Am stat cam o
săptămână la Tg Mureș. Crăciunul e singura perioadă din an în care orașul, ca
și toate celelalte orașe natale, redevine ceea ce a fost. Brusc pe stradă
întâlnești aceleași fețe cunsocute de ani iar în localurile preferate, pe lângă
proaspeții post-adolescenți, mai apare câte un fost coleg cu “ce mai
faci”-ul pregătit. Brusc, jumătate din
anturaj e familiar iar, în timp ce generațiile mai tinere și mai de drept să
fie acolo, se miră că s-a umplut barul de moși, noi ne mirăm că ei mai au voie
să stea afară la ore dinastea târzii.
Cumpărăturile se fac tot pe ultima sută de metri, numai că
în loc de Luxor șI Romarta mergem la Mureș Mall și Promenada.
Ce s-a schimbat poate este mersul la colindat. Dacă în liceu
străbăteam orașul în lung și-n lat colindând și 10 case de părinți neistoviți
pe seară, anii trecuți am numit pe tot a
4-a persoană șofer consacrat, să ne plimbe între cele două, maxim 3 destinații
de pe listă. Dar poveștile au rămas la
fel de amuzante și vinul fiert la fel de dulce.
Cum nu ne plac schimbarile, am numit și anul ăsta data de 26
decembrie data chefului cel mai mare, și ne-am strâns cei mai veseli dintre noi
într-un pub în care ne place nouă să ne rupem opincile dansând. Acest chef,
devenit tradiție de vreo 4 ani încoace e, cel puțin pentru mine, cea mai
familiară și sigură formă de distracție de pe parcursul întregului an. Oamenii sunt cam tot aceeași, foști colegi papiiști
în mare parte, dar nu exclusiv, de diferite generații, cu care ne știm de ani
de zile de pe coridoarele liceului sau din povești.
De parcă nu erau regăsirile destul motiv de sărbătoare, anul
ăsta am mai ciocnit pahare și pentru Ariana, care s-a hotărât să-și pună
pirostriile cu un minunat flăcău olandez pe nume Gertjan.
Și iată așa se făcea, că la sfârșitul anului, împăratul mai
avea doar o singură fată de măritat…
Pentru că familia se extinde așadar spre nordul Europei,
m-am desprins și eu cu greu de gașca de-altă dată - cu care o vom face din nou
lată mai la vară - și am zburat cu
tânăra pereche la Utrecht, via Dortmund, ca să cunosc o parte din invitații
mirelui la nunta ce va urma. Fratele lui Gertjan cu prietena lui și un bebe mic
în burtă ne așteptau în aeroport. După o cafea și-un pahar cu apă am pornit pe
drumul de două ore spre Utrecht.
Prima zi de Olanda am încălecat pe-o șa de bicicletă și am
luat Amsterdamul spiță cu spiță de-a lungul canalelor și a râului Amstel. Ne
era foame și totul era închis, dar totuși cântam prin ploaie pedalând pe malul
apei.
După câteva ore extrem de bune ne-am întors la Utrecht.
Acolo Gertjan locuiește într-un apartament imens, cu încă
vreo 5 oameni și o pisică. Totuși, atât spațiu există că nu prea s-a simțit
aglomerația, excepție noaptea de revelion când duplexul a devenit discotecă cu
etaj pentru cei 30 de invitați. Nu pot spune că am deprins vreun obicei olandez
legat de trecerea dintre ani, dar am reținut că ei numesc seara de 31 “noaptea
veche” si ziua de 1 ianuarie…ați ghicit,…”ziua nouă”.
Așa că am dansat cu și ca olandezii de acest “Oud &
Nieuw” și a doua zi am mahmurit puțin cu supă ultra sărată și bitterballen –
niște bile de carne tocată îmbracate în pesmet și dublu prăjite în baie de
ulei. Delicatesa asta e fix ce trebuie după o noapte de chef.
Ziua Nouă a fost destul de scurtă pentru mine, pentru că din
2 ianuarie am avut onoarea să mă întorc la lucru și să deservesc economia
germană într-o zi specială de muncă, în care multe popoare încă se plictisesc
în concediu.
Seara de 1 ianuarie deja schimbam trenuri în Hannover iar
după o noapte scurtă de somn am revenit la birou unde nemții erau deja la a
doua cafea si probabil al doilea proiect de muncă. A fost prima oară în viață
când la întrebarea “Cum a fost în concediu?” mi s-a răspuns cu “A fost bine,
dar e bine și că s-a terminat că deja aveam chef să mă întorc la muncă”. Deloc
ironic.
Începe un an nou, cu totul diferit, în care am job adevărat
dar trăiesc într-un oraș mai mic. Probabil că micul Nuremberg mă va face să-mi
doresc cât mai multe excursii și cu puțin noroc voi reuși să le înfăptuiesc.
Dăm pagina la Carlatoria 2013.
No comments:
Post a Comment