Wednesday, September 22, 2010

Prima zi de şcoală!

Ştiţi cum în viaţă nu e totul aşa cum pare? Ei bine, nici masteratul meu care pare la Viena nu e chiar lângă Stefansdom. Ci mai degrabă aşa, la 100 de kilometri spre Linz. Mai exact în Wieselburg, un fel de Câmpu' Cetăţii, dacă vreţi, dar fără păstrăvărie.

Aici s-a petrecut azi prima mea zi de şcoală. Sigur că nu m-am uitat pe orar, că doar era prima zi, deci aveam de gând, maxim, să semnez nişte hârtii şi să beau o cafea în campus (campus e mult spus). Surpriza a fost că am avut cursuri introductive de la 9:00 la 18:00! Cu pauză de o oră. Interval în care vreo 2 ore de curs al primei profe am stat cu fruntea încreţită pentru că nu înţelegeam nimic din dialect. Mi-am descreţit-o când s-a vorbit de Botox ca produs inovativ, şi asta nu pentru că am priceput tot contextul ci pentru că se vorbea de Botox şi e general ştiut că vrem să amânăm cât mai mult procesul.

După 2 ore a venit o profă din Germania şi totul s-a luminat. Eram în sala corectă!! Ne-a povestit ea de mărci celebre, tot felul de exemple de la Apple, de David Kelley şi Ideo şi alte dinastea de-ale managementului inovaţiei cum îi spune ea. Ne-a arătat şi un filmuleţ relevant de pe ted şi la sfârşit am aplaudat-o bătând cu palma în bancă (nu, nu, nu numai eu!). Concluzia e că a fost chiar interesant şi am stat până la sfârşit de plăcere!

Acum sunt într-o casă din Wieselburg unde locuiesc vreo 6 studenţi, din care am cunoscut vreo 3 şi unde mi s-a oferit o canapea solicitată pe couchsurfers.org Totuşi rămân să locuiesc în Viena şi mai fac naveta încoace. Azi am venit blană cu 130 km/h. Sunt de neoprit.

Am mai ieşit acum 2 ore cu grupa de master în oraş (oraş e mult spus). Nu au colegii potenţial mare de "nouă gaşcă" dar ceva comunicare tot se va lega.

V-am spus că sunt prima în catalog?




4 comments:

rosetti said...

mie mi-e mult prea somn sa spun ceva destept... da m-ai facut sa zambesc draga mea...zic ca-i de bine deci :))

Arinel said...

Excelent, Carleta mea!!! Campul Cetatii...LOL. Se striga catalogul la voi?

Arinel said...

Excelent, Carleta mea. Campul Cetatii...LOL. Se striga catalogul la voi. Va scoate la tabla? Te prefaci ca ai scapat ceva pe jos ca sa nu te vada cand cauta proful victime?

Carlatoria said...

Pai practic nu se striga catalogul dar ne paseaza o hartie prin sala pe care noi ne semnam! In rest, caut colegi care sa semneze in locul meu can dchiulesc. Muhahaha!

Nu e chiar campul cetatii, ca e mai mult Cetatea Nevastuicii :)) Dar aia a fost asa pentru targumureseni