Sunday, October 09, 2011

Despre emotii


Mă uitam puţin peste posturile mele din ultimul timp şi mi-am dat seama că prea pare totul o pauză, o vacanţă şi un festival.

Aşa că încerc să adaug câteva rânduri dedicate lucrurilor de la care fac, de fapt, pauză şi vacanţă.

Sunt de un an în Viena şi deja în semestrul 3 – şi practic ultimul – în Wieselburg. Spun ultimul pentru că semestrul 4 presupune doar să scriu lucrarea de diplomă şi să o predau şi să iau cea mai mare notă posibilă!

Semestrul în curs, în schimb, e destul de aglomerat, pentru că am 2 joburi şi profii devin din ce în ce mai exigenti şi ne termină cu lecturi obligatorii. Dar din fericire avem şi materiile practice, cum a fost cea intitulată Vânzări joia trecută.

Nu aveam niciun chef să conduc până la Wieselburg. Ploua, era prima zi de frig şi ceaţă după o vară care s-a întins bine înafara plăpumii şi urma să avem 8 ore (opt) de curs în domeniul „vânzări”.

Când am intrat în sală era deja acolo, ultrapunctual, un profesor cu o mutra uşor asimetrică, deci antipatică. S-a uitat în sală şi ne-a prevestit că 70% dintre noi vom avea în viitor un job în vânzări, chiar dacă în topul celor mai râvnite meserii asta apare pe locul 49, cu un pas înaintea joburilor în distrubuţie.

Ne-a scris pe un flipchart cele mai râvnite 3 meserii din lume şi anume: doctor, avocat, profesor universitar. Ne-a mai zis cu toată încrederea şi cu statistici în minte că niciodată copiii de doctori, de avocaţi sau de profesori universitari nu ajung să lucreze în vânzări. Adică, aproape că puteam să mă ridic şi să mă cer la o cafea, sau să-l întreb dacă nu-mi echivalează examenul pe ideea backgroundului  meu familial.

Am rămas totuşi aţintită în primul rând, pentru că tipul a devenit simpatic. A început să facă glume şi să ne explice de emoţii şi cum pot fi ele recunoscute pe faţa oamenilor. Din 60 de studenţi m-a ridicat pe mine, exemplu în faţa clasei la capitolul faţă rotundă şi bucălată, adică simpatică. „Vedeţi, oamenii ăştia mai rotunzi la faţă, ca domnişoara, mereu vor părea simpatici! Eu, ascuţit şi asimetric, nu plac nimănui la prima impresie. Nici tu (arătând spre un coleg mai lunguieţ)! Şi tu (arătând spre V. cea insuportabilă), cred că tu nu ai niciun prieten în sala asta. Te acceptă cineva în grupele de studiu?” Ne-a zis-o, cum s-ar spune!! Şi într-adevăr pe V. nu o suportă nimeni. Date fiind concluziile profului, m-am bucurat că, chiar dacă rotundă, am fost exemplul pentru atributul simpatiei.

Ulterior, într-o rundă de întrebări şi răspunsuri, mi-a spus că mă jignesc foarte uşor şi că îmi cam sare ţandăra când se ia lumea de mine. Ce adevărat! Chiar dacă m-am recunoscut în descriere, am decis să mergem un pas mai departe, în laboratorul de senzorică (sau cum i-o spune) unde m-am legat la cabluri şi am aşteptat să devin enervată. M-a pus, întâmplător,  faţă în faţă cu un coleg despre care ştiu că mă cam place – avantajul feţei rotunde – şi îi şopteau în cască replici cu care să mă scoată din sărite într-o discuţie în care el era clientul şi eu vindeam cosmetice. Chiar dacă devenise un client cu mari pretenţii şi întrebări absurde, rezultatul a fost surprinzător: pulsul meu a rămas liniar, temperatura măsurată la nivelul pielii la fel. Profului nu i-a venit să creadă. A spus că am capacitatea să impun un scut emoţional şi să rămân calmă atunci când e nevoie. Asta e foarte important, zice el. Am profilul oamenilor care pot să-şi menţină pulsul la un anumit nivel cu puterea minţii. Mi-a zis că, dacă mă antrenez, aş putea să îmi menţin temperatura şi la extreme, la -40 de grade, doar controlându-mi pulsul. Sau aşa ceva. Eu nu prea mai văd relevanţă în discuţii mai jos de -10.

Singurul moment în care mi-a sărit pulsul a fost când colegului i-a fost şoptită o în cască o replică tip compliment direct. Nici măcar nu am putut să neg că m-am emoţionat, că aveam dovada reprezentată grafic! Foarte interesant!

Deci aşa cu persoanele emoţionale şi rotunde. Şi ca să mai auziţi ce fac la şcoală.