Monday, December 13, 2010

3 luni bune


Acum 3 luni ma pregăteam să conduc prima oară un drum lung de una singură: Tg Mures – Cluj. Şi da, dacă cea mai lungă distanţă parcursă fără copilot fusese înainte Bucureşti (Vitan!) – Otopeni, atunci Tg Mureş – Cluj este drum lung. O poveste ideală ar continua acum cu o poză a trofeului Paris – Dakar pe rafturile Ikea asamblate de una singură şi puţin strâmb. Dar condusul rămâne pentru mine o necesitate nu neapărat plăcută. Eram îngrozită de venirea iernii, de polei, de ninsori şi autostrăzi blocate. Nu ştiam pe atunci că, de fapt, condiţiile meteorologice neprielnice îmi vor fi cel mai nedăjde sprijin. Pentru că de câte ori e urmă de fleaşcă pe asfalt, începe să cadă câte un fulg sau luceşte şoseaua în mod suspect, se oferă să conducă Alfred, colegul cu care fac naveta şi eu ma pot concentra pe cafele şi pus muzică.

Facem o oră până la şcoală, oră în care de multe ori povestim ce am mai inventat. Pentru că la atelierul de creativitate am promis să inventăm zilnic ceva nou. Am deja nişte idei bune. Pe care nu vi le spun. Orientativ menţionez însă un uscător de păr cu difuzor care face şi masaj la cap, sau cerceii modulari, în cazul cărora, dacă se pierde unul celălalt se desface în încă doi cercei şi seara e salvată! Şi alte chestii utile cu care voi cuceri lumea.

La şcoală am o prietenă bună. O cheamă Johanna, are 27 de ani şi e foarte draguţă. Aduce cafele şi croissante. E colega care mereu îmi ţine loc lângă ea în sala de curs, care îmi scrie mail cu ce am de învăţat, care îmi explică dialectul local. Împreună cu Johanna am participat la un “pitch” la Young & Rubicam, unde am prezentat o strategie de întărire a mărcii de brânză Bon Bel. A fost de fapt un examen, dar pentru mine prima experienţă adevărată de a susţine o prezentare în faţa unui juriu adevărat ( Art Directorul, o directoare de marketing şi manageriţa de comunicare strategică, care totodată ne-a fost profesoară la această materie). And we did great! Acum ne pregătim să participăm la un concurs pentru L’Oreal, dar ne lipseşte a 3-a peroană...

Apoi mai e WG-ul meu superb din Viena.ChriCatClauCar. Sâmbătă am ieşit cu toţii la ziua lui Tuţi unde a fost foarte fain! Şi e fain că facem mereu activităţi împreună. Claudi şi Chris cântă amândoi bine la chitară şi pregătim cântece pe care să le cântăm la petrecerea de sâmbătă, la noi în apartament (duplex, ar zice Zeno, pentru că e cu etaj). Pentru asta o să facem şi punsch, lichior de ouă, turtă dulce şi ce se mai cade pe o masă austriacă de sărbători.

În apartament jucăm un joc numit Engel Bengel. Adică fiecare am extras prin bileţele câte o persoană la care îi facem cadouri de Crăciun. Regula e un cadou pe săptămână, unul simbolic! Nu ştii de la cine, când, unde. La un moment dat e posibil să găseşti undeva prin casă un cadou cu numele tău pe el. Şi apoi încep dezbaterile! Cine era acasă, cine nu, cine are scrisul respectiv? Detectivi. Înainte să plec în România o să avem o seară în care dăm cadoul cel mare (buget 10 euro) şi dezvăluim îngerii.

Ne mai place şi să mergem la pieţele de Crăciun pe aici prin Viena. E foarte frumos! Ca-n poveşti chiar. Poate că cea mai feerică e cea de la Schoenbrunn, dar cum eu deja nu o mai “ard turistic” mă duc la cele mai autentice. Preferata mea e la Spittelberg, în centrul oraşului.

Sâmbătă vine Ari. Ce bine suna asta! Deci Chicago meets Vienna all over.

Până atunci am un examen cu materie stufoasă. Dar frumoasă.

Şi săptămâna viitoare începe prima mea vacanţă în România. Era şi cazul, pentru că deja se întâmplă tot mai rar ca monedele găsite prin genţi sau buzunare să fie româneşti…

2 comments:

sebi1394 said...

Hey, ce surpriza placuta acest blog!
Da un semn cand vii la Mures...

Carlutz said...

:) multumesc, dar nu pot sa-ti vad profilul, deci care sebi? :)