Sunday, March 27, 2011

Spring Break

De multe zile tot încerc să mă aşez să vă povestesc ce-am tot făcut de n-am mai scris nimic. Nopţi nedormite, am auzit!

Sâmbăta trecută am plecat spontan de tot spre Tg Mureş. Cu o miercuri înainte găsisem bilete de avion la Wizz cu 30 euro din Budapesta, aşa că, după ce am sondat pe Facebook cea mai buna metodă de a ajunge la aeroport în Budapesta, am ales-o pe cea mai proastă. Dintr-un autobus, elegant de fapt, care m-a dus mult prea devreme într-o zonă anostă din Budapesta am luat un metrou spre ceva cartier industrial unde nu era nici loc de băut o cafea, ploua cum se cuvine când ai doar câteva ore într-un oraş şi nu aveam forinţi la mine. Aşa că am zis că iau busul de aeroport chiar dacă mai devreme cu vreo 4 ore de zbor şi mai cochetez cu Budapesta la vară, între două concerte Sziget, singurul mod care a funcţionat şi până acum.

Am ajuns la Mureş repede, repede. „Cabin crew prepare for take off, cabin crew prepare for landing”.

Acolo m-au aşteptat cele mai răsfăţoase bunătăţi şi cea mai delicioasă supă de găină cu ingredientul secret „dragoste” preparată de mama. Aproape la fel de delicioasă ca cea pe care o gătisem eu în Viena şi o mâncam aproape exclusiv de vreo 4 zile. Declar război fidelei.

Deja în prima seară am ieşit la petrecut, cum se cade tineretului să facă într-o seară de sâmbătă. De fapt a fost un eveniment organizat de prietena mea Corina, care a iniţiat o serie de concerte bune în Bastionul Dogarilor, în sâmbăta cu pricina cu cei de la Kumm. S-a lăsat şi cu muzică dansantă dupaia, aproape ca şi cum s-ar fi prezentat la platane DJ Shuffle din Expirat Vama Veche. Deci de vară şi ritmată, toate astea într-un sens foarte bun. Sesiunea de noapte, cum se numeşte seria de evenimente, trebuie relocată, pentru că nenea primar Florea vrea să bage toată cetatea în renovare. Dar până atunci îi mai prindeţi o dată cu Luna Amară pe 2 arpilie şi, deci, mergeţi!

Duminca în familie a decurs foarte bine, cu leneveli şi vizite plăcute. Seara ne-am adunat şi râs mult cu gaşca de altă dată. O altă seară am fost cu Cristina şi Luci la cramă La Mitică pentru cel mai bun beefsteak tartar din oraş. Tata m-a scos în altă zi la un prânz la chinezescul de pe Bolyai, unde ne place nouă să mâncăm supă şi să mai recuperăm poveşti.

A fost un spring break foarte binevenit! Prea puţine zile mai târziu mă aflam deja într-o cuşetă Sighişoara -Viena. De la Westbahnhof am un tramvai direct până la mine în cartier (stau în 10, v-am spus?).

Am luat prânzul cu Catrin, care a luat nota maximă la lucrarea de diplomă şi Claudi, care era înaintea examenului ei final de la şcoală. Primul prânz în terasă, la Rochus Markt cu scumpele mele colege de apartament care sunt plecate weekend-ul ăsta, separat, în zone diferite ale Marii Britanii (asta dacă intră şi Irlanda la această împărţire). Cu Christian mutat la Innsbruck, Timea şi Tutzi la Bucureşti, ai fi zis că sunt cam singură pe lume în Viena, dar de fapt nu e deloc aşa.

Nici nu am zăbovit mult în Viena, de fapt, ci am plecat la Wieselburg pentru nişte şcoală (să nu uităm de ce am venit) şi noaptea următoare am dormit-o în Linz. Noi la facultate suntem 5 prieteni buni, 5 friends: Steffi, Johanna, Christian (nu cel din Innsbruck, altul), Alfred (cu care fac şi naveta din Viena spre şcoală) şi eu. Şi am noroc că e un grup extra întreprinzător care mereu mă include în activităţi. Uite aşa am întreprins în Linz o cină Raclette. Adică se pune un grill în mijlocul mesei pe care, o dată încins, se pune carne spre sfârâială, şi dedesubt, nişte tăviţe de teflon gratinează legume sau cartofi cu un caşcaval specializat în rumeneală. Procesul durează lejer o oră, două, fiecare îşi ornează totul după plac şi timpul necesar sfârâielii este suprapus cu poveşti, râsete şi spritzuri.

După cină am trecut la unul din jocurile mele preferate, numit TABU. E suuuper! Jocul conţine vreo 1000 de cartonaşe, fiecare cu un cuvant şi încă 4 termeni descriptivi. De exemplu, dacă pe cartonaş apare cuvântul Vază, cei 4 termeni vor fi floare, apă, decor, vas. Şi cine trage acest cartonaş trebuie să îl ajute pe colegul de echipă să ajungă la „vază” fără să folosească termenii tocmai menţionaţi şi incripţionaţi pe acelaşi carton. O dată menţionat unul din cuvintele tabu cineva din echipa adversă face un sunet ca de alarmă şi punctul e pierdut. În grupul nostru jucăm de vreo 2 ani ceva asemănător, Magique Chapeau, sau Chapeau Magique, nu mai ştiu, joc învăţat de la nişte actori haioşi cu care mai promovam reciclarea pe la festivaluri. În cazul acestui joc este vorba de personalităţi şi distracţia se completează cu mimă şi alte chestii pe ghicite. Ce face totul interesant este că timpul e limitat cam la un minut de echipă. Şi e clar că sub efectul clepsidrei oamenii reacţionează altfel decât în contexte normale şi folosesc mulţi termeni tabu şi până la urmă punctul se pierde.

Am mai vizitat Linz by night, un oraş chiar drăguţ de altfel. Adică nu e chiar de un weekend getaway plănuit extra din România, dar dacă sunteţi în zonă şi nu sunt reduceri la Parndorf, eu zic că merită o excursie de o zi, mai ales că se poate combina cu Melk şi Krems. Dar mai multe despre asta după ce mă sună Lonely Planet că vor să scriu pentru ei.

Şi uite aşa am ajuns cu povestea la ziua de ieri. Cine încă e cu mine strigă „ooo-ooo”!

Sunt puţin obosită pentru că am lucrat până pe la 1 noaptea la garderobă, la unul dintre palatele Vienei, unde nişte absolvenţi de liceu au pus-o de un bal. Aşa că eu am dansat dansul umeraşelor vreo 5 ore, destul de bine plătite, dar foarte obositoarea după seara din Linz şi cursurile de dimineaţă.

Foarte plin de umor s-a dovedit universul la faza asta cu noua mea carieră, pentru că uite ce poză sugestivă mi-a scos în faţă pe pietonala din Linz, cu o seară înainte de eveniment. De bine de rău, nu mai poate nimeni să conteste că am fost la bal în palat vienez.



În ciuda oboselii am mai stat la o tură de râs cu nişte prieteni veniţi pentru un weekend încoace, adică Dana şi Radu. Radu este al doilea bărbat Bânzaru cu care am avut bucuria să mă văd întâmplător pe stradă săptămâna asta. Cu tatăl lui în Tg Mureş şi cu Radu în zona Museumsquartier cu câteva ore îniante de întâlnirea intenţionată, la Viena.

Am funcţionat în final destul de bine, cred că şi graţie unei cafele Grande băută pe la 6 la Starbucks Landstrasse, consumată în timpul unei plimbări cu vizită de oraş şi expoziţii de artă, cu un prieten de-al Zamfirei din Berlin. O mie de evenimente, deci.

Mă duc să mă văd cu o prietenă din Bucureşti acum, Nicol, care şi ea mai are doar câteva ore de Viena până la „cabin crew prepare for take off”.

Hah, păi dacă acum am scris atâta, după Tg Mureş şi Linz, cred că peste 2 săptămâni când voi fi în New York pun de un roman. Şi poate caut cândva şi un pseudonim ca să scriu mai des şi ce gândesc, nu numai ce fac. Dar de făcut, fac bine!