Wednesday, December 03, 2008

Idiocratia

Ce zile incredibil de frumoase! Ma trezesc dimineata, ma zbat sa intru in metrou, ma feresc de cersetorii perfect sanatosi si in floarea varstei care fug de munca printre vagoane, ajung la capat de linie 1 mai, trec printre cei mai harnici dintre noi, care la 9 dimineata iau un aprig mic dejun compus din Shaorma, mici si bere la pahar de plastic, ma salut din priviri cu betivii matinali care incep probabil la 7:oo dimineata prima suta de chimion la dugheana de vis-a-vis de firma la care lucrez si ma retrag la biroul meu rosu, cu cafele, mailuri si telefoane.
Ieri a fost una din acele zile, in care calci in balta, in care betivii de vis-a-vis se iau la bataie si isi violeaza verbal mortii si viii, in care cainele vecinului sare sa te muste si cei de la magazin iti dau bomboane/zahar/guma in loc de rest.
Cum sa evadam? Mergem la teatru! Ne ascundem printre intelectuali, vedem toalete distinse, atmosfera decenta, cultura domn'le. La 19:30, la Palatul Copiilor se joaca "O noapte furtunoasa" de I. L. Caragiale cu distributie de exceptie: Maia Morgenstern, Ioan Gyuri Pascu, George Ivascu. Citez: "La aproape 130 de ani de la premiera absolută a piesei, acţiunea este plasată în primii ani ai instaurării comunismului în România, iar personajele sunt rupte din cotidianul nostru. Spectacolul este savuros, iar prestaţia actorilor, una cu totul deosebită. ".

A fost, intr-adevar, o adaptare cu totul deosebita. Oamenii desprinsi din cotidianul nostru nu se refera la mine si la tine, ci la gloata care mananca saorma si bea bere la 9 dimineata. Spectacolul a fost ridicol, costumele ridicole, adaptarea ridicola. Comicul se gasea in faptul ca Maia Morgenstern calca pe lopata si aceasta ii venea in fata si apoi si in spate, ca altul cade in nas, ca altul e stropit cu apa din galeata. Umor de "Tom si Jerry" prost interpretat. Si apoi, Ioan Gyuri Pascu, intra cu chitara, si lasa serenada de-o parte, incepe in schimb in ritm de Hip Hop replici din Caragiale, in timp ce Steaua Diminetii gesticuleaza mai ceva ca Puya sau Uzi sau 50cent, toti la un loc.

Si in momentul in care Chiriac din piesa incearca sa-l prinda pe "vagabond", iar Veta incearca sa-l opreasca, personajele masculine incep sa cante in cor: "Lasa-neee!Lasa-neee!", rupti din Ghencea.

Publicul nu prea s-a amuzat. Doi batranei cocheti au plecat galant in timpul circului. Pana sa apara Ioan Gyuri Pascu credeam ca suntem la un show "Vacanta Mare", regizat de Doru Octavian Dumitru.

Mai bine puneam banii dintr-un buzunar intr-altul si ne faceam ca am fost, vorba lui Caragiale.
Niste Pisy pe tocuri cui erau vizibil amuzate ca au iesit la teatru sa se "cultive". La fel si malacii lor.

Da, cred ca am ajuns in punctul in care trebuie sa manelizam tot ce e bun, ca sa prinda la publicul larg.

Multumim Antena 1, ProTV, Kanal D, protagonistilor din LaBloc, Mondenii sau Vacanta Mare. Multumim Dan Negru. Multumim Doru Octavian Dumitru. Multumim ziarelor Libertatea, Star, Click, Can Can si celorlalte 2 care se distribuie gratuit la metrou. Multumim saormei si fotbalului romanesc, berii la pet si sutei de chimion din colt de strada.

Multumim pentru indobitocire. Va dedic cu sinceritate acest "Idiocracy Award" oferit de fundatia
"I. L. Caragiale ".

Thursday, November 13, 2008

Unplugged

Ieri am fost mondena, din nou. Am mers cu o colega si un coleg la lansare Audi Q5. Nu, nu ca sa mi-l cumpar, la ce bun, dar ca sa mai vedem si noi cum organizeaza altii evenimente. S-a tinut la Castel film, intr-o hala mare, vreo 4 - 500 de invitati, proiectii foarte cool, percutionistii de la MayuMana (sau cum se scrie), Horia Brenciu neschimbat pe post de MC, vedetele, vedetute pri'mprejur, presa, cocalari si doamne cu frizuri perfecte. S-a facut foarte remarcat un distins domn, galant si elegant, totusi modest, cu o sotie care fura priviri: domnul Ilie Nastase. Impresionant! Si a stat atat de aproape de noi incat daca ar fi fumat ar fi scrumat la noi in scrumiera de pe masa de cocktail, cum faceau toti trecatorii.

Si cine credeti ca a fost supriza serii? Cine credeti ca a sutinut un concert minunat unplugged de vreo 7-8 melodii? Natalie Imbruglia (da, da aia cu Torn). Si eram la un metru de ea. Au fost momente in care, daca intindeam mana bine, ii atingeam finutii pantofi de lac care o inaltau pe miniona cu vreo 10 cm. Si am stat in primul, primul rand. Si l-am depasit si pe cel mai central si bine pozitionat fotograf cu replica : "Pai ma bag, ca e concert, nu teatru".

Dar mai mult decat orice eram "The Groupie", aia de pe ecrane care stie textele pe dinafara, persoana mereu zambitoare si aplauzanda filmata in timpul show-ului. Si Natalie a flirtat cu mine. Adica, m-a simpatizat. Adica, atunci cand canta ceva cu "Yoouuu" arata spre mine. Si imi zambea, si mi-a aratat din inima "Toooorn" cu contact vizual la mine, si e asa de frumoasa!! Colegii cu care eram s-ar fi jurat ca ma ia acasa. Si ce m-as fi dus! dar nici nu stiu unde e casa ei, spre dezamigerea jurnalistului care m-a intrebat cu o siguranta de "hai, ca doar tu trebe sa stii".

Foarte interesant. Te trezesti cu greu miercuri dimineata, frig, lume posomorata, inghesuiala la metrou, ore luungi la birou, si seara te incanti cu un concert Natalie Imbruglia unplugged, supriza, si atat de aproape!!

Glorious!

Tuesday, October 21, 2008

How to lose 2 flights in 4 days

Ramanem in America insorita. Ultima zi in New york am urcat pe turisticul Empire State Building si cred ca am ramas usor cu capul in nori pentru cele ce vor urma.

Reintoarsa intr-un Chicago ploios si neprimitor aveam un singur gand:"Sunny California!" Cu bagajul practic facut (am schimbat blugii cu fuste) si biletul cumparat, o trezesc ziua urmatoare pe frumoasa mea surioara: "Ariana! Deja e 8:00!" Nu, nu aveam zborul de dimineata, aveam eu jetlag si nu puteam dormi, si ma plictiseam. Zborul era in jur de ora 16:00. La 13:00 spune Ariana sa plecam la aeroport. Cee? Sa stam ca fraierele 2 ore in aeroport? Nu! Scurt dupa 13:30 ne urnim spre trenul ce avea sa ne duca la Chicago O'Hare. 14:15. Trenul sta. Se repara linia. Eu: "Ce naspa de aia care chiar se grabesc la aeroport. Noroc ca noi avem timp." 14:45. Ajungem in aeroport. In timp. Eu:"Hai Ariana, ca stiu eu unde trebuie sa mergem." Gresim terminalul, aparatul de easy Check-in nu imi citeste pasaportul. Nu avem confirmation number pentru ca "e bilet electronic, asta nu trebuie printat". Luam trenul pana la Terminal 1. Coada. Avem timp. Doamna de la ghiseu:"Miss, I'm not ready for you. I have to deal with this cash here". Numara bani. Se incurca si o ia de la capat. Termina, imi da boarding pass-ul. "Ariana, hai pana afara, mai sunt 10 minute pana la boarding". In final ne asezam la coada, imensa, trece unul, raman 20 in fata, mai trece unul, 19 persoane si urmam. Da jos jacheta, goleste buzunare, descaltarea! Trecem de security. 15 minutes till departure. Fugim. Domnii cu multe bagaje din fata blocheaza banda de mers. O luam pe langa banda. Siret desfacut. Ma gandesc: "O fractura de nas m-ar intarzia mai mult decat legarea unui siret." Leg siretul. Fugim. Fugim. Vedem gate-ul. Ariana:"Oh, nici nu e coada! Hai sa luam o apa." 7 minutes till departure. Abandonam apa la coada si ajungem la gate. Avionul era, tubul era, usa inchisa, toata lumea facuse boarding-ul. Am pierdut avionul. Ridic telefonul de Custumer Care:"For English press 1. If you want to book a flight press 1. If you want to change your flight details press 2. If you're looking for your connection flight press 3." O vedem pe doamna iesind din tub. "Miss! We've got to get on that flight to San Diego". Doamna supraponderata:"NO! that flight is gone, you can't get on it. I've called you're name many times, where were you young ladies??". Ne calmam cu totii si primim un nou bilet de avion, dupa o ora. Avionul merge mai repede, ajungem cam la acceasi ora. Dar totusi, cu gandul ca , pentru prima oara in viata, am pierdut avionul.

San Diego, ora 19:00, caald, iesim in tricou, stam la "umbra" unui palmier sa il sunam pe verisorul rares, sa ne dea indicatii. Luam taxi-ul, ajungem la el acasa, terasa, tricou, flip-flops, paste cu pesto, paradis.

Ziua urmatoare ne trezim cu un soare cu nori prevestit in prognoza meteo. Am prins cele mai friguroase 3 zile din an. In California. Incredibil! "Ariana, eu nu mai imi pun protectie solara, ca doar e innorat." Prima intalnire cu Pacificul a fost rece si neprimitoare. 2 ore mai tarziu eram la o terasa pe plaja, urmaream joggerii si biciclistii de pe faleza (da, da ca in filme) si ne bucuram de apus. Seara eram insolata si arsa cum nu am fost niciodata. Creme, iaurt, aspirine. Tricky, tricky, tricky.

A 2-a zi de San Diego am dedicat-o vizitarii orasului, Sau, sacrificiilor. Pentru ca orice doream sa vad primeam acelasi raspuns de la Ariana si Rares:"Nu, nu, sacrificam, e prea departe". Din pacate totul e departe in San Diego, fiind un oras intins pe zeci de kilometri. Am sacrificat asadar podul Coronado, gradina zoologica (cea mai mare din SUA) si altele. Am vazut in schimb centrul "istoric", parcul Balboa (wow), si zone centrale principale. Seara a organizat Rares un College Party a la American Pie, cu jocuri de baut, cum ar fi Beer Pong si Flip Cup.

Ziua 3. Soare, 22 de garde (brrr) si o plimbare cu autobusul spre La Jolla. Cele mai frumoase cartiere din lume, coline, vile, toate cu vedere spre diverse golfuri ale Pacificului, palmieri si un campus universitar unde sa tot fii student. Am sacrificat plimbarea pe jos prin La Jolla pentru ca ne-am promis ca ne bagam toti in oceanul neprimitor. Ne-am inchiriat coostume de neopren ca surferii, Boogie Boards si ne-am dat pe valuri care ne purtau praca in aer pana la mal. Rares a calarit o placa de surf, care nu i-a atins talpile in ziua respectiva. Seara am inghetat la aceeasi terasa de faleza.
Ajunsi acasa, Ariana o suna pe prietena noastra Anca, sa o intrebe la ce ora urma sa fie zborul ziua urmatoare, duminica. Zborul era la 6:10, cum am retinut noi. Sambata. Nu duminica, Sambata. Il pierdusem, fara sa fi mers la aeroport. Daca mergeam in aeroprt la 6:00 AM cu zborul pierdut cred ca relatia mea cu scumpa surioara ar fi fost alta. Dar pentru "modica" suma de 150$/pax am reusit sa rezervam un zbor nou pentru duminica, cum trebuia sa fie el initial. Tin sa reamintesc insa o scurta conversatie intre surori, inainte de plecarea din Chcago:"Ariana, dam voie sa verific mail-ul cu zborurile daca tot nu il printezi, ca nu am incredere in tine" Ariana:"Cum sa nu ai incredere? ca doar eu sunt sora mai mare si responsabila!" Si asa, am pierdut avionul cu 24 de ore intarziere....

Am zis sa nu las asta sa ne strice seara. Mi-am luat cele 3 bluze pe mine, care sa ma apere de frigul de 13 grade seara, si am pornit spre strada cu pun-uri. Pub-uri pline, tineret dansant, teraae incalzite, studenti beti (da, da, ca in filme), eu cu Rares, pe ringul de dans. Seara s-a incheiat cum nu se putea mai bine Cu melodia:"California love" de la 2Pac, in "the state where you never find a dancefloor empty", intre 23:00 si 2:00 as completa eu, ora la care, conform legii, se inchid toate barurile.
Dupa inca trei ore de tremurat de frig pe salteaua din camera lui Rares am reluat Odiseea aeroporturilor inapoi spre Chicago.

Sau...Chicaca, cum ii spuneam eu inainte sa il descopar. E greu, ca dupa New York sa te incante ceva. Dar Chicago e ceva! Spre finalul excursiei am inceput sa descopar orasul care mi-a fost "acasa" pentru 2 saptamani. Lungi plimbari in timpul zilei, culminate cu cine inernationale seara, cu scumpul verisor Alex. Am mancat sushi extrem (daca vi se propune vreodata oyster shooter, refuzati), mancare thai, vietnameza, si multe multe burgere, sloppy burger, cheese burger, hash brown patatoes, mexican fajitas, pizza, chicken wraps si tot ce are americanu' si restul lumii de oferit. Stiu, la etiopieni nu am ajuns, dar am motiv sa revin in Chicago!

America e o tara impresionanta, cu oameni foarte civilizati, unde chiar te simti rege oriunde intri ca si consumator. Da, sunt placut impresionata si am sa ma mai duc. Nu as trai acolo, dar daca ar fi mai "scurt" Atlanticul m-as tot duce in vacante.
Romania m-a trezit repede la realitate. Dorind sa cumpar o cafea cu 12 ron la Cafe Costa in Otopeni, scot "milionu'" ca bastana si primesc raspuns:"Da' bani marunti nu aveti domnisoara? Tot bancnote mari, eu de unde sa va dau restul la toti?" Am inchis ochii si m-am prefacut ca aud:"Hello, Miss, is there anything I can do to help?...There you go dear! ...Thank you and have a lovely day!"

Tuesday, October 07, 2008

The Big Apple, with extra frize and large soda

Azi am intrat pe blogul prietenei mele Dana, www.justablondemoment.blogspot.com sa citesc various, cand vad la linkuri, ca trimite catre mine, Carlatoria, cu ultimul post publicat acum 3 luni. "Mda, despre ce sa mai scriu?" Si atunci m-a lovit, ca doar eram in New York.

Da, am ajuns in "marele mar", la un ocean departare de voi toti, dupa lungi ore de zbor transatlantic, cu filme bune (ati vazut Zohan???) si mancare de avion. Si de 4 zile ma bucur de cheeseburgers, wedgies, cafea caramelizata, alune caramelizate, hod dog la 3 dolari, cola, bere mica, mancare mexicana, cubaneza, japoneza, la poalele zgarie-norilor.

Am avut marele noroc sa nu fie multi nori de zgariat, sa ma bucur de NY intr-o atmosfera de toamna placuta, cu tot ceea ce cunoasteti voi atat de bine. Nu glumeau prietenii mei care ziceau ca aici e ca in filme. Pentru ca este. Vizita in New York este de fapt o vizualizare a tot ceea ce cunosteam, unde se adauga un puternic sentiment de WOW! E mare. Te doare ceafa de cat e de mare. E cosmopolit, un vagon de metrou din Queens aduna, fara sa exagerez, toate rasele existente .

Si iata-ma asadar, Queen of Queens, cucerind New York-ul pas cu pas. Stiti de ce, in filme, sunt mereu acele guri de canal din care ies misterios aburii fara oprire? Pentru ca asa este! Si stiti cum in filme vedem mereu sute de oameni pe un bulevard, un dute-vino continuu ca intr-un cuib de viespi? Asa este! Asta e 5th Avenue de exemplu. Si Central Park, si Plaza hotel unde a stat Kevin din Singur Acasa 2, si barurile chic unde fetele haute din SATC isi beau cosmopolitanu', totul este asa cum le-am vazut. Asta nu inseamna ca tine locul vizitei. Dimpotriva. New York-ul mi s-a parut ca un fel de Mecca, un loc de care auzi toata viata, care te inconjoara mereu, despre care ai atatea imagini in cap, unde pur si simplu trebuie sa ajungi. Noi toti traim de fapt, in New York, cu imitatii de hot dog, de zgarie nori si de vitalitate.

Am umblat ca tot turistul pe 5th Avenue, Rockefeller, Times Sqaure, Broadway, Soho, Financial Plaza, Wall Street (duminica, nu am vazut "ploaia" de bursieri sinucigasi), MoMA, Brooklyn Bridge, East Village, si cate si mai cate. Iar azi, mi-am rezervat timp pentru Statuia Libetatii. Cozi peste cozi, turisti, mii de turisti, la coada la vaporasele de tranfer catre Statue of Liberty si Ellis Island. Si cand am ajuns la poalele statuii am avut simpla reactie: mmda, asa o stiam si eu. Si cred ca dimensiunile ei sunt exagerate in filme, mai ales in Ghostbusters si in Jungle Jungle. M-am retras asadar la parterul vaporasului cu o portie de nachos and cheese (la pret si la gust identice ca cele din Multiplex)

Iei Parisul, pui Londra peste, adaugi suburbii nelimitate, pui viata, buna dispozitie americana, adaugi cateva valori la capitolul arta (au tot impresionismul impresionant), aduci oceanul aproape si obtii o imagine aproximativa a New York-ului. E ca o metropola europeana la puterea a 10-a, with extra frize and large soda!

Va scriu din Chicago, maine zbor spre sunny California si revin la Chicago.

Cu dorul in suflet!

Wednesday, June 18, 2008

Spartura Deltei

Am fost in weekend in Delta inferioara, atat de inferioara tuturor asteptarilor...
Din Tulcea mergi spre Murighiol, si daca ai noroc sa nu iti distrugi masina in craterele din sosea ajungi la un moment dat la iesirea din sat. Acolo se termina si satul si asfaltul si curajul de a merge mai departe.
Dar scopul este inca indepartat, la vreo 10 km de offroad extrem, prin camp, pe un drum de carute, mergi pana in locul unde intoarce uliul, unde nici dracu n-a mai ajuns sa-si fi intarcat vreodata copiii. Si iata, soyez les bienvenue in Dunavatul de Jos, jos, jos, jos...

Dar daca mai ai putina vointa, si apa de parbriz, si stergi praful pe care l-a lasat jeep-ul din fata, si il urmaresti, ajungi intr-o oaza de bogatie aparenta: Hotel Egreta, 4 stele

Eu am ajuns, m-am asezat la masa, insetata, am abordat chelnerul in modul cel mai politicos:"Fiti amabil, aveti va rog o Cola Light?" Chelenrul Leon raspunde afirmativ si dispare. Reapare dupa 10 minute sa debaraseze masa de langa, ma uit la el intrebatoare, ma ignora, si reiau dorinta de adineaori:"Nu ati gasit Cola Light?" Iar Leon servil:"Ba da, dar m-ati intrebat daca avem, nu mi-ati spus sa va aduc". . .

Ma duc nervoasa la receptie sa verific lista camerelor (eram on a mission, nu in concediu) si ma intampina receptionerul:"Tu esti Carla? Vaaai cat ne-ai innebunit cu telefoane si pe mine si pe sefa de sala. Cand vedeam ca ne suni nu stiam cum sa ne pasam telefonul de la unul la altul. Eu nu stau sa le raspund la toate tzatzele de agentie sa ma intrebe intruna de camere si facilitati".
Si cu el trebuia sa colaborez. Cu el si cu sefa de sala, si cu Leon. I-am explicat receptionerului ca ma asteptam la o altfel de abordare, fiind vorba de un hotel de 4 stele. El: " Ce 4 stele domn'le? Crezi ca noi chiar suntem de 4? Nici 3 stele nu meritam. Ca vin aia de la minister, le dam de baut, ii plimbam cu salupa pe canale, mai dam o shpaguta si ei ne mai dau o stea. Nu avem nici facilitati nici servicii de 4 stele, nici nu inteleg de ce vine lumea la noi". Angajati devotati...

A doua zi, mare petrecere mare la piscina hotelului. Ii rog pe cei din restaurant sa mute mesele afara, pentru ca aveam decoratiuni cu lumanari plutitoare, torte si felinare. Prompt se anunta Leon sa ne ajute: "Atata ne forjati si cu mesele astea, de ce nu puteti lua cina in restarant? Va doresc sa ploua." Si a plouat...spre bucuria lui Leon, care a trebuit din pricina cobelor sa mute inapoi in restaurant mesele deja amenajate la piscina.

Se termina si petrecerea, extrem de reusita de altfel, si urmeaza inainte de plecare semnarea facturii finale. Vine Cirpian receptionerul cu zeci de foi si foite cu note de plata. Insumate ieseau foarte multe "zjsh"de milioane. Si in final o fituica de la domn' director: "Sparturi: 2 scrumiere, 3 farfurii, 2 pahare vin, 1 masa de plastic piscina. Total: 100euro". Ii spuns receptionerului ca mi se pare penbil ca la o nota atat de mare pe care tocmai o semnam, directorul se mai uita la 2 scrumiere si 3 pahare si ca este pacat ca pentu 3 milioane sa stricam relatiile intre agentie si hotel si ca evident nu platesc nicio "spartura". Mesajul este transmis catre director (care din varii motive de durimpulism nu se putea deplasa personal) si Hermes imi aduce replica lui:"Nu vor 3? Atunci factureaza-le 7." Am mai incercat eu sa vorbesc de parteneriat, de relatiile hotel - agentie, de interdependenta dintre acesti doi factori si de faptul ca ei nu ne fac nicio favoare prin faptul ca ne cazeaza la ei. " Da' de unde? Voi aveti noroc ca v-am primit grupul la cat de solicitata este Delta momentan. Pe noi nu intereseaza, pierdem clienti, dar mereu vin altii ca nu mai e nimic in zona. Si peste cativa ani cand se deschid hoteluri concurente si eu si directorul ne mutam la concurenta. Dar acuma vrem banu', ca ce-i in mana nu-i minciuna". Nu am platit nicio spartura.

Si m-am intors in Bucuresti, suparata si dezamagita de tot ce am trait in cele 3 zile la Hotel Egreta. Si am zis ca o sa fac o plangere consistenta catre Ministerul Turismului. Si ma gandesc acum la momentul ireal in care cineva din minister chiar ar citi plangerea mea. Ar inchide ochii, s-ar lasa pe spate in scaunul lui de birou extra modern, si s-ar cufunda intr-o amintire placuta: cum a petrecut el cu colegii, band Whisky si fumand trabuc intr-o salupa de lux la apus de soare, pe canalele Deltei Dunarii, totul cu pretul unei stele...

Wednesday, June 04, 2008

Eu ce fac in weekend?

Se intampla in viata fiecaruia...esti tanar, voios, haois, plin de viata si de timp liber, calatoresti, petreci, iesi, vizitezi, mananci, bei, mergi la concerte, strabati continente si brusc....atingi varsta responsabilitatilor. Nu pentru ca ai nevoie, nu pentru ca nu iti era bine unde erai, ci pur si simplu pentru ca trebuie sa platesti un impozit, sa povestesti de ultimul staff meeting sau sa dai prietenilor, la o bere, noua ta carte de vizita cu "Cevreitu" Manager.

Si deschizi blogul tineretii tale si vezi ca nu ai postat din febaprmarlie, dar iti promiti ca vei pleca in concediu si atunci....

Societatea asta adulta si platitoare de impozit catre stat are totusi un mic secret, 2 zile pe saptamana care devin singurele care conteaza: weak end-ul, fin-de-shmen-ul, deci cand se savarseste saptamana.

Si atunci sa vezi, vineri seara sari in masina, stai ore in sir intre Bucuresti si Ploiesti, sau incercand sa iesi spre autostrada soarelui, si alternezi weekend de weekend pe laturile triunghiului magic : Sinaia-Bucuresti-Mamaia.

Saaaau....

Ramai in zona si vizitezi, sa zicem, Vulcanii Noroiosi. Sunt aproape, sunt noroiosi si sunt intr-un cadru natural special si impresionant. In zona e o pensiune draguta, ieftina si curata, cu o tanti care gateste foarte bine. Nu se mananca a la carte, se mananca a la "luati un loc ca va aduc cina si un pahar din vinul casei", si 8 ore mai tarziu:"luati un loc ca va aduc micul dejun, cafeaua si cacao cu lapte proaspat". Cu aceste forte noi se poate vizita zona, statiunea balneara Sarata Monteoru (un fel de Sovata mai mica), drumul spre Brasov prin muntii Siriului, cu popas la lac, cetatea saseasca de la Prejmer, Brasovul, si apoi traseu la libera alegere inapoi spre capitala cu gandul ca maine e iarasi luni.

M-a mai impresionat zona Sibiului, unde am mai tot fost. La Ocna Sibiului s-a redeschis complexul balnear cu preturi ardelenesti si servicii "ca-n vest". Piscina cu apa sarata, piscina cu apa ducle, jacuzzi, sauna, spa spa spa.... O distractie putin scumpa pentru studentul din noi, dar ideala pentru micul corporatist care doreste o iesire relaxanta. Totusi, as mai astepta vreo 10 ani pana e gata autostrada inainte sa merg data viitoare. Dar, dragi prieteni din Ardeal, poftiti, ca aveti un mare avantaj.

Cine risca sa isi ia 2 zile de concediu pentru un weekend prelungit este binevenit in Delta. Am fost de curand la Sfantu Gheorghe, complexul Delfinul, si chiar nu cred ca exista ceva mai frumos la noi in tara. Ma refer la complex in sine, la sat, la plaja, la mancare, la atmosfera generala...Vine curand festivalul de film ;)

Ah...si Vama Veche, in conitnuare locul meu preferat pentru serile dansante...excursia in Vama se poate combina foarte bine cu o fuga la vecinii nostri din sud, sau cu un intors de-a lungul Dunarii, si un trecut cu bacul la Ostrov, traseu ce merita vazut kilometru cu kilometru....

Incep concertele, festivalele, die Arzte canta din nou la Sziget....Incepe vara!

Voi ce faceti in weekend?

Wednesday, April 02, 2008

Gonna burn this whole city down


Luna martie. Primavara spaniola, moment in care pe vremuri satenii ieseau si dadeau foc lemnelor ramase din iarna. Asa s-a nascut festivalul focului.




Astazi, »Las Fallas » reprezinta mult mai mult. Banalele lemne arse sunt inlocuite de statui mari de lemn si carton presat, decorate si vopsite dupa fantezii nelimitate ale artistilor falleri. In jurul fiecarei dintre cele aproximativ 300 de statui se aduna locuitorii cartierului la fiesta. Strazile sunt pline de oameni, circulatia oprita, fiecare strada se lauda cu un DJ local, cu bautura locala si mancare traditionala.





In fiecare noapte la ora 1 :00 se lumineaza cerul de artificii, create de cei mai buni pirotehnisti din lume, valencieni la origine. Apoi continua fiesta. Ziua la 14 :00 avem parte de mascleta,adica 15 minute de petarde legate care rasuna in tot orasul, bubuie si fac pamantul sa cutremure.





Dimineata te trezeste un sunet de fanfara, iesi in geam si vezi o parada de falleri. Valencieni de la bebelus la bunic imbracati in straie de sarbatoare, marsaluind pe rimtul orchestrei ce-i urmeaza. Ansamblul se incheie cu tinerii care arunca petarde puternice in urma, si se asigura ca prezenta lor este simtita si auzita. Si asta in tot orasul, 5 zile, sute de falleri, cu sute de fanfare.





In ziua « Ofrendei » se poate vedea ca fiecare participant duce un buchet de flori. Oprirea finala e in Plaza de la Reina. Acolo, Fecioara Maria costituita din schele de lemn este « imbracata ». Fiecare buchet de flori se alatura unui alt buchet de flori, si astfel se constituia rochia. La ofrenda de la Virgen.




Punctul culminant, care revine la datinile arderii lemnelor de iarna, este in ultima noapte. Starurile serii sunt pompierii. Da, avem de-a face cu foc. Cele 300 de statui de lemn amintite, concepute si create pe parcursul unui an, sunt incendiate. Vizitatorii stau aproape, apoi tot mai departe, pe masura ce se incinge atmosfera (la cel mai propriu mod posibil). Pompierii uda constant cladirile din jur si vizitatorii. Apoi sting focul.

Si gata ! E primavara…ce simplu a fost !


Monday, February 18, 2008

Always look on the bright side of life



Am trisat putin si am lasat afara 2 povesti/calatorii: in toamna am fost putin in Austria si de revelion la Paris. Dar mi s-a parut ca niciuna din excursii nu s-ar ridica la nivelul Thailandei, si deci, mi s-a parut inutil sa scriu ce am trait, cu toate ca au fost 2 excursii foarte benefice. Si l-am vazut pe Tutzi si ii multumesc etern pentru tot si a facut cat 10 Asii la un loc :) Bine?

Joia trecuta am plecat la Bruxelles, la dragii mei prieteni Tudor si Bogdan, si am petrecut un weekend nebanuit.
Am ajuns in Bruxelles la un soare cu dinti destul de primitor, si am mers direct cu Bogdan sa mancam si sa recuperam povesti. Am mers apoi sa imi las bagajul in campusul universitar, la Tudor, unde am stat in micutza si primitoarea camera de camin.
Seara am fost la un film mut. Amuzanta a fost replica mea dinainte :"sper ca nu e dublat in franceza"...nu era, era mut. Din 1928. Cutia Pandorei. Foarte relaxant, atat de relaxant incat am adormit la jumatatea filmului. In fundal era o muzica de pian cantata live, a carui acorduri m-au trimis rapid in lumea visului. Proaspat trezita la final am reusit sa tin piept unei degustari de beri belgiene, si povesti, povesti, povesti...
Vineri, acelasi soare cu dinti m-a scos din casa pe la 13:00 cand m-am intalnit cu verisorul meu si am mancat supermancare thailandeza, am fost la shopping si mi-am cumparat cele mai frumoase cizme primavaratice create vreodata. Seara mancam la camin, mancare de Carrefour. La Tudor in camin e plin de studenti de peste tot. Cel mai amuzant a fost un tip din Rhuanda, cu care mi-am exersat franceza. I-am povestit ca locuiesc in Romania , in capitala. M-a intrebat daca stau cu familia. zic:"No, my parents live in the center of the country"...si...intrebarea incuietoare:"Oh, where is the center?"....voi ce ati fi raspuns?ca eu am amutit...
Vineri seara am iesit cu 2 colegi de la birou din Bucuresti, si am dezbatut fel de fel de (feldiefeldie) teme politice/cineaste/turistice.
Si high-lightul a urmat sambata. Cea mai frumosa zi! Cel mai frumos oras. Am plecat la Antwerpen, cu trenul, si a urmat o zi plina de ras, voie buna, cantece, biciclete, cafele, beri, si cea mai frumosa strada din lume. Am mers toti 3 pe biciclete intr-un soare ceva mai primitor, pe alei, strazi, parcuri si prin underground Antwerp (adica la 32 de metri sub pamant)...un oras minunat, completat atat de bine de compania perfecta in care ma aflam. Tema zilei a fost vintage, pentru ca noi eram destul de vintage (si totusi Emo) si melodia zilei...da...cea din titlu. Si am ras cum nu am ras de mult si mi-am dat seama ce dor imi e sa rad cum radeam...
Visul s-a terminat seara, cand am luat trenul inapoi spre Bruxelles, cu mai putin ras si mai mult somn. Am reincarcat bateriile pentru o petrecere ce avea loc intr-un duplex nu departe de apartamnentul lui Bogdan. Acolo era iarasi un mic paradis pentru mine: plin de nemti. Si nu am mai fost nevoita sa vorbesc franceza. Si dupa scurt timp am trecut la platane si am schimbat petrecrea Morrisey intr-o petrecere "Die Aerzte"...erau nemti cool si "rockbar" si am ras si am cantat si ne-am amuzat.
Ieri s-a incalzit si am baut cafeaua in soare in terasa. Eram deja putin trista la gandul ca se termina excursia. Ne-am mai plimbat prin unele locuri nebanuite, dar si clasicele turistice.

Ce mult conteaza oamenii din jur. A fost un weekend al pieteniei si al rasului. Si relativ la ce am intrebat in Antwerpen la rau despre uitare, raspunsul este cu siguranta nu: astfel de zile pur si simplu nu se uita niciodata! Multumesc...