Wednesday, June 19, 2013

Și-acolo, și-acolo

Sunt puțin obosită, dar văd că a trecut mai bine de o lună de când nu m-am mai dat pe blog și mă tem că dacă nu mă disciplinez puțin o sa pierd cursul propriilor mele povești. Oboseala vine de la Londra în general, o oboseală bună, satisfăcătoare, care la  sfârșitul zilei te lasă să crezi că le-ai făcut pe toate, chiar dacă orașul are multe evenimente de (ne)ratat în fiecare zi.

Oboseala mai vine și de la alergatul ușor în jurul unui lac din Shepperton, chiar lângă Londra, lac în care, pe timp de seară, înoată englezi în costume de neopren, să alunece mai bine în apa de 15 grade Celsius. Unul din acești englezi e noul meu colocatar (neamț de altfel), care se antrenează pentru al doilea concurs Iron Man din viața lui. Poveștile lui mă împing și pe mine spre cei 5 km de tonifiere.

Stau în Londra de mai bine de două săptămâni și deja mi se pare că totul vine natural. Mă înțeleg bine și cu ceaiul și cu ovăzul, deci probleme de adaptare nu am avut. La birou eram, prin corespondență, parte din echipă dinainte sa ajung aici, iar orașul l-am mai privit din doubledeckere de vreo 2-3 ori în stundenție. Mănusă, deci.

Însă, înainte să mă mut la Londra pe 1 iunie, s-a mai întâmplat luna mai, care chiar că a fost luna excursiilor. Nu știu cum s-a nimerit, dar fiecare weekend a fost presărat cu câte o plecare sau un eveniment, de mi-a ajuns amprenta de carbon rușinoasă.

Primul  Up in the Air a fost sub semn muncitoresc, de 1 Mai, spre Malaga unde cu MamaTataAri am sărbătorit Paștile ortodoxe (românești cum le mai spunem la Tg Mureș) și mai ales ziua lui tata de 60 de ani. Mare, soare, frig. Combinația asta ne-a făcut să facem mai mult excursii pe la pueblo-urile din zonă decât bălăceală. Sigur unul din cele mai frumoase colțuri ale Spaniei este Tarifa, în capul de sud a peninsulei și vizavi de Africa. Drumul spre Tarifa ne-a dus prin Gibraltar, premergător parcă verii mele britanice. Cheful excursiei a fost seara la un festival internațional de muzică și mâncăruri din vreo 50 de țări, unde ne-a dus spre bucuria mea Paula, fosta mea colegă de grădiniță / generală / liceu, cu care am și sărbătorit anticipat întâlnira de 10 ani de la terminarea celui din urmă.

                                                      ************


După încă o săptămână de birou bavarez am luat trenul spre Linz, m-am revăzut cu câțiva foști colegi de masterat într-un bar de rock (că așa se zice), ca să urcăm a doua zi sus în munți la o cabană. Ocazia a fost ziua de naștere a Johannei, 30 de ani, sub motto-ul Gin și o rochie, care presupunea simpla filosofie, să purtăm rochii (fetele) și...ați ghicit...sa bem gin (cu toții). Urcarea a fost mai simplă decât sună aici: un drum frumos de munte numai bun pentru mașini de oraș, cum am și urcat de altfel. Drumeția plănuită totuși s-a produs, odata ajunși sus, și încă pe timp de ploaie. Că dacă planul austriac e să facem drumeție, facem drumeție. Fata Morgana avea să ne fie o cabana de lemn cu supe calde și șemineu. După o oră jumate de murat în ploaie am ajuns la râvnita cabană, aparent neprimitoare că era închisă. Numai un motan se răsfăța în geam uscat și cu părul valvoi, parcă de ciudă că nouă ne-a culcat ploaia buclele.
Ospitalitatea austriacă și-a păstrat însă reputația intactă și cu această ocazie: în curtea cabanei neprimitoare, un susur  de apă, ca din poveste, răcea lăzi întregi de bere, scufundate într-o troacă de lemn, menită deci unui alt tip de adăpare. Cine dorea bere avea să desfacă una cu deschizătorul prevăzut la îndemână și să lase 2 euro în cutia poștală. Se scuzau conașii că nu ne pot onora cu rest. Hidratare și mai departe în ploaie spre marea petrecere!



************


Și dacă tot vorbim de luna mai și de zile de naștere, nu pot să nu menționez că și eu am mai adăugat un trandafir la buchetul vieții alături  de prieteni dragi. Primul om care s-a încumetat să mă viziteze la Nuremberg, care a venit de departe ca un adevărat teuton a fost, fără-ndoială, Tudor. Aflat într-o vacanță de 10 zile în Germania (cum se obișnuiește la vârsta noastră), Tudor a fost eroul BBQ-ului ținut sub un pod cu multă bere cărată greu, furtună și prea puțini cărbuni. Dar a ieșit minunat în final, s-au adunat vreo 8-10 prieteni destul de noi, a zburat un frisbi de două ori pe câmp când a permis vremea iar despre șobolani - a apărut doar unul. Seara le-am mai arătat la prieteni vreo 3 baruri, pe al 3-lea urmând să-l regret destul de tare a doua zi la birou. Tudor și-a continuat drumul spre Muenchen, eu spre Barcelona.

                                                            ************

La Barcelona ne-am îngrijit mai multe fete de distracția a două imediat viitoare mirese, Georgi și Ralush, menționate în ordinea nunților. Nu că nu ar fi Barcelona destul pretext de fun, dar noi ne-am mai și ambiționat să iasă petrerea burlăcească perfect: am avut tricouri la fel, insigne, ba chiar le-am pus la miresici un soi de voal în cap, de nu ne mai putea trece nimeni  cu vederea. Am fost 11, asta am zis? Destinderea a început pentru mine și Ana la Primavera Sound. Dacă hipsterul ar avea vreo definiție – sigur exemplele demonstrative ar fi plasate acolo. În timp ce o bună parte din fete erau încă pe drum, Ana și cu mine eram ajunse bine la cea mai tare locație de festival din câte am văzut, pe malul mării. Headlineri au fost Pheonix, Postal Service și Grizzly Bear. După așa muzică bună într-o singură seară am lăsat să curgă Beyonce și Rihanne specifice chefurilor de fete cochete în serile ce au urmat.
Destinderea cu fetele  a fost în Champagnerie, un bar mic și foarte gălăgios, cu vin ieftin și dulce și tapas-uri simpliste. Sună ideal nu? E o experiență de inclus neapărat într-o viitoare excursie spre BCN. În Champagnerie s-a declanșat un râs general pe care l-am tot pasat de la una la alta prin glume mai bune sau mai seci, pe tot parcursul excursiei, adică un weekend lung și bun. Că un weekend cu fetele e distractiv cum altul nu-i. Terapie, cum zicea una din noi anul trecut la Viena...Perfect, cum ziceam noi toate de câteva ori pe zi în Barcelona.

************

Am revenit din Barcelona cât să mai spăl un rând de haine, să predau un proiect trendy și să mă și mut la Londra. Așa de repede s-a produs că nu am apucat să îmi dau seama de mare lucru. Și mai repede au trecut primele zile de Londra, 4 la număr, după care un nou zbor, cel mai lin și mai așteptat dintre toate, spre casă.

Întâlnirea de 10 ani. Mă așteptam să fie mai emoționantă decât a fost, dar cu lumea cea mai importantă mă cam văzusem la Crăciun, iar Facebook-ul ăsta nu prea lasă loc de surpize. Cu profii  a fost fain să mă văd! Chiar fain! Și cheful  unei astfel de regăsiri  nu are cum să nu fie fantastic. Ne-am amintit totuși cum motivam absențe, cum păcăleam profii (sau credeam ca-i păcălim) și cel mai trist, pe ce tip de muzică dansam la majorate. Am rupt opinci până spre dimineață iar a doua zi în gașcă ușor restrânsă am avut noroc de un concert foarte fain, Byron, în Office.

Nu fusesem acasă de 6 luni, așa că am sorbit cât am putut din atmosfera familiară și caldă.

************

Am aterizat pe Luton luni dimineața devreme iar după vreo 2 ore de schimbat trenuri și metrouri am ajuns direct la birou. Unde e foarte cool, desigur. 4 zile întregi de lucru urmate de un workshop mult așteptat în Hamburg. Oraș extrem de viu și colorat, despre care mi-e prea somn să mai scriu, dar care a fost destul de nasol și periculos. În sensul bun, adică ;)

Poate în weekend revin la taste, să  vedem însă ce oferă Londra între timp...