Thursday, September 30, 2010

O dimineaţă norocoasă

Am mai menţionat dar, cum că fac naveta de la Viena la facultatea din Wieselburg - nume pe care vreau să-l traduc motamo, căci am fost somată: Cetatea Nevăstuicii. Dar aţi fi ghicit-o şi voi. Mai trebuie doar să "I.R. is better than Weasel" şi pot să put on the pants for the victory dance.

Aici în Austria totul se petrece în comunitate. Locuim (curând) 4 oameni, aşa că e o comunitate de locuit - Wohngemeinschaft, de acum numită WG.
Dacă în "pendularea" spre facultate suntem 3 în maşină se cheamă că avem o Fahrgemeinschaft, adică o comunitate de merscumaşina, de acum numită FG.

Comunitatea FG de merscumaşina s-a format azi doar din mine şi colegul Alfred care şi el "pendulează" din Viena. La 7:40 trebuia să ne vedem pe Maria Hilfer Strasse 206. La 7:35 am ieşit grăbită pe uşa lui Tutzi cu laptop în spate, ditamai (dar ditamai) pătura maro de la Ikea în mâna dreaptă şi cafeaua "to go" în mâna stângă. La 7:37 am călcat în cel mai proaspăt rahat de câine de pe Grimmgasse, chiar înainte să urc pe Maria Hilfer. Şi, cum mai nou sunt "cool şi hippie" şi port pantaloni largi, lungi şi evazaţi, nu s-a îmbibat doar talpa de Converse ci şi o bună parte din tivul deja frănjurit de la atâta umblat.
M-am oprit dezgustată să caut o baltă. De unde bălţi la Viena? Că doar ei nu au gropi în trotuar! Din fericire trecuse de curând maşina de curăţat străzi şi, în mijlocul şoselei, nu doar că era o băltoacă mică, dar şi nişte urme de spumă de la detergentul folosit în proces. Mă uit pe stradă, venea o singură maşină. Mă gândesc: "Lejer, aştept să treacă şi mă duc la bălăceală în mijlocul drumului!". Dar la Viena, politicoşii ăştia dau prioritate la pietoni şi când nu e trecere!! Era culmea să mă mai şi opresc fix în faţa maşinii să-mi îmbăiez Converşii răhăţiţi în baltă, când galanta şoferiţă avea de ajuns la serviciu! Şi mai şi întârziam la întâlnirea cu Alfred. Era clar că rahatul din talpă avea să ne însoţească la Cetatea Nevăstuicii.

Ce e de făcut? Îi spun, la prima noastră întrevedere (vorbisem înainte doar pe Facebook) : "Hallo, ich bin Carla şi tocmai am călcat în Hundescheiße"? Sau merg pe burtă şi mă fac că plouă, da' de nu miroase? Ajung la maşină târând picioarele de asfalt şi căscând ca să se creadă că umblu greu de somn. Urc în maşină şi încep să aştept reacţii. Eu nu simţeam nimic iniţial, dar după vreo 20 km, psihologic sau nu, venea un uşor miros de rahat de câine de la picioarele mele. Am zis că mai bine recunosc, decât să creadă că e propriu mie. Totuşi, această comunitate de merscumaşina e destul de importantă pentru pregătirea mea academică şi m-am gândit că mirosul de rahat nu e tocmai drum pavat spre popularitate! Desigur că am împachetat totul într-o glumiţă, din care a reieşit că de fapt nu mirosea nimic. Politicoşi, v-am spus!

Probabil mai există şi acum un mic rest de rahat pe Converse, care e în holul casei, în al cărei living, pe canapea, mă aflu. Azi a mai venit un profesor cu dialect oribil. Dar va trebui să mă obişnuiesc şi cu ăsta. Că doar sunt într-o fază norocoasă. Is' so!

Sunday, September 26, 2010

Very Venice

E ciudat să pleci din străinătate în străinătate. Adică, e ciudat să te întorci în străinătate, că de plecat e destul de normal.

Joi a fost prima zi de şcoală în Wieselburg. După prima mea noapte de couchsurfing adevărat am pornit devreme spre Veneţia, într-un autocar Setra de 60 de locuri pline ochi cu masteranzi. Ne-am împărţit pe echipe de câte 6 şi am primit pe rând teme pe care urma să le efectuăm în cele 3 zile în Veneţia: de la diverse viziuni pe care să le scriem pe role de casă de marcaj (adică dinalea cum au la magazin), la descrierea Veneţiei în 2050, apoi la o viziune inovatoare despre anul 2250, apocalipsa exclusă. Bileţele, bileţele ... cu taskuri şi probleme de rezolvat, aşa ca să nu cumva să ne simţim în vacanţă!

Profii au fost foarte bine pregătiţi despre oraş, au luat cu ei şi un nenea istoric care să le uşureze partea de ghidărie. Profa de Managementul Ideilor e oricum specialistă şi absolventă de istorie a artelor, pe când profa de Managementul Inovaţiilor a reşerşat riguros cam totul la capitolul "ce-i nou în Veneţia". Vă daţi seama că nu ne-am plictisit!

Tot pentru inspiraţie am mers cu toţii în grup organizat la Bienala de Arhitectura, dimineaţa la Giardini şi apoi la Arsenale. Credeam că e o treabă doar pentru arhitecţi, unde o sa văd practic doar nişte schiţe şi machete de neînţeles. Dar nu a fost delooooc aşa! A fost foarte fain şi interactiv şi interesant şi, da...inspiraţional! Mi-am făcut poză şi la pavilionul românesc," unu la unu", care mi-a plăcut foarte mult şi nu doar pentru că auzisem atât de multe despre el.


Am întâlnit şi câţiva studenţi de la arhitectură din Bucureşti, aşa că am bifat şi plăcuta socializare de seară, cu tineret!

Colegii de master sunt ok, poate nu chiar ce mă aşteptam dar e şi prea devreme să trag nişte concluzii. Şi poate că înainte de invenţia Google Translate aş mai fi insistat aici pe subiect ;)

Am mâncat pizza, pasta, gelatto. Nu m-am dat cu gondola şi nu am ascultat canzonette. Singurul "Ciao, bella!" pe care l-am primit a venit per sms tocmai de la Bruxelles, următoarea mea destinaţie în străinatate.

Am mai avut şi o companie plăcută pe drum, înafară de Alpi: Mircea Cărtărescu - Frumoasele străine. Dacă înainte aveam îndoieli legate de plecarea spre Viena (am plecat totuşi într-un moment în care Bucureştiul şi anumite elemente începeau să-mi placă din ce în ce mai mult) am ajuns la un pasaj care parcă a fost pus acolo să mă liniştească: "Ce mişto oraş e Viena! Am stat un an acolo şi n-aş mai fi plecat niciodată [...] Că tot m-a deconspirat cineva că m-am săturat de România, că vreau sa beau bier cu fugiţii [...] Şi-atunci, are vreun sens să trăieşti la nesfârşit în poluare şi praf, în isteria concetăţenilor, cu frica unui cutremur devastator [...] când poţi să trăieşti în minunata Vienă?"





Wednesday, September 22, 2010

Prima zi de şcoală!

Ştiţi cum în viaţă nu e totul aşa cum pare? Ei bine, nici masteratul meu care pare la Viena nu e chiar lângă Stefansdom. Ci mai degrabă aşa, la 100 de kilometri spre Linz. Mai exact în Wieselburg, un fel de Câmpu' Cetăţii, dacă vreţi, dar fără păstrăvărie.

Aici s-a petrecut azi prima mea zi de şcoală. Sigur că nu m-am uitat pe orar, că doar era prima zi, deci aveam de gând, maxim, să semnez nişte hârtii şi să beau o cafea în campus (campus e mult spus). Surpriza a fost că am avut cursuri introductive de la 9:00 la 18:00! Cu pauză de o oră. Interval în care vreo 2 ore de curs al primei profe am stat cu fruntea încreţită pentru că nu înţelegeam nimic din dialect. Mi-am descreţit-o când s-a vorbit de Botox ca produs inovativ, şi asta nu pentru că am priceput tot contextul ci pentru că se vorbea de Botox şi e general ştiut că vrem să amânăm cât mai mult procesul.

După 2 ore a venit o profă din Germania şi totul s-a luminat. Eram în sala corectă!! Ne-a povestit ea de mărci celebre, tot felul de exemple de la Apple, de David Kelley şi Ideo şi alte dinastea de-ale managementului inovaţiei cum îi spune ea. Ne-a arătat şi un filmuleţ relevant de pe ted şi la sfârşit am aplaudat-o bătând cu palma în bancă (nu, nu, nu numai eu!). Concluzia e că a fost chiar interesant şi am stat până la sfârşit de plăcere!

Acum sunt într-o casă din Wieselburg unde locuiesc vreo 6 studenţi, din care am cunoscut vreo 3 şi unde mi s-a oferit o canapea solicitată pe couchsurfers.org Totuşi rămân să locuiesc în Viena şi mai fac naveta încoace. Azi am venit blană cu 130 km/h. Sunt de neoprit.

Am mai ieşit acum 2 ore cu grupa de master în oraş (oraş e mult spus). Nu au colegii potenţial mare de "nouă gaşcă" dar ceva comunicare tot se va lega.

V-am spus că sunt prima în catalog?




Thursday, September 16, 2010

Couchsurfing

O dată cu mine se mută şi Carlatoria. Nu pe platformă wordpress, cum mi-aţi şopti unii peste umăr, ci la Viena, my current city, cum zice Facebook, care deja face spam nemţesc pe coloana din dreapta a ecranului.

Sunt la jumătatea celei mai confuze luni din ultimii ani. Totul a început pe 1 septembrie, când am plecat din apartamentul din Ştefan cel Mare, pentru a dormi vreo 2 săptămâni pe canapeaua extensibilă din garsoniera din Floreasca, locuită momentan de iubita mea Vio. Apoi am poposit 2 zile de împachetări (şi nu dinalea ca la spa) la Tg Mureş, plus nişte timp de calitate cu ai mei, între o cosmetică şi un service auto. Marea aventură a fost acum 2 zile când am condus primul meu drum fără copilot: până la Cluj. Am ascultat conducând tot albumul lui Chirilă "Am să mă întorc bărbat". Deloc simbolic, că doar nu simt că am plecat spre chin şi nici nu plănuiesc vreo schimbare de sex, dar e cam singura caseta pe care am găsit-o în grabă. Ford-ul meu Fiesta ştie multe, dar nu şi CD-uri.

Seara la Cluj m-au găzduit Dudu şi Ralush pe canapeaua lui Robert, care face surfing prin America în tot acest timp. Înainte de canapeaua Staicu, însă, am ieşit la beri cu super gaşca în Republic, un bar care, nu ştiu de ce, mi se pare tipic clujean.

De la Cluj am pornit a doua zi în zori spre Viena, drum pe care am lăsat condusul în grijă masculină şi am luat rolul de copilot, DJ şi operator GPS. Ajunsă în Viena am mers spre noua mea casă, în care am o cameră promisă de la 1 octombrie. Apartementul este în cartierul Favoriten, are balcon, eraj şi un living fain! Era destul de dezordine ieri cam peste tot, ori, cei care mă cunosc ştiu că eu am concepte diferite despre dezordini faţă de majoritatea populaţiei. Deci neapărat facem un party cu Mr. Propper şi Mr. Muscolo o dată ce mă mut.

Sunt foarte drăguti viitorii mei colegi mei de apartament: Catrin, Claudi şi Christian. Şi cu mine Carla rezultă un apartament de "C"-locatari. E fain pentru că numele care încep cu C sunt mai rare în germană şi că se spune că oamenii ai căror nume încep cu litere apropiate se înţeleg bine...

Ieri seară pe la 10 deschideam deja canapeaua lui Tuţi. Îmi stă la dispoziţie o canapea şi în livingul din Favoriten, dar dacă pot să-i stau omului pe cap, de ce să nu profit. Scriu asta aici pentru că Tuţi oricum s-a plâns ieri că am postări prea lungi pe blog, deci probabil că nu a ajuns până la acest ultim aliniat din începutul poveştii mele vieneze!