Sunt puțin
obosită, dar văd că a trecut mai bine de o lună de când nu m-am mai dat pe blog
și mă tem că dacă nu mă disciplinez puțin o sa pierd cursul propriilor mele
povești. Oboseala vine de la Londra în general, o oboseală bună,
satisfăcătoare, care la sfârșitul zilei
te lasă să crezi că le-ai făcut pe toate, chiar dacă orașul are multe
evenimente de (ne)ratat în fiecare zi.
Oboseala mai vine
și de la alergatul ușor în jurul unui lac din Shepperton, chiar lângă Londra,
lac în care, pe timp de seară, înoată englezi în costume de neopren, să alunece
mai bine în apa de 15 grade Celsius. Unul din acești englezi e noul meu
colocatar (neamț de altfel), care se antrenează pentru al doilea concurs Iron
Man din viața lui. Poveștile lui mă împing și pe mine spre cei 5 km de
tonifiere.
Stau în Londra de
mai bine de două săptămâni și deja mi se pare că totul vine natural. Mă înțeleg
bine și cu ceaiul și cu ovăzul, deci probleme de adaptare nu am avut. La birou
eram, prin corespondență, parte din echipă dinainte sa ajung aici, iar orașul
l-am mai privit din doubledeckere de vreo 2-3 ori în stundenție. Mănusă, deci.
Însă, înainte să
mă mut la Londra pe 1 iunie, s-a mai întâmplat luna mai, care chiar că a fost
luna excursiilor. Nu știu cum s-a nimerit, dar fiecare weekend a fost presărat
cu câte o plecare sau un eveniment, de mi-a ajuns amprenta de carbon rușinoasă.
Primul Up in
the Air a fost sub semn muncitoresc, de 1 Mai, spre Malaga unde cu
MamaTataAri am sărbătorit Paștile ortodoxe (românești cum le mai spunem la Tg
Mureș) și mai ales ziua lui tata de 60 de ani. Mare, soare, frig. Combinația
asta ne-a făcut să facem mai mult excursii pe la pueblo-urile din zonă decât bălăceală.
Sigur unul din cele mai frumoase colțuri ale Spaniei este Tarifa, în capul de
sud a peninsulei și vizavi de Africa. Drumul spre Tarifa ne-a dus prin
Gibraltar, premergător parcă verii mele britanice. Cheful excursiei a fost
seara la un festival internațional de muzică și mâncăruri din vreo 50 de țări,
unde ne-a dus spre bucuria mea Paula, fosta mea colegă de grădiniță / generală
/ liceu, cu care am și sărbătorit anticipat întâlnira de 10 ani de la
terminarea celui din urmă.
************
După încă o
săptămână de birou bavarez am luat trenul spre Linz, m-am revăzut cu câțiva foști
colegi de masterat într-un bar de rock (că așa se zice), ca să urcăm a doua zi
sus în munți la o cabană. Ocazia a fost ziua de naștere a Johannei, 30 de ani,
sub motto-ul Gin și o rochie, care
presupunea simpla filosofie, să purtăm rochii (fetele) și...ați ghicit...sa bem
gin (cu toții). Urcarea a fost mai simplă decât sună aici: un drum frumos de
munte numai bun pentru mașini de oraș, cum am și urcat de altfel. Drumeția plănuită
totuși s-a produs, odata ajunși sus, și încă pe timp de ploaie. Că dacă planul austriac
e să facem drumeție, facem drumeție. Fata Morgana avea să ne fie o cabana de
lemn cu supe calde și șemineu. După o oră jumate de murat în ploaie am ajuns la
râvnita cabană, aparent neprimitoare că era închisă. Numai un motan se răsfăța
în geam uscat și cu părul valvoi, parcă de ciudă că nouă ne-a culcat ploaia
buclele.
Ospitalitatea
austriacă și-a păstrat însă reputația intactă și cu această ocazie: în curtea
cabanei neprimitoare, un susur de apă,
ca din poveste, răcea lăzi întregi de bere, scufundate într-o troacă de lemn,
menită deci unui alt tip de adăpare. Cine dorea bere avea să desfacă una cu
deschizătorul prevăzut la îndemână și să lase 2 euro în cutia poștală. Se
scuzau conașii că nu ne pot onora cu rest. Hidratare și mai departe în ploaie
spre marea petrecere!
************
Și dacă tot
vorbim de luna mai și de zile de naștere, nu pot să nu menționez că și eu am
mai adăugat un trandafir la buchetul vieții alături de prieteni dragi. Primul om care s-a
încumetat să mă viziteze la Nuremberg, care a venit de departe ca un adevărat
teuton a fost, fără-ndoială, Tudor. Aflat într-o vacanță de 10 zile în Germania
(cum se obișnuiește la vârsta noastră), Tudor a fost eroul BBQ-ului ținut sub
un pod cu multă bere cărată greu, furtună și prea puțini cărbuni. Dar a ieșit
minunat în final, s-au adunat vreo 8-10 prieteni destul de noi, a zburat un
frisbi de două ori pe câmp când a permis vremea iar despre șobolani - a apărut doar
unul. Seara le-am mai arătat la prieteni vreo 3 baruri, pe al 3-lea urmând să-l
regret destul de tare a doua zi la birou. Tudor și-a continuat drumul spre
Muenchen, eu spre Barcelona.
************
La Barcelona
ne-am îngrijit mai multe fete de distracția a două imediat viitoare mirese,
Georgi și Ralush, menționate în ordinea nunților. Nu că nu ar fi Barcelona
destul pretext de fun, dar noi ne-am mai și ambiționat să iasă petrerea
burlăcească perfect: am avut tricouri la fel, insigne, ba chiar le-am pus la
miresici un soi de voal în cap, de nu ne mai putea trece nimeni cu vederea. Am fost 11, asta am zis?
Destinderea a început pentru mine și Ana la Primavera Sound. Dacă hipsterul ar
avea vreo definiție – sigur exemplele demonstrative ar fi plasate acolo. În
timp ce o bună parte din fete erau încă pe drum, Ana și cu mine eram ajunse
bine la cea mai tare locație de festival din câte am văzut, pe malul mării.
Headlineri au fost Pheonix, Postal Service și Grizzly Bear. După așa muzică
bună într-o singură seară am lăsat să curgă Beyonce și Rihanne specifice chefurilor
de fete cochete în serile ce au urmat.
Destinderea cu
fetele a fost în Champagnerie, un bar
mic și foarte gălăgios, cu vin ieftin și dulce și tapas-uri simpliste. Sună
ideal nu? E o experiență de inclus neapărat într-o viitoare excursie spre BCN.
În Champagnerie s-a declanșat un râs general pe care l-am tot pasat de la una
la alta prin glume mai bune sau mai seci, pe tot parcursul excursiei, adică un
weekend lung și bun. Că un weekend cu fetele e distractiv cum altul nu-i.
Terapie, cum zicea una din noi anul trecut la Viena...Perfect, cum ziceam noi
toate de câteva ori pe zi în Barcelona.
************
Am revenit din
Barcelona cât să mai spăl un rând de haine, să predau un proiect trendy și să
mă și mut la Londra. Așa de repede s-a produs că nu am apucat să îmi dau seama
de mare lucru. Și mai repede au trecut primele zile de Londra, 4 la număr, după
care un nou zbor, cel mai lin și mai așteptat dintre toate, spre casă.
Întâlnirea de 10
ani. Mă așteptam să fie mai emoționantă decât a fost, dar cu lumea cea mai importantă
mă cam văzusem la Crăciun, iar Facebook-ul ăsta nu prea lasă loc de surpize. Cu
profii a fost fain să mă văd! Chiar
fain! Și cheful unei astfel de regăsiri nu are cum să nu fie fantastic. Ne-am amintit
totuși cum motivam absențe, cum păcăleam profii (sau credeam ca-i păcălim) și
cel mai trist, pe ce tip de muzică dansam la majorate. Am rupt opinci până spre
dimineață iar a doua zi în gașcă ușor restrânsă am avut noroc de un concert
foarte fain, Byron, în Office.
Nu fusesem acasă
de 6 luni, așa că am sorbit cât am putut din atmosfera familiară și caldă.
************
Am aterizat pe
Luton luni dimineața devreme iar după vreo 2 ore de schimbat trenuri și
metrouri am ajuns direct la birou. Unde e foarte cool, desigur. 4 zile întregi
de lucru urmate de un workshop mult așteptat în Hamburg. Oraș extrem de viu și
colorat, despre care mi-e prea somn să mai scriu, dar care a fost destul de
nasol și periculos. În sensul bun, adică ;)
Poate în weekend
revin la taste, să vedem însă ce oferă
Londra între timp...
