I had the Thai of my life...

Ieri dimineata, m-am trezit in Bangkok, desi nu trebuia. Planul era sa ma trezesc in Budapesta, dar compania Malev (nu recomand), a amanat zborul cu 10 ore, fara explicatii, fara a deconta vreo cazare, cu 2 vouchere amarate a cate 5 euro de lichidat la Burger King. Asa ca eu, dupa ce cu o ora inainte ma despartisem in lacrimi de prietena mea Corinna, am dat rewind, m-am urcat din nou in shuttle, am revenit in centrul Bangkok-ului si am mai petrecut o seara cu prietenii mei nemti. Asa ca, ieri dimineata , ma trezesc in Bangkok, mananc un mango la strada, la 6 dimineata, ma targui cu vreo 2 taximetristi, si al 3-lea accepta sa ma duca la aeroport cu "meter-ul" pornit, si sa puna capat celor mai frumoase zile din viata mea.

Am stat in Thailanda 2 saptamani, dar mi s-a parut ca am stat vreo 2 luni. Am trait foarte intens, cu 5 ore de somn pe noapte, intre orase, statiuni si insule exotice, cu prieteni noi si prieteni vechi, cu lapte de cocos cu paiul, cu plaje cu nisip perfect alb, cu tigri, elefanti, maimute, cu motorul, cu bungalo-uri pe rau sau plaja, cu barca, cu mii de pesti colorati, cu cascade, dans si karaoke.

Eram sigura ca totul va fi foarte complicat, cum altfel sa ma gandesc inainte sa incep o calatorie mai mult sau mai putin pe cont propriu. Dar thailandezii te ajuta, te indruma, sunt draguti si primitori. Cum am ajuns in aeroport am fost abordata de o doamna care m-a intrebat unde merg, m-a condus la autobus, mi-a aratat unde sa schimb bani si de unde sa cumpar bilet pentru a ajunge in centrul Bangkok-ului. Marele meu noroc a fost ca in Bangkok m-am intalnit cu un prieten vechi/nou, Gigi, care era de 3 luni in Thai, si mi-a explicat de toate. Tot cu el am explorat Bangkokul, am inchiriat motocicleta, am mers de-a lungul raului Kwae, am fost la templul cu tigri, am facut baie in cascada (mai mult sau mai putin voluntar), am dormit in bungalo plutitor pe rau, am cantat karaoke in duet cu un thailandez, am mers in pestera (unde m-am panicat de frica de lilieci)...toate astea in 2 zile intense si superbe. Tot Gigi m-a indrumat spre insulele Phi Phi, care au urmat sa fie cele mai frumoase zile din intreaga excursie.

Apoi, cand calatoream dintr-un loc intr-altul, impreuna cu biletul de autobus primeam si o eticheta in piept, si eram indrumata pas cu pas, de la un autobus la altul, dintr-un minibus spre barca, pana la punctul de destinatie. Nici nu aveam timp sa par derutata si sa scot harta, pentru ca deja venea cate un thailandez responsabil, ma trimitea , imi arata , ma indruma. Cazare se gaseste berechet, eu am ales mereu bungalo-uri cu priveliste.

In Kho Phi Phi, am ajuns singura, m-am cazat cu 300 de baht (aprox 200 mii lei vechi), intr-un bungalo cu vedere la mare, inte palmieri. Cu toate ca eram singura, nu m-am simtit deloc asa. M-am asezat seara la un raggae bar pe plaja, sa scriu vederi catre cei dragi. Cam la a 3-a vedere s-au asezat cu mine la masa alti calatori, am intrat in vorba si a inceput petrecerea. Ne-am bucurat de fire shows, cocktailuri la galeata si muzica buna pe plaja pana spre orele diminetii. In dimineata urmatoare am dezbatut la micul dejun diferentele culturale cele mai evidente intre Asia si "tarile din vest". Cel mai mare paradox in Thailanda, am convenit noi, este igiena. Thailanda este o tara curata. Cu toate astea, nu sunt cosuri de gunoi pe strada. Deseurile se arunca pur si simplu intr-un colt ales, apoi este ridicat de gunoieri, dar nicidecum nu sunt murdare strazile. Toaletele sunt de regula foarte curate, dar nu veti gasi prea des hartie igienica sau sapun, sau sistem de tras apa. In schimb, veti gasi in fiecare toaleta un vas mare care aduna apa, de unde se arunca cu o galetusa in vasul de toaleta. Langa acest dispozitiv este un minidus, folosit pentru spalat, ca sa explicam lipsa hartiei igienice. Si sapun nu este, pentru ca nu este. Zack, care statea de 4 luni in Thailanda a recunoscut ca nu a vazut niciodata un thailandez care se spala pe maini, eventual unul care isi uda mainile la chiuveta ca sa-si aranjeze parul. La inceput ma intrebam cum se spala pe maini comerciantii ambulanti, care intra in contact direct cu mancarea mea. Apoi... am incetat sa mai imi pun astfel de intrebari. Daca in Bucuresti as fi insistat ca vanzatoarea sa isi puna manusi inainte sa imi serveasca painea/sunca/fructele, Thailanda m-a vindecat de orice germofobie.

Cea mai murdara parte a corpului este considerata sa fie piciorul. Aceasta a fost a doua tema de dezbatere la acel mic dejun. Oamenii se descalta cand intra in magazin sau restaurant, in unele hosteluri se impune chiar lasarea incaltamintei la receptie. Nici o problema, in fond e mult mai comod asa. Pana la un punct. Singurul lucru peste care nu am trecut cu usurinta este faptul ca se intra descaltat si in toaletele restaurantului, sau in toaletele publice. Primul lucru, m-am intrebat daca "apa" de pe jos este de la metoda traditionala de tras apa, sau de la diversi indivizi care considera vasul de toaleta doar ceva orientativ....apoi...am incetat sa ma mai intreb!

Dupa aceste conversatii apetisante am terminat sucul de ananas si am pornit spre plaja, de unde am inceput o excursie cu barca, de neuitat. Barca long tail, similar ca si forma cu o gndola venetiana, capacitate de 12 persoane, era condusa de un thailandez care stia in total vreo 10 cuvinte in engleza printre care "swim", "snorkle","eat". Ne-am plimbat prin cele mai frumoase colturi ale insulelor Phi Phi, la plaja cu maimute, la insula Bamboo si, punctul culminant, plaja Maya, unde s-a filmat The Beach. Acealasi film mergea in restaurantul unde am mancat de cina cateva ore mai tarziu, si ne uitam toti hipnotizati, parca nu ne venea sa credem ca chiar fusesem acolo in ziua respectiva. Imaginile din film sunt extraordinare, dar deloc exagerate. Poate mi s-a parut si mai frumos sa vad cu ochii mei, pentru ca la peisajul acela incredibil se adauga sentimentul "am ajuns si aici"...

Dimineata urmatoare a inceput un eveniment foarte interesant. Era 25 Octombrie, iar in 26 urma noaptea cu luna plina. Si toti "backpackerii" din Thailanda se indreptau in stil exod spre insula Phangan, pentru fullmoon party, sau cel mai mare beach party din lume. Cu niste americani am mai poposit o noapte in orasul Krabi, unde am fost la piata de noapte si am gustat fel de fel de fructe exotice. Seara la terasa am trait un episod tare amuzant. Vorbind de mari vedete muzicale ale lumii, am indraznit sa ii pomenesc in aceeasi propozitie pe Madonna si pe Robbie Williams, si atunci am primit raspunsul fulger, 3 americani in tandem:"Robin Williams is an actor, he doesn't sing." Nu auzisera de Robbie, de Take That, am insistat, am fredonat, eram sigura ca isi bat joc de mine, dar nu. Paream ca o nebuna care vorbeste de un personaj necunoscut ca de o vedeta de teapa Madonnei. Asa ca i-am provocat sa opreasca orice persoana pe strada, sa se convinga. Prima victima a fost un thailandez care parea sa stie dar nu a reusit sa fredoneze nimic, astfel ca pledoaria mea nu era incheiata. Am vazut ca se apropie niste albi, si i-am rugat pe cei 3 necredinciosi sa ii abordeze intreband doar :"Do you know Robbie?", iar replica a fost cea dorita, cu accent francez puternic albii au raspuns in tandem:"Robbie Williams??", si au continuat numind cantece si albume. I won, i won, i won!!

Din Krabi,am primit eticheta, am luat autobus, barca, si seara eram in Kho Phangan. Cum am ajuns am inchiriat motocicleta, a condus Russ, am perindat putin pe insula, pana m-am intalnit cu superprietena mea Corinna, prietena din Germania, pe care am cunsocut-o in Spania si ne-am revazut in Thailanda. Ea era cu o gasca de alti americai si o tipa enervanta din Mauritius. Am impartit un bungalo cu 2 fete, Russ a dormit in hamacul din terasa.Gasca vesela, alti 6 pana la 8 mii de oameni ajunsi acolo pentru petrecere de luna plina, zeci de standuri cu bauturi si dj, diferite genuri muzicale, plaja plina de oameni din toate colturile lumii. Oamenii erau extrem de veseli si comunicativi, o atmosfera foarte placuta, de parca toti ne cunosteam inte noi.

Am primit un colier de orhidei de la un tazmanian. Interesant,nu? :) Cu Russ si motocilceta am explorat apoi insula, alte plaje, cascade si terase raggae cu privelisti minunate.

Americanii sunt niste oameni foate simpatici, doresc bine la toata lumea si par sa se imprieteneasca cu oricine relativ usor. Fara sa generalizez, insa, trebuie sa spun ca unii dintre ei nu sunt chiar de o inteligenta rara. Totusi, noi ne-am increzut in ei sa cumpere biletul de autobus spre urmatoarea destinatie, si asa am reusit sa parcurgem, prin traseul si combinatiile alese de ei, 450 de km in 16 ore. Si asa, despartindu-ne de Russ si parasind Kho Phangan la 12:00 am ajuns spre dimineata in Hua Hin, orasul unde studiaza Corinna, si unde am petrecut inca 3 zile amuzante., cu aceeasi americani care ne inveseleau de fiecare data. Partea preferata a fost cand am vazut un copac de rodii, si o americanca simpatica foc a intrebat-o pe Corinna cu toata seriozitatea: "Is that an onion tree?"... Draga de ea...

In Hua Hin am fost din nou mai mult sau mai putin pe cont prorpiu pt ca ceilalti aveau cursuri, dar m-am imprietenit cu un neamt de vreo 25 de ani,care avea un restaurant in apropiere de locuinta Corinnei. Asa m-am intalnit cu Peter intr-o dimineata cand asteptam autobusul si s-a oferit sa ma duca el, ca oricum mergea in oras. pe drum am hotarat sa mancam ceva si a venit si tatal lui Peter, un neamt care facea afaceri imobiliare de cativa ani bun in Thailanda, la a 5-a casnicie, chipes si haois, care a propus sa mergem sa mancam sushi. Eu fiind la prima experienta sushi din viata mea, am inlocuit betele si tacamuri si m-am facut ca savurez fiecare bucata din farfurie, fiecare bucata avand simplul gust de peste crud. La sfarsit vine nota de plata, tatal se intinde primul dupa ea, pune partea lui de bani si o da mai departe. Nu mi-a venit sa cred, si cred ca s-a citit asta pe fata mea. In orice caz, cand am scos portmoneul sa platesc partea mea, Peter a facut semn ca plateste el. Nu am stiut cum sa reactionez, nu stiu altii cu sunt, dar mie una mi s-a parut extrem de ciudat ca tatal s-a sustras de la achitarea notei. Neamtul tot neamt....Dar tot rauplatnicul a fost dragut de tot pe urma, m-a dus cu masina la Elephant Camp, a targuit cu aia pe acolo si mi-a rezolvat taxi sa ma intorc in oras. La Elephant Camp, m-am dat cu elefantul, evident.Mari animale...interesanta experienta...

Inainte sa plec din Hua Hin am mai facut o zi de plimbat printre maimute, si le-am hranit si una mica babymonkey a venit si s-a pus la mine in brate si mi-a muscat geanta. M-am spalat de maimute cu o baie in mare, masaj thailandez pe plaja si fructe la umbra cocotierului. Seara la 9 am pornit cu Corinna spre Bangkok.

Dupa inca nopti placute in cel mai viu si colorat oras vazut vreodata, m-am despartit de prieteni si incet, incet de Thailanda. (Ca norocul, gratie companiei de zbor Malev am avut deosebita ocazie sa trec de ori prin procesul despartirii). Cam asta am avut de zis, fara sa fi intrat in detalii...

Ideea este ca, ce trebuie sa facem acum, este sa lucram ca sa strangem bani, apoi sa ne dam demisia si sa plecam in tarile calde. Macar cateva luni de Asia, alte cateva de America de Sud, si tot asa. Viata e mult mai colorata in tropice!!!