petrecere jack daniels, free bar, in cinstea lui Tudor Chirila si prietenii sai. Oh, da ...fac parte din prietenii apropiati. A spus-o pe scena:"Aici suntem doar noi, intre prieteni". Dar asta mult mai tarziu....

La inceputul serii, ajunsi printre primii invitati, ne-am asezat la o masa relativ intr-un colt, si au inceput "paparazzi" sa dea tarcoale, sa masoare din obiectiv daca nu suntem cumva ceva vedetutze cu look schimbat, ceva pui de vedete, intorcandu-si de fiecare data privirile dezamagite. Totusi, aveam si noi "vedeta" de la masa noastra, Radu Banzaru, actor pe care l-ati vazut ultima oara in reclama la salamuri nemtesti, Reiner. "Aber...Ca de obitzei..." Ghiceam tot felul de posibilitati, in cazul in care am aparea in Star/Vip/Ciao, ce ar pune sub patratelul cu poza noastra : "Actor din reclama la salam cu 3 atarnatori. Domnisoara blonda scrie un sms pe sub masa. Sa fie catre fostul ei prieten?"

Mult mai interesant a fost pentru ei cand au inceput sa curga vedetele pe banda: Doamna Chirila, Gabriel Cotabita, Laurentiu Duta, hai Chiu, Iulia Vantur, Marius Moga, multi altii si mult asteptata Andreea Raicu, frumoasa ca intotdeauna (va rog nu contesati).

Au intretinut atmosfera trupa 13, cu coloana sonora Club A, ascultata live de data asta. Got my mind set on you, a fost urmata de un binevenit moment in care a urcat pe scena trupa Vama (de ce nu Vama Veche??). Au cantat foarte frumos, din repertoriul fostei formatii, Calul din Marlboro, Vara asta.., si V.S.T. cu dedicatie "te iubesc" pentru Andreea Raicu. Oare se iau?

Si asa m-am simtit eu din nou ca in liceu, cand eram fana infocata V V , in primul rand la concerte, backstage la autografe dupa concerte, aproape un groupie dupa ce m-am mutat la Bucuresti. Pacat de tot ca s-au despartit, dar oricum cred ca si Vama o sa aiba un viitor, mai scurt, si mai prost primit de public, salvat de talentul lui Tudor Chirila, care m-a facut ieri sa imi aduc aminte de liceu...

Moment supriza, dupa recitalul Vama, a urcat in scena ca un adevarat Megastar, Catalin Castigatorul Concursului, care a venit taman din Chisinau, a secat Prutul dintr-o sorbire, a castigat concursul Megaslab, si a poposit in Music Club sa ne (in)cante. Lamultiani si TomJones-uri, scurt moment muzical care nu a deranjat cu nimic.

Si uite asa, am devenit mondena, am scris niste idei demne de revistele care observa ca nu sta bine tivul de la cracul stang al pantalonului vanzatorului de la chioscul de ziare, de unde isi cumpara verisoara Andreei Balan revista Ciao!

Insomnia

Nu pot sa dorm...am insomnia "maine plec la Londra". Asa ca stau si ma gandesc la celelalte insomnii pe care le-am avut anul acesta.

Intai si intai a fost pe 22 ianuarie, insomnia Valencia. Gandul ca plec pentru prima oara din tara, pentru o perioada atat de lunga, m-a tinut treaza. Bagaje, acte, bani....
Dupa nici o saptamana petrecuta in Playa de Gandia a urmat insomnia Barcelona. Nelinistea nu a tinut de bagaje si acte de data aceasta, ci doar de faptul ca mergeam cu 2 fete cunoscute cu o zi inainte, si urma sa lociuesc cu inca 15 oameni de peste tot pe care nu am ajuns sa ii cunosc cat am vrut. Dar am vazut ninsoare in BCN!
Andalucia nu mi-a creat chiar insomnie, pentru ca am pleat in miez de noapte; in schimb am realizat ca merita una din cele mai chinuitoare insomnii, pentru ca a fost pur si simplu coplesitor.Sangria, flemenco, tapas, Granada, Sevilla, Cordoba. Ma bucura enorm gandul ca nu voi scrie despre asta. Granada e amintirea pe care vreau sa o pastrez pentru mine.
Una din cele mai frumoase insomnii avea sa devina Lisabona.Dar a fost una provocata, pentru ca am petrecut cu niste australieni pana foarte aproape de ora plecarii. Cateva ore de somn in autocar m-au adus la Madrid, unde am petrecut cateva ore de "capitala spaniola". Si inca o noapte pe drumuri m-a transpus in capitala portugheza, unde s-au impletit unele din cele mai frumoase amintiri din viata. Totusi, din fericire, e foarte greu sa delimitez cele mai fericite momente.
Mai amintesc aici o alta capitala europeana, destul de cunoscuta, si anume Parisul. Dar Parisul mi-a creat altfel de insomnii, chiar si inafara ramei Erasmus.
Dupa inca o luna de colindat Spania continentala, am trait ceea ce imi dorisem demult: insomnia Ibiza. Si ce insomnie a urmat dupa! Am implinit 21 de ani pe insula mediteraneana, urmarind apusul de soare la Cafe del Mar, cu Bronwyn si caipirinha, dupa o zi de plaja si apa cristalina.
A fost in primul final, suprinzator de binevenita insomnia Bucuresti. Care a fost urmata de simple nopti nedormite, calatorind catre Constanta, Tulcea si iar Constanta,ciclu repetitiv. Urmatoarea noapte de nesomn emotional a fost inainte de plecarea spre Budapesta. Dunarea m-a tinut treaza o saptamana in cadrul Sziget Feszt! Long live Franz Ferdinand si Prodigy si, si, si...
Si...urmeaza statul treaz de dragul Angliei. Si bagaje, si acte, si bani un fel de here we go again. Si incepem cu Plymouth, dar spe norocul meu continuam cu Londra, si Cornwall, si iar Londra, si Bath, si Stonehenge, si iar Londra. Maine merg la Londra.Ce bine!
Am invatat o metoda foarte buna de a trai prezentul . Cand eram in Lisabona cu Andy (prieten bun din Polonia) ne uitam la pozele facute pana in momentul respectiv cu imagini portugheze. Apoi ne-am inchipuit acasa, aratand pozele la prieteni, si regretand clipele trecute. Si asa, calatorind in timp, ne-am dat seama ca momentul de fata era de fapt o clipa pe care urma sa o regretam uitandu-ne la poze. Astfel am trait prezentul, dar in acelasi timp, am retrait ce ne-am fi dorit sa readucem in prezent intr-un viitor fictiv si totusi inevitabil. Ideea este ca eu maine plec la Londra. Maine! Si va mai trece ceva timp pana sa pot spune din nou ca "maine" plec la Londra. Asta imi alunga somnul.
Life goes easy on me! A fost un an bun! Cel mai bun! Calatorind in timp, spun acum ca Londra a fost minunata. SI ca ma bucur ca m-am intors acasa miercurea ce are sa vina.
Cred ca e cazul sa dorm, sa recuperez si sa fac loc altor nopti nedormite.
Insomnia va reveni!
Carlatoria va continua!

Stonehenge

Saptamana trecuta a plouat torential in fiecare zi, cu tunete si vant puternic , inafara de sambata, cand s-a lasat cu grindina.
Prin ploaie si vant, avand o imagine clara despre "cold november rain", cu un microbus vechi care nu promitea prea multe la capitolul "ermetic", am pornit duminica dimineata catre Stonehenge ( un simplu click pe titlul postului va va duce spre mai multe informatii). Misterul Stonehenge, care este totusi un monument foarte celebru, pare sa nu fie doar in descrifrarea ansamblului de pietre, ci si de gasirea propriuzisa a locului unde se afla. Sau poate deja e vorba de ignoranta. De aproximativ o luna am intrebat in stanga, in dreapta , la birou si la familia la care locuiesc , spre ce oras trebuie sa iau tren ca sa ajung la Stonehenge. Nimeni nu stia prea bine, de parca ar fi tinut ascuns locul, pe care totusi mii si mii de turisti il gasesc in ficare an. Printre cei mii si mii de turisti ne-am aflat si noi duminica, 10 studenti din tari latine, in drum spre Salisbury, apoi inca 10 mile directie Amesbury, intr-un microbus inchiriat. Ma asteptam la foarte putin, pentru ca cei intrebati inainte, rusinati probabil de faptul ca nu stiu cum se ajunge, incercau sa ma faca sa ma razgandesc spunand ca sunt "just some stones".
Ajunsi la Stonehnge, am admirat imensele pietre , care exista acolo de 5000 de ani, si care ridica intrebari tuturor vizitatorilor. Am inconjurat oracolul/ calendarul astrologic / altarul ascultand un audioghid care la fiecare commentary code releva alta explicatie/ legenda despre pietrele masive expuse intr-o forma bizara.
Dupa ce m-am amuzat la legendele cu druizii, uriasii sau chiar diavolul care ar fi construit monumentul, am zambit la legendele ce includeau printese, extraterestrii si fel de fel de zeitati, am redus totul la 2 variante destul de plauzibile :
1. Stonehenge a fost construit in scop stiintific, cu efect de calendar astrologic. Pentru ca exact in ziua solistitiului de vara, soarele trece prin "potcoava" principala si razele lui cad direct pe piatra altarului, marcand in calendar luna iunie. In iulie trece prin "potcoava" urmatoare si uite asa dupa 12 luni se inchide cercul.
2. Stonehenge a fost construit spre venererea unei zeitati, probabil zeu / zeita a soarelui, veridic mai ales pentru ca una din pietrele aflate la orizontal se spune ca ar fi piatra pentru sacrificii umane. Poate este vorba de o combinatie intre cele doua. Sau o a treia varianta la care nu s-a gandit nimeni niciodata.
Singura mea idee, ascultand datele si legendele a fost urmatoarea : " cam ciudat fapt ca unii oameni s-au gandit sa aduca pietrele de pana la 50 tone greutate pana in locul acela pustiu, sa le aseze in forma de potcoava printr-o metoda absolut misterioasa, toate astea pentru a venera/ masura soarele, si toate astea intr-un loc unde e innorat si ploua, cred eu, 367 de zile pe an.

Si tocmai s-a oprit ploaia, asa ca profit sa ies pana afara. Cu gandul la proverbul englezesc preferat : "if you like the weather, give it 5 minutes"

Care-i AMR-ul???

Acum 2 zile am fost sa mai cheltui o data frumoasa suma de £50 pe transportul local; oricat de putin mi-ar placea sa investesc in Plymouth, autobusul imi este necesar.Am urcat in autobus cu cartela proaspat cumparata si introducand-o in taxtator aud un sunet puternic, dovada ca s-a imprimat frumoasa data de 19 decembrie, data la care imi expira abonamentul si perioada de exil in Anglia. Si nu neaparat dorul de casa ma determina sa imi doresc sa plec, cat dorul de a lasa Anglia in urma. As preferea, cred, orice alta tara, dar viza mea nu imi permite sa parasesc teritoriul Union Jack pana la data prevazuta in contract. Mai am deci o luna de ploi, de treziri de dimineata, de lucrat opt ore pe zi neremunerat, de vazut fetze deprimate in autobus si de mancat junk-food cu oamenii la care locuiesc, pentru ca demult am incetat sa ii numesc "familie".
Ieri seara, ploaie, vant, frig, eu cu parul ud dupa dus, primesc vizita de la o prietena, Oana. Dar eu nu am voie sa am oameni in vizita. Regula a fost stabilita de la inceput : ei nu primesc in casa prieteni de-ai studentilor. Asa ca am stat in strada, ca la tara, la povesti, 5 minute, si la asta se reduce de multe ori socializarea extra-servici pt mine, mai cu seama in zilele furtunoase- care nu sunt putine.
Dupa ce m-am uscat pe par si am hotarat sa cobor sa beau un ceai (ce altceva sa fac?) aud mai multe voci in ceea ce numim "conservator" (adica o camera comuna, in care stam si bem ceai). Sheicul Aziz avea prieteni in vizita. Care e diferenta? Diferenta e ca Aziz a adus si 2 sticle de whisky scump catre gazde , si a importat din Qatar curmale la £100 cutia, sa se bucure de ele Jill si Tony, nicidecum studentii est- europeni. Si iata cum si-a cumparat simpatia proprietarilor, si loc la masa pentru prietenii lui.
In weekend am iesit putin la dans, cu fetele cu care am fost in Spania, Deea si Dana, si am mai intalnit niste spanioli, la fel de "incantati" de tara reginei, ca si noi, ca si multi alti studenti prezenti aici prin aceeasi bursa. Si a trebuit sa vin in Anglia sa aflu expresii noi, de care in Spania nici nu stiam, cum ar fi "Pais de mierda" sau "Gente de cojones"...
Unde mai adaug ca londonezii (vreau sa subliniez aici ca Londra nu poate fi numita parte a Angliei, si ca nu are nici o legatura cu restul tarii) au zis ca am nimerit in cel mai trist colt posibil, unde totul e departe, unde nu se intampla nimic si unde oamenii sunt ciudati si deprimati.
Dar le ramane totusi locuitorilor din Plymouth vestitul Mayflower, povestile care atesta ca de aici s-a colonizat lumea. Si am inteles atat de bine....si mie imi vine uneori sa construiesc chiar si doar o pluta si sa ma lansez pe mare, sa explorez pamanturi nedescoperite...

AMR=4 saptamani

Carla & Jerry

Inca o dimineata inceputa sublim in orasul port Plymouth. M-am trezit, am mancat bolul cu cereale si m-am grabit la dus. Cand am terminat procesul igienic, ies din cabina,dau sa intind mana spre prosop si vad cum intra in incinta un domn strain ( nu, nu era unul din seicii cu care locuiesc, cu toate ca acum nu stiu care varianta ar fi fost mai neplacuta). Domnul strain,un soarece negru, s-a strecurat sub usa si a tulit-o dupa closet. Prima reactie ar fi fost sa strig, dar mi s-a parut inutil, pt ca nu eram imbracata, deci nu putea veni nimeni sa ma "salveze". Asa ca am facut ce ar fi facut orice om matur : m-am inchis in cabina de dus.
Am inceput sa ma autosugestionez ca mi s-a parut, dar il auzeam miscand dupa vasul de WC. Apoi m-am gandit ca poate e un gandac mare, dar din pacate creierul meu stie prea bine ca gandacii nu au coada (decat daca ar fi fost un gandac mutant, caz in care as fi fost si acum in cabina de dus).
E ciudat cum tot ce invatam o viata despre unele situatii se uita intr-o secunda, cand suntem efectiv pusi in fata faptului : "esti mai mare decat el", "e ca Jerry...ce, ti-e frica de Jerry?", "lui ii este mai frica de tine decat tie de el" . Parca doar atunci am realizat ca tot ce mi se spunea, cand eram mica si ma plangeam de soarecii de la Lunca Bradului , este o mare minciuna care nu are nici un fel de efect.
Gandul care m-a determinat insa sa prind curaj si sa parasesc baia a fost urmatorul : chiar daca sunt "baricadata" in cabina de dus, sunt tot cu Jerry in aceeasi incapere. Asa ca am prins prosopul, am fugit afara, si am cerut intariri. Tony avenit numaidecat sa prinda bestia care disparuse. De parca ar fi fost menita sa imi strice doar mie dimineata, nu si altora!!
Intrarea in baie e exact vis-a-vis de intrarea in camera mea. Daca soricelul (atat de negru) ar fi facut dreapta si nu stanga, ar fi intrat direct in camera mea. Gandul asta nu ma bucura. Oare sa pun un semn de "dreapta interzis?". Si toutusi, cum totul e invers in Anglia, cine poate stii din ce parte vine soricelul?

Fischli&Weiss

Is there an invisible person in my bedroom?

Faellt nachts beim fernsehen ein matter Glanz auf mein Gesicht?

Is seven a lot? Ho bisogno di pace assoluta?

Koennen wir alles denken?

Am I pretty average emotionally?

Sono stato un bravo bambino?

will happiness find me?

Soll ich meine Beziehung zur

Wirklichkeit auf ein minimum reduzieren?

Do I stink?

A qui apartene Parigi?

Was geschieht

mit den geheimen Botschaften

die nicht verstanden werden?

Would I be a good Japanese?

Nehme ich die falschen Drogen?

Should i slaughter my pig?

Werde ich von einer Hexe geritten?

Is the freedom of birds overrated?

Koennen wir das Prinzip der

Hefe auf alles uebertragen?

Sono una spugna?

Can we imagine an empty universe?

Soll ich Russland ueberfallen?

Shall I tell her the truth?

Should I move to another city and

rent an appartment under a false name?

Why can't I sit still?

Il Clown era vero o no?

How do I look?

Why are there bad people?

Kann man alles falsch machen?

Should I smoke opium?

E pericoloso sognare sempre un'altra vita?

Have I ever been completely awake?

Gibt es heute ein so grosses Irrtum, wie damals, als die Menschen dachten die Welt waere platt?

Jumatatea de norma

Viata in Anglia mi se pare in continuare foarte scumpa, cu toate ca intre timp m-am obisnuit, si stiu ca asta e situatia si ca astia sunt banii pe care ii cheltui, cu toate ca nu imi face nici o placere sa investesc intr-un produs de 2 sau 3 ori mai mult decat in Spania (comparatia cu Romania ma face sa plang de fiecare data asa ca nu voi deschide subiectul).
Ieri am lucrat cateva ore, servind la o mica petrecere a unei firme de design, mergand cu tavi cu snackuri si bauturi printre invitati. Nicicum nu pot sa scap de sentimentul ca toti acesti oameni sunt turisti in tara lor. Dupa 3 ani de ghidarie in care toate persoanele trecute biiine de prima tinerete -si vorbitoare de limba engleza (in cazul de fata)- au fost tursiti, eu nu pot sa scap de sentimentul de servilism cand vorbesc cu cineva, chiar si pe strada sau la un ghiseu/magazin.

Seara de ieri a inceput cu mine postata la receptie, impartind ecusoane. Si atunci mi-am dat seama ca "tursitii" care veneau rand pe rand erau o alta categorie de persoane decat oamenii pe care ii intampin in porturi danubiene. Pentru ca turistii adevarati sunt oameni fericiti, relaxati, in vacanta. Pe cand biznismenii de ieri erau oameni veniti pentru mancare si bautura pe gratis. Treceau galant pe langa mine la receptie, abia daca mai saluta unul/altul la intrare, nu asteptau sa ia ecusonul sau sa asculte informatiile, se luau doar dupa mirosul de somon afumat (pentru ca a fost o petrecere cu pretentii) si o zbugheau pe langa mine inainte sa reusesc sa le dau indicatiile necesare despre evenimentul ce avea sa se desfasoare.
Am devenit totusi remarcabila cand am inceput sa fac ture cu tava cu snackuri prin haita de infometati. Atunci li se lumina fata, ma opreau, ma intrebau, ma laudau, construiau dialoguri, cat mai lungi si complicate, care sa ma faca pe mine sa vorbesc si pe ei sa asculte si sa mestece. Cand pe tava ramaneau doar firmituri se pierdea interesul si privirile il cautau pe Radu, colegul meu, menit sa serveasca bauturi.

La sfarsit, dupa ce m-am indopat si eu cu valoroasele gustari, ascuzandu-ma, in ceea ce am numit cu echipa "secret room"- am atacat si fantana de ciocolata si coloratele tequilla sunrise, am ramas sa spal zeci de pahare in 2 limbi straine. Si totusi, dupa cele doar 4 ore am luat bani suficienti incat sa pot pleca maine din nou la Londra. In plus, cele 4 ore de servilism mi-au dat mai multa satisfactie decat cele 8 ore petrecute la birou, testand site-uri, creand newsletter-e, traducand, introducand facturi in sistem, facand ceaiuri si cafele toate astea insa fara remuneratie...

Surfing UK

Si se face ca am fost in cel mai frumos loc din lume.
Daca Organizatia Mondiala a Locurilor Frumoase (OMLF) ar vota cel mai frumos loc din lume, acesta ar fi probabil Tintagel, pe coasta de vest a Angliei, catre America.
Poate premiul s-ar inscrie totusi la categoria "Cel mai frumos loc din lume vazut pana la 21 de ani de iubitorii de Ocean si plaje stancoase". SI ca sa conving marele public ca cel putin din prisma asta, tintagel nu are concurenta dati click aici: http://s95.photobucket.com/albums/l160/carlutz/ (am vrut sa fac link dinala jmeker unde se da click direct pe "aici"de culoare albastra, dar nu stiu cum, asa ca va rog luminati-ma la comment post post)
La Tintagel s-a nascut vestitul Arthur, nu inteleg de ce a plecat vreodata de acolo, dar in urma lui a ramas un loc minunat, in care as vrea sa merg in fiecare zi de acum incolo.
Tintagel de afla in Cornwall, judet unde m-a sfatuit multa lume sa merg, dar sa incerc sa nu vorbesc cu nimeni oentru ca oamenii ar fi cam ciudatei si cam zoofili. Bine, astfel de glume se fac peste tot, dar cand locuitorii unui oras ca Plymouth spun despre altii ca sunt ciudatei, chiar nu vreau sa risc nimic.

Dupa ce nu am mai vrut sa plec de la Tintagel, am plecat totusi, schimband autobus dupa autobus ( nu de placere ci de nevoie ), si dupa calatorii aventuroase am ajuns in Newquay, statiune de surferi, in toata regula, cu plaje imense, unde Atlanticul atrage si in noiembrie curajosii care nu simt frigul, se pare, riding the wave all year through. Am stat la un hostel de surferi, unde cele £9 platite pe noapte reprezentau exact "luxul si calitatea", dar dimineata ne-am baut cafeaua pe plaja Atlanticului, urmarind surferi si raze de soare si ne-am plimbat ca "paltonarii" printre sportivi. A fost un weekend extrem de calduros, fara nor pe cer, fara cer pe nor... ce noroc, cer noroc, cer, nor, cer noRock, nor pe cer...fara!

Romanul, tot roman....

Acum 2 zile, proaspat ajunsa de la Londra, am fost cu seful prin uratul meu oras sudic, sa ducem niste acte la o firma (neimportant). Ajunsi la firma, ne intampina un batranel cu calvitie pronuntata, evident creata de varsta, care vine zambind si da mana cu mine. Seful ma prezinta ca de obicei :"This is Carla, a romanian student that takes up an internship". Si atunci se incrunta batranelul, ma masoara din priviri si spune pe negandite: "Oh, so you are one of the 600.000 romanians who are about to invade our country"! Am amutit pentru 5 secunde, seful a vazut clar ca m-a socat replica cheliosului, iar eu am raspuns naiv cum ca sunt venita pe o perioada limitata, si ca nu cred ca cei 600.000 de compatrioti se vor simti prea bine aici, pentru ca suntem "weather sensitive". De fapt voiam spun ca suntem "people sensitive" si ca englezii sunt cam imputiti, dar am fost mult prea subtila ca sa aduc jigniri.Este totusi foarte socant pentru un englez sa chiar zica asa ceva...englezii, care, si daca ar primi o lopata in cap, si-ar cere scuze ca si-au plasat capul pe traiectoria lopetii...

Am hotarat sa nu dau mare importanta evenimentului, am continuat ziua normal, noaptea un somn linistit, si dimineata, la monotonul bol cu cereale vad prima pagina din ziarul TheSun .Cu litere de o schioapa, cum s-ar scrie pe orice ziar de scandal, scria "Warning over migrant crooks", si dedesubt "ROMANIAN gangs commit 80 to 85 per cent of all cashpoint crime in Britain, The Sun can reveal. " (cont. in pagina linkuita) Articolul zice, in cuvinte mai putin clare, ca s-ar deschide portile infernului la 1 ianuarie, cand nu vom mai avea nevoie de viza.Cel mai tare mi-a placut ultima propozitie din articol :“It does not bode well for the future.”
De bine, de rau, noi vom scapa de cateva zeci (sute?) de mii de manelisti, si din pacate si de o serie de oameni de valoare... dar acelora sigur le va merge mai bine :)

Sa nu uitam ca in Spania suntem reprezentati deja de o comunitate de 1 milion compatrioti, si pot spune din proprie experienta ca nu e chiar crema societatii. M-au acompaniat ritmuri de manele in baruri spaniole, auzeam aclamari incepand cu "fa" sau"ma" pe strada, si vestele de piele in armonie perfecta cu cele 3 dungi de pe pantalonii de "trening" au umplut de multe ori golul lasat de dorul de casa. (Singurul reprezentant adevarat a fost si ramane Cristi Macelarul, numit si Cristi de la colt, sau Cristi din statie)

Cel mai trist este ca de cate ori povesteam de aceste fenomenale personaje (exceptie CristiMacelarul) primeam raspunsuri total dezamagitoare de genul :"ce sa te astepti?", sau "asa suntem noi romanii", " asa stim sa ne facem reclama", "tot mai bine e afara ", si eterna si preferata "Ce sa faci?Romanul, tot roman...."

articol TheSun http://www.thesun.co.uk/article/0,,2-2006500619,00.html

Eden Project

Viata e plina de surprize...nimic nou in aceasta propozitie. Si totusi, e socant cate ti-e dat sa vezi uneori.
Seful meu, Simon, si prietena lui m-au invitat la o excursie de duminica ploioasa la, se pare, foarte vestitul Eden Project, a 8-a minune a lumii, loc care a servit si drept platou pentru unul din James Bonduri, loc la mare cautarea de catre "plantologi", ecologisti si tinere practicante in Marketing.
Mi se anunta in mintea mea o zi plictisitoare. Mergem sa vedem plante, ce bine! Ploua de zori, sau turna de zori, fulgerele s-au oprit si am trecut podul peste raul Tamar catre judetul vestic Cornwall. In foarte scurt timp am oprit si coborat in parcarea Eden Project. In ciuda ploii si a vantului m-am oprit in varful dealului sa admir privelistea: doua domuri imense de sticla, care adaposteau se pare plante tropice si mediteranee.
La scut timp mi-au fost intrecute toate asteptarile. Nu erau doar plante. Era o adevarata padure tropicala, cu tot ce implica ea (mai putin animale), cu ritmuri africane in fundal, cu casute de stuf, paie si bambus, cu clima identica cu cea din America Centrala si de Sud. Umezeala crea un fel de ceata ciudata in jur, si era relativ greu de respirat. Plimbarea in acele "Biomes" a durat mai bine de 2 ore, si am vazut arbori de cacao, cola, mango, chewing gum, cauciuc si multe altele necunoscute "nonplantologilor" de rand. In anumite cotloane puteam citi relatari despre plante pe cale de disparitie, despre dezechilibrul creat prin suprautilizarea unor plante, cat si despre exploatarea localnicilor in prelucrarea materiei prime pentru merindele noastre zilnice.
Al doilea dom mi-a trezit foarte multe amintiri, reprezentand zona mediteraneana. Cum am intrat, mirosul m-a trimis cu gandul la Spania, Turcia si Grecia, oleandri si maslini, portocali si lamai. Era si o scena dedicata vestitului vin mediteranean care era de fapt un grup de statui, aratand static cum se facea un sacrificiu pentru Bachus.

Ziua s-a terminat intr-un al treilea dom, iarna, unde m-am "dat cu patinele" pana la acea frumoasa cazatura "spate intins" care m-a lasat cu dureri de sale si vanatai pronuntate.

Cina englezeasca

Pentru ca au simtit ca nu sunt 100% incatata de viata mea in Anglia, pana acum (oare ce m-a tradat?), seful meu, Simon, si prietena lui Laura m-au invitat la o cina tipic englezeasca duminica seara.
Au mai invitat inca 4 prieteni si s-a strans o gasca haoioasa, varsta medie 30 de ani, atmosfera placuta, vin de calitate, mancare din belsug, gatita in casa, variata, muzica barber-shop si papagalul "bird" facand atmosfera in fundal.
Pentu ca adevarata atmosfera englezeasca se resimte mai cu seama de Craciun, am sarbatorit anticipat Sfanta Sarbatoare, fara brad, sau porc dar cu traditionalele "tuburi supriza". Niste tuburi verzi cu motive de bradulet/glob; fiecare primeste unul, trag 2 de un tub pana acesta se rupe si "erup" confetti, inauntru fiind o coronita de hartie, o gluma pe hatie lucioasa si un mic cadouas de ex lacatel de jurnal, ascutitoare, agrafa de par, si alte altele pe care copiii sub 3 ani le-ar putea inghiti.
Urmatorul pas a fost ca toti a trebuit sa purtam pe timpul cinei acele coronite aurii, argintii, si sa ne bucuram de ospat. Ocazional incepea o melodie pe care gasca cea fudula o canta pe mai multe voci, chiar adaugand mici elemente de coreografie.

Spre finalul ospatului, cand lumea s-a rezumat la vin frantuzesc au inceput jocuri-joculete de societate in care toti se maimutaresc si se amuza pe masura.
Cel care m-a amuzat cel mai tare se numeste "Ibly Dibly". Fiecare trebuie sa zica ceva de genul "i am Ibly Dibly no 2, I have 2 Ibly Diblies and i pass on to Ibly Dibly no 5 who has no Ibly Dibly" Cine greseste mai primeste un "Ibly Dibly" si anume un punct de fard pe frunte. Dupa scurt timp aveam toti limba impleticita de cuvinte grele si vin, multe amprente de fard sub coronita auriu-argintie, balbaind "hably bably", "ubly dubly", sau alte bla-bla-uri, care ne faceau sa parem din nou copii de 3 ani, gata gata sa inghitim obiectele din "tuburile cu surprize".

Au urmat alte jocuri si povesti de "oameni mari", pe care le voi pastra momentan pentru mine.

Punctul culminant a fost cand m-au rugat sa ii invat injuraturi traditionale si am inceput sa traduc "I f***k the deads of you mother", "F***k your mother's Easter", si altele traditionale; trebuie sa recunoastem ca traduse suna foarte ciudat. S-a ras cu lacrimi si s-au injurat intre hohoteli toata noaptea cu noile expresii invatate. Seful a inceput sa le foloseasca si la birou cu un Russian accent de toata frumusetea.

Oricum, mi-am dat seama ca si daca devenim "oameni mari", ne ramane simtul umorului!

Qatarul, Qatarul si el e emirul

Fericitei familii de pe Efford Road i s-a mai alaturat un membru (de ce??) acum 2 saptamani.

Aziz, sau Abdul Aziz,a venit taman din Qatar ca sa invete limba engleza, timp de o luna, cu o familie englezeasca. Ei bine "fratele" meu nou are la randul lui 18 frati in Qatar, nu stim de la cate neveste. S-ar spune ca e greu sa intretii o familie de 19 copii, sa le poti procura chiar si strictul necesar. Stim Qatar=petrol, oameni bogati, foarte religiosi si, ar spune unii "incuiati la minte".
Din cate am inteles de la alti reprezentati ai lumii musulmane, Aziz se imbraca in tara lui in acea toga alba, lunga, care tradeaza bunastare si impune respect.
A reusit sa transpuna insa reteta tradarii bunastarii si pe plan european: Roberto Cavalli scris cu tinte pe pieptul tricoului mulat, D&G inscriptionat pe cureaua care sustine blugii cu talie foarte inalta, si Gucci imprimat pe incaltamintea kaki. Marea pasiune a lui Aziz este sa mearga la sala si sa ia steroizi, ceea ce il face sa arate ca un taur din desene animate. Deloc urat ca trasaturi, cu o piele, surprinzator, ruda cu luna, si barba de 2 zile, foarte bine uniformizata, exceptie facand mustaciara lui, pana corbului, care se intinde ca un mic trapez cu baza mica sub nas si baza mare de la un colt al gurii la celalalt.
Aziz a venit de la Londra aeroport cu Taxi-ul, timp de 4 ore, pana in Plymouth si a platit mult mai mult decat am platit eu avion Buc-Londra Londra-Buc. Cand a plecat a 2-a oara la Londra am inceput sa speculam daca sta la Hiloton, la Marriot, poate chiar la Buckingham. Cand s-a intors din capitala engleza, ne-a explicat ca a fost cam ocupat, pentru ca acum renoveaza casa personala din Londra, si are multa treaba cu ea. De asta merge, mai nou cu trenul, saptamanal la Londra. Dar si problema cu transportul pare rezolvata, intrucat in 2 sau 3 saptamani ii va fi adusa masina din Qatar, un Porsche, an fabricatie 2006.

Pe langa toate astea, guvernul Qatarului ii da £2500, lunar, bani de buzunar, avand totul asigurat in materie de masa/casa.

Eu zic sa asteptam sa treaca Ramadanul, sa ne convertim, si ne mutam in Qatar!
(mami, daca citesti asta as stii ca glumesc.Nu am de gand sa ma convertesc la islamism si nici sa ma mut in Qatar :) )

the hairy hand of dartmoor

I took a bit of a roadtrip yesterday. Meaning, me and my boss went to a business exhibition, really boring, except for the chocolate fountain that was exposed. An actual spring fountain, with flowing chocolate instead of water. You would dip a marshmellow, strawberry, cookie into the chocalate. it was a warm spring of chocolate, heavenly pooring down in a divine shape. hmmmm....

Because, except of that fountain, the exhibition was rather dull, my boss Simon said he'll make it up to me, so we took a d-tour on the way back through the Dartmoor region. For me, the name sounds a bit creepy. The Dartmoor is a swampy reagion, with beautyful hills and some weird rocks of granit , many cows and sheep, a bit transylvanian, but foggy, cold. This is where i understood the good part of the english weather. The Dartmoors were amazing just the way they were. With the weather, the greyness of the sky, and the reddish colours given by the autumn, perfect. Like a really bad tourist, i had forgotten my camera at home...
I've come to regret this more right when we came at the top of the journey, top of the hill, we stopped the car to enjoy some fresh air and there is was : The (appearently) famous Prison of Dartmoor.It was actually an old castle, made of strong, grey , granit rock, near a town called Princetown. But the very surroundings of the prison are just swampy, foggy hills, leaving a blur sight all arround. Creepy!!
And in order to get there you have to cross a small stone bridge, under which, so says the legend, lives the hairy hand of Dartmoor, that comes out from under the bridge and grabs the travelers.I'm glad i've heard the legend only after we crossed the bridge. So the Hairy Hand of Dartmoor did not get me this time...

powered and hosted by bucharest.
assignment given by lavininha

3 places I like in Bucharest:
1. The houses that can be found on the streets with names of capitals, behind the Victoria Square . They tell stories...
2. The green quiet streets in the Agronomie area.
3. piata romana for gathering all the opposites of the city on one spot: from fancy dressed McDonalds kids to beggers, "aurolaci", from snobby Everest to the old shops next to gregories etc.


3 places/moments I hate in Bucharest:
1.330 bus..for the ppl, the smell, the drivers, the smell, the long traffic lights, the smell, the crowds...
2. The Basarab Pasarela :) especially in winter. It's always slippery, yet you have to run in order to escape the gispsies that try to sell you wooden spoons, tides and gloves.
3. The summer weekends, when the inhabitants extend on a 200km large surface and it takes forever to drive in or out of of the city.


3 venues in Bucharest where I like going out with friends:
1. La Motoare, for the cool wind it provides in summer, the events, the good socialising and the good position.
2. carturesti, for the lovely tea, music and books.
3. Ota, for the cozy, private party atmoshere.


3 things a Westerner would not understand about Bucharest:
1. that you can come to a point to feel more homesick about that grey city, than you do about the perfect fairy-tale like transylvanian town (just some moments)
2. that you don't have to addapt to the city, but addapt the city to yourself and live it your way.there are 1000 ways to look at it...
3. it's easy to take someone out of bucharest, but....hard to understand why it gets u so fast.

Most snobbish neighbourhood: high schools in general

Ugliest neighbourhood: just waisted 20 min of my life thinking of that...too difficult!

tudor here is something that you can start blogging with!Tagged!

Privighetoarea din plymouth

Dupa ce am exeprimentat acest "iesit in club" in mai multe locuri si locatii de pe harta am hotarat ca nu mai are rost sa continui cautarea, ca sa dau de manelistii fiecarei tari....pentru ca, sincer, fiecare tara are manelistii ei.

Eram convinsa totusi ca in Anglia imi voi gasi linistea, int-un club dragut de open mic, sau la vreun eveniment brit-pop (stiu ca insist pe subiect, dar chiar imi place!). Asa ca azi am hotarat sa ma las "scoasa in oras". Primul club a fost Revolution, care a revolutionat toate asteptarile mele. Un maxx (vezi regie bucuresti) de 15 ori mai scump, cu aceleasi (non)principii , aceleasi freze gelate, camasi mulate, si spitari pronuntati, cu black eyed pies, shakira si 50cent rasunand in boxe...reteta perfecta pentru "vreau acasa"
Am plecat de acolo (dupa ce am lasat 4 lire la intrare) si ne-am oprit la un semn luminos "reggae n soul" . Suna mult mai uman. Suna! O data intrata am vazut toata populatie de culoare care a reusit sa emigreze spre Plymouth (de ce???), usor tulburata de prezenta arabilor care au hotarat sa nu respecte Ramadan-ul. M-am simtit de parca eram desculta si toti in jurul meu aveau crampoane (plagiat).Ca o bucata de carne proaspata oferita unor dobermani infometati. Am hotarat sa plec...
Am ajuns intr-un loc cu nume cald :"cuba". Si acolo i-am vazut...spaniolii mei. Veseli, beti, facand atmosfera. Erau cam raggaeton-isti ce e drept (manelistii spaniei), dar macar nu aveau fete dezumflate de britanici. Am reusit totusi sa cunosc un localnic, roscatel, acneic de tanar , care a venit cu replica aceea pe care o astepta orice domnisoara cu incredere in sarmul personal:"will YOU dance with me, cuz noone else would" ... ei bine, asta nu ne da nici un fel de sentiment aparte, nu ne face sa ne simtim speciale, niciodata, in nici un context.
Tentativa a fost intrerupta de o suava domnisoara de vreo "shpezeci" kile care a insistat sa danseze la bara. Nu stiu de ce nu pun limita de greutate la astfel de activitati. Nu am nimic cu oamenii suoraponderati, si daca ei vor sa se expuna, fie. Aici oricum e aproape obisnuit. Nu am gasit azi nici o bluza mai mica de marimea 40-42!! Anyway, suava s-a urcat pe bar, acesta a supravituit primei probe si nu s-a prabusit. Dureros a devenit abia cand exponatul a ramas top-less...si ii placea.si misca din toate...si toate se miscau cu ea , cu barul si cu retinele noastre. Am grabit sa-mi iau o bere si ochii de la eveniment, un carlsberg la 275 ml...cand ma intorc...cine e urcat viteaz langa miss piggy?roscatelul acneic...

Englezii sunt deci niste tarani care se fac manga ranga stanga in fiecare weekend, fac lucruri pe care le vor regreta, cu persoane pe care le vor regreta, fac avansui oricarui obiect care prezinta feminitate (sau nu), si merg acasa la 2 (cand se inchid puburile), ca sa o ia de la capat weekendu urmator...si asta le ocupa tot timpul! -execeptie facand colectivul tell systems din tamar science park

Si totusi, un aspect pozitiv...am rezervat bilet spre londra pe 27 octombrie. Trebuie sa fie perfect!!! Nu cred ca toata tara poate fi asa primitiva ca Plymouth!Pe care il voi adora oricum in final...sa nu uitam ca sunt inca in faza proasta!!

Guten Tag,Guten Tag!Ich will mein Leben zurueck

Das ist die Reklamtion!

In psihologia calatorului, respectiv a celora care schimba resedinta/orasul/tara pentru o perioada , exista un grafic care explica etapele . Incepe relativ jos, si urca foarte repede, semn ca persoana incepe sa agreeze ce e in jurul ei. Si urca si urca, dupa cade scade brusc in momentul in care persoana a trecut de faza entuziasmului si nu mai suporta nimic in jurul ei.

Ei bine...am ajuns si eu in faza :"cine dracu' m-o pus???"

Ploua. Incontinuu. Nu numai ca ploua incontinuu, asta e tot ce se discuta. Ajung la birou, inainte sa intru in cladire vine cineva pas-grabit in spatele meu :"Horrible weather today, isn't it?", intreaba scuturand umbrela. Si eu trebuie sa zambesc cu rimelul intins pe obraji...yes, it is. Pentru ca o conversatie nu este completa daca nu intaresti si confrimi ce a spus cel dinainte. "Quite a rain out there".."Oh, there is, isnt't it?"..."yes, horrible". Nu conteaza ca nu cunosti persoana, ca nu ai chef sa o cunosti si ca ai o dimineata atat de nasoala incat bocancu' tau simte nevoia de un cur englezesc...

Sau cel mai dragut:"Pretty cloudy morning .Reckon it's gonna rain?" Sigur ca va ploua. De 7 ori pe zi. Si daca se poate exact atunci cand ai de mers undeva ai noroc de o rupere de nori. Nu stiu de ce mai dau meteo la televizor. Ca sa vezi daca nu cumva e uragan. Yes people, it's gonna rain every single day of your bloody lifes!!!Dar ce bine ca avem arta conversatiei atat de frumos dezvlotata, nu avem?Da,avem!

Poate am cobit sau am exagerat cand am scris "Ziua cartitei..." Pentru ca dimineata de azi a fost cu totul diferita.Cand am iesit in statie si am urmarit cu minutarul autobusele trecand, il vad pe mult asteptatul 47A luand coltul. Ma pregateam deja sa scot gluga, sa urc in autobus, sa ma sterg de ploaie pe maini ca sa caut abonamentul, cand autobusul prinde viteza si trece galant pe langa mine.Cheers, man!
Destul de enervant, nu este? Da,este!

Si, cred ca toti acei brit-pop draguti la care ma asteptam sunt in turneu.Sau sunt scotieni. Sau nu lociuesc in "Lower Ucton"...

"Guten Tag, Ich gebe zu, ich was am Anfang entzueckt, doch euer Leben zwickt und drueckt nur dann nicht, wenn man sich bueckt."

ISN'T IT???

cafeaua si tursimul

Calatorind, am mereu o mare pasiune...sa ma pun la o cafenea draguta, cu oameni si priveliste si sa beau o cafea. Asa am facut turul Europei, al Spaniei al Portugaliei etc.Pentru ca poti descoperi multe lucruri in timp ce cauti cafeneaua ideala. Recunosc ca uneori nevoia de cofeina m-a transformat in turistul tipic, fraierit usor cu un meniu pus la strada, care plateste bucuros o suma enorma pe aceeasi cafea care e oferita la jumatate de pret dupa colt.

5 luni in Spania am incercat sa e explic diferitilor chelneri ce fel de cafea imi doresc. A functionat o singura data. Fiind atat de obisnuita sa cer Expresso lung cu lapte la noi, sa se stie exact ce vreau si sa mi se aduca (exceptie momentele "nu mai avem lapte/cafea/nu functioneaza espressoru'/nu avem apa/curent"). Ei bine in Spania trebuie sa zici ceva de genu :"un cortado largo con un poco de leche " un fel de: o cafea lunga scurta cu putin lapte. Si totusi, spaniolii reusesc de fiecare data sa scape prea multa apa sau lapte, nicodata cafea.

O data am indraznit sa retin un chelner cateva minute, i-am explicat detaliat ce vreau, si a avut inspiratia divina sa imi aduca laptele separat!se poate! a fost cafeaua perfecta, i-am pus floare langa si poza ei sta la loc de cinste in albumul meu foto. Si chelerul m-a invatat sa cer :"cortado, largo manchado " adica o scurta lungita si patata cu lapte. la urmatoare tentativa si urmatoarea terasa am primit o cana de lapte patat cu un strop de cafea scurta lunga....

Portugalia ... ramane cea mai frumoasa tara pe care am vazut-o vreodata. Laudata-i fie si cafeaua si produsele de cofetarie si patiserie! In autogara, in Lisabona, prima cafea., prima proba! Mi-am dat seama ca nu, nu stiu portugheza, si doamna de la terasa autogarii nu stia engleza. Asa ca i-am spus toiata povestea mea in spaniola, am accentuat u la sfarsit de cuvant, ce era s am pronuntat sh, comunicasoish ...pentru acel expressu largu , primesc cana cu mostra..delicios. Si am mers cu pix si foaie la doamna de la bar si am scris numele magic care mi-a servit toata excursia :"apatinado pingado"... adica scurta lungita si cu un strop de lapte!!!

In Anglia, unde totul e pe dos, si instant sau precongelat, cafeua se ia ori de la automat, ori se alege prima varianta solubila iesita in cale. Eu, rebela de fel , am cumparat cafea adevarata, din columbia, prajita si macinata, pentru care ai nevoie de ibric si sursa de caldura. Familia mea a fost foarte surprinsa, s-a uitat la instructiuni, daca sunt sigura ca trebuie fiarta, ca ei cred totusi ca ajunge daca o pun in apa fierbinte. Fericit, ca mine, a fost fratele meu iordanian, Mohamed, care mi-a furnizat ibricul adus din patria mama pentru astfel de momente glorioase in micuta casuta de pe Efford Road, Plymouth!

Nie rezumjem :)-to whom it may concern

What do Erasmus scholaship and DaVinci scholarships have in common?
Polish ppl. YEap, their everwhere cunquered the world! Luckily!

I've met some grrreat polish ppl this year. In Spain and later on in England. Sorry i went so much forward with my blog without telling anything about them. Yeap, i've kept them fo myself. :P

Now my first favourite polish person was/is/remains Michael. Just because he is my 2:17...sth that only we know. And because we went to Lisbon together and share the best memories of our lives. And because he broke into luis' hostel when he was drunk by night. And because he stoled flowers for me.One day we will go together to Buthan!And we'll take the friendship shell with us, and our dreadlocks.Maybe we'll ask temper d to come along and bring some cheap vermuth. If not, we'll always find some olive to put on our bread for breakfast!


My other good polish friend i made this year...andy!Becasue he's a traveler. And so much more. We had that awesome Porto wine tasting in ...Porto..portugal. The busride to the ocean with love at first stare from an awfull old pervert man. I liked him for listening to my stories and approving...not judging me! For the Fado CD he sneaked into my shuflada before i left Spain.And for being the best mime partner i ever had!!Corte ingles!!
I start feeling like i would be thanking for an award. In fact i'm just describing my dear polish friends and the fun we had. :) Do you speak frensh?Like,yeah....

Lately i met some new polish guys,, here in England. Unfortunately i didn't get the chance to now them not even half as good as i know mihal and andy.
But we had great fun for one week, going out, enjoying england. they showed us the city and explained some things around here..really useful . We had great laughs.
Wojtek was my sunshine here at work, sharing my lunchbreaks, having his 5th coffee, taking wrong busses with me and rolling cigarettes like the beginner smoker that he actually is :*

Andrjez (whose name i still can't spell right) is really funny comimg down the stairs..lik a rolling stone! By the other hand he proves his grace while dancing...it was lovely!

Last, but surely not least, there's Pawel, green eyed boy . The context isn't always the main thing!Sometimes it's good to live outside it.The hard part thing is to know if it's the right situation or not :*misiaczku

hope this will calm the spirits:) and my polish friend had pleasure in reading my post. Cuz i sure had pleasure in writing it :)

BUZIAKI!!!!

Viata cu Borat

Nu stiu cine mai tine minte premiile MTV 2005 probabil, in care pezentator a fost un asa-zis cazac pe nume BORAT.(va aparea si un film,deja am vazut trailerul, ali g is borat!promite sa fie amuzant!)
Ei bine, niciodata nu mi-as fi inchipuit ca voi locui cu un astfel de Borat. Pe Yerlan l-am prezentat succint in primul meu post, se pare, cu priza la public.Aici el este centrul bunei dispozitii.

Yerlan (pronuntat in foarte multe moduri), are 25 de ani, totusi, nimeni nu il lasa in cluburi, sau sa cumpere bere fara pasaport.Asta pentru ca este asiatic, si pare fara varsta.
Engleza lui Yerlan este foarte interesanta, invata repede dar are o pronuntie imposibila. Dictionarul lui este mana stanga. De cate ori aude un cuvant pe care nu il cunoaste il scrie pe mana, cand se umple mana schimba culoarea pixului si scrie deasupra.Si sa nu uitam ca aude multe cuvinte pe care nu le cunoaste.

Dar asta nu il opreste sa vorbeasca mult, si de cate ori se termina resursele de vocabular englezesc, continua foarte hotarat in rusa, nu cumva sa isi piarda ideea. La un moment ne citeste pe fetele nedumerite ca ceva nu e in regula, se opreste, se amuza si o da din nou pe engleza mimata.
De parca nu e destul de ciudat sa combin ideea ca acest cazac, cu mutra lui de chinez (orpit si pe strada de alti chinezi sperand sa intalneasca un compatriot), vorbeste rusa, aud acum cateva zile ca Yerlan nu are de gand sa tina Ramadan-ul anul acesta. Nici ortodox, nici budist!Musulman,frate!

Pana aici am incercat sa incadrez totul la capitolul normal...fie..diferente culturale.Si ce daca e un cazac cu mutra de chinez, musulman dar care totusi vorbeste in rusa? Dar azi, cand a venit sa imi spuna ca vrea sa arate ca un "nigger", mi-a intrecut orice asteptare. Maine vrea sa mearga la "hairdresser"(cuvant citit de pe mana stanga) sa isi impleteasca parul in multe codite pe crestet, sa para mai "nigger"....Yo, my bro'!
Ati crede ca este un mic hip-hopperash mascat de toate elementele care pot dovedi contrariul. Nici macar, lui Yerlan ii place sa asculte Ace of Base la mobil, aceeasi melodie, mereu. Uneori alterneaza cu vreo alte 2 melodii care bat in aceeasi directie. Si cum azi ne-am saturat la un punct de acelasi repertoriu, l-am rugat sa ne lase sa ascultam si altceva. Si urcand dupa laptop dupa 5 minute, suprind mladioase sunete iesind sub pragul usii de la baie...Yerlan, cu mobilul , cu Asul de Pica!

Ne insoreste zilele si umple casa de zambete si bucurii!Creste inima cand il vad!Cum ar putea cineva sa nu il adore? ? ?

Ziua cartitei, sau cum am devenit om mare

Viata mea a luat o intorsatura foarte ciudata.Chiar intorsatura e cuvantul potrivit. Am o noua familie/gashka/casa/tara/preocupare, chiar un nou stil vestimanetar,nou job, nou sef, toate toate tinand evident de context si fiind cu termen de expirare pe 20 decembrie, cand voi incheia aceasta aventura.
Acum 2 saptamani viata era in felul urmator: locuiam in deplina libertate in apartamentul din St cel mare (libertate deranjant limitata de cei 49m patrati in care ma invart), vorbeam doar romana, plateam cu lei, masinile circulau pe dreapta, pretul unui bilet de autobus era 10mii lei, jonglam intre 2 perechi de blugi si ma chinuiam sa adaptez o noua pereche de adidasi picioarelor mele. Am renuntat la multe perechi de incaltaminte noi pt ca nu izbuteam sa trec de cele cateva zile de durere insuportabila. De data asta am renuntat la noii mei "adidasi" pentru ca lucrez intr-un birou, la un birou, cu hartii si dosare, calculator si, server, se pare, telefoane, faxuri,imprimante, colegi, proiecte si multe alte chestii pe care inca nu le-am inteles.

Apartamentul meu din Bucuresti este acum inlocuit de o casa cu 2 etaje, curte, 2 bai etc etc. Libertatea este sensibil limitata de cei 2 noi parinti. Dupa trei ani de studentie m-am intors la viata de liceu.Ma trezesc cu un fenomen foarte ciudat...cineva, angelic, a pregatit ceva pt micul dejun, si apa este deja pregatita in fierbator pt cafea (tot ce trece de waterboiler,microunde sau vid depaseste cunostintele unui englez). totusi, acea persoana care se asigura ca ma incarc cu energie matinala, cu cereale si chestii ciudate de orz, imi doreste o zi buna, promitand sa ma astepte cu cina. As exagera mult sa spun ca am avut acest lux in liceu. Si ies la buclucasul autobus, care in fiecare dimineata transporta aceeasi oameni la aceeasi ora. Dar cu 2 minute inainte sa soseasca autobusul trece un tatic britt-pop cu cei 2 copii (si eu in fiecare dimineata analizez ridurile in speranta ca poate e doar un frate mai mare, responsabil si abordabil). Noi, copiii de la scoala germana , aveam un mare privilegiu in trecut, si anume un autobus numit cursa speciala, care ne lua de acasa si ne ducea la scoala, supravegheati de invatatoare.In aceasta cursa speciala, ca si in autobusul 47A care imi ofera plimbarea matinala pana la servici, erau/sunt mereu acelasi fete, exceptie vreo 2, 3 persoane care se schimba prin rotatie, ca sa nu se piarda puncte la capitolul "fetze noi". Fetze palide, deprimate...dar ce sa te si astepti din acest mare "Lower Uncton", unde ploua incontinuu, si simt uneori ca as vrea o lanterna pe timpul zilei.

Si aceeasi 3 colegi care ajung mereu inaintea mea, carora le pregatesc cafeaua cu toata mandria mea de practicanta.Seful intarzie mereu 30 min, timp care imi confera ocazia sa scriu pe blog despre nimic.

Si azi as vrea sa merg la o petrecere in alt oras si sa nu dorm acasa,trebuie sa cer voie?

Asadar, de la studenta independenta cu apartament propriu si fara restrictii impuse, am revenit la stadiu de locuit cu "parinti". Si de la somnul de 12 ore, terminat cu o cafea preluuungita si multe ore de stat degeaba (si ce bine e!) am ajuns sa ma trezesc zilnic la 7 si sa ma proptesc 8 ore in fat unui calculator. Si tocmai a intrat seful si mi-a adus programul pt conferinta de 2 zile la care vom merge impreuna.

Totusi, life is bloody awesome, innit?

And if a doubledecker bus,crushes into us....

My new very favourite adventure in England is to take the bus. Simple as that!
I'm used to the fact that they go in different directions than in the rest of Europe.But still, never seen sth like this before.
In the morning, very confident, trying to get the bus. Look right as you cross the street, walk over to the bus stop, make sure twice that you will take it in right direction and, like the heineken- commercial- really- cute guy says :"now we wait"....and i wait , and wait , and there is no bus.So, feeling touristicly, i ask the common old lady that you see in every bus stop, why the bus doesn't show up. Very surprised, she tells me i was waiting on the wrong side. But not because i had picked the wrong lane, simply because the busses in England do not go on 2 ways. Meaning, you can only take it in one direction, which will take you in a circle round the city, but never go back.To come back, you need a whole different busnumber, which of course, may change it's track during the day.
And, the price of all this bloody annoying adventure is 48 pounds per month, meaning about 80 euro, about 2.500.000 rol!!!

Let's walk!

Good old Plymouth

Well, this is the point where i post a blog in english, for some new and old friends from all over.

Thanks to a scholarship, through the Leonardo DaVinci programme, i will be spending the next three months in England, city called Plymouth, in the very South, by the Ocean.

The city is pretty weird, might say ugly. Except for some gorgeous sights. The city center is not really interesting, includes the tipical pedestrian area, with many shops and restaurants. They forced some palmtrees in, very unappropiate for the English spirit.
Nevertheless ,the city it is quite important for their and the worldwide history. The Mayflower started out from Plymouth, so big part of the world was colonized from here.

One of my favourite parts so far is the Central Park, a huge savage park in the middle of the city.


And then, there is THE HOE, one of the most beatiful spots i've ever seen. Luckily, I had bright sunny days and managed to get some good shots of the seaside. As you can see, there are large green spaces next to the sea, where the people lay in the grass, enjoy the sun and the view. There many ships to be seen at the horizon, so nice by night as well!












They say the beatles have a famous picture next to the lighthouse of Plymouth. i should look it up at some point, i was to lazy to do it so far. Meanwhile, here is the picture of the lighthouse, appearing on every postcard. I can understand now how the beatles got their fame :" who are those guys next to the lighthouse in plymouth?" who made who famous?





Who will colonize who?The story is about to begin...
carlatoria continua

Anglia si noua mea familie

Anglia e o tara putin diferita de ce cunosteam eu. cred ca acum traiesc socul cultural :)
mi-e fica de cate ori trec strada. din feicire unii mi-au anticipat teama si scrie pe trotuar "look right" , dar asta la foarte putine treceri. acum 2 zile a trebuit sa iau autobusul. am stat aproximativ 2 minute pana sa imi dau seama ca eram pe partea gresita, timp suficient cat sa ratez cursa.
mi-ar placea sa fac o zi de ghidarie aici, pe un autocar local,evident.

englezii au o mancare foarte proasta. ce e in conserva e bun! mananca foarte ciudat, cu mult ketchup si mayonesa si sosuri ciudate de miere si menta. ieri am invatat o mancare "traditionala" si anume cartofi prajiti cu muuult ketchup intre 2 felii de paine hmmmmmm
totusi cea mai mare problema o am cu robinetii. nu stiu de ce, la chiuvete sunt 2 robineti , unul cu apa rece si unul cu apa calda. adica unul fierbinte si unu bocna. se gaesc tot felul de variante incomode de a amesteca apa in pumn, sau pe jumate de fata cu apa rece pe cealalta cu aa fierbinte, deodata, foarte ciudat sentiment. fratele meu iordanian, mohamed, care sta si el cu noi in casa, a zis ca metoda lui e sa dea drumul la apa calda si sa faca totul repede , pana apa nu se supaincalzeste. raman cam 15 secunde. alt arab a luat o sticla e plastic gauri pt ambii robineti si jos una comuna pt apa amestecata. nici englezii nu stiu de ce traiesc cu astfel de disconforturi, dar le place!! (robineti sau robinete?) la dus e normal, altfel ar fi prea distractiv :)

noii mei parinti, jill (careia eu ii spun angela in mintea mea) si tony sunt 2 fosti hippies, cu tatuaje, 5 copii si 9 nepoti, casa e mereu plina.
pe langa asta am si fratii mei, hostbrothers: deea , pe care unii o cunosc pesonal, altii din povesti, Mohamed, iordanian, si Yerlin din Kazakstan.

Sa ne oprim la Yerlin. eu nu credeam ca exista asa o persoana. Cand a ajuns, cu toate gentile pe umar, a scos o hartie si a citit :" i don't speak english! can i smoke? can i drink beer on the street" si de atunci orice ii spunem el spune "don't understand" . totusi incepem sa comunicam si cu el, ii explicam cum se mananca cerealele la micul dejun, ce e un vas de croaziera, si ca nu, nu putem inota pana la vasul de croaziera :))
are 25 de ani, e imbracat foarte bine si detine super chestii tehnologice gen mobil , laptop etc. totusi, nu stiu ce e cu el...ieri a prins curaj sa zica ceva. sa ne intrebe ceva. si a venit atat de concentrat cu intrebarea preformulata, incat a intrat din plin in usa de sticla de la bucatarie. de cate ori propunem sa vedem un film el insista sa ne uitam la dumb and dumber . si de cate ori incepe o propozitie o termina foarte hotarat in rusa. o sa il filmez candva.