Monday, May 02, 2011

Jetlag


Am tot amânat această poveste pentru că mi se părea că sunt prea obosită de la jetlag, dar iată cum chiar jetlagul îmi dă chef de poveşti la miezul nopţii.

Eram sigură că voi dormi pe avion la întoarcere şi că voi fi reglată la orar european odată aterizată în Viena. Aşa au crezut toţi colegii mei de zbor, când au văzut că, într-un avion  arhiplin eu eram singura care se lăfăia pe două locuri. Mi s-a părut şi mie putred norocul, mai ales că încercasem înainte de îmbarcare să schimb locul de pe bilet şi am fost asigurată nepoliticos că avionul e supravândut şi că nu există niciun loc neocupat. Să-i spunem aşadar karma, dinaia care mie nu îmi place deloc că mereu se egalează cu ceva mai neplăcut. Dar despre karma citeam în revista Wired chiar în momentul în care a venit un steward la mine să îmi spună că s-a produs o greşeală şi că, dacă nu mă deranjează, va trebui să mă mut lângă un domn ce sforăia 5 rânduri mai în spate.Şi atunci am făcut ceva foarte atipic pentru mine: i-am spus că mă deranjează şi că e problema lor că au făcut aşa o greşeală şi că eu o să rămân pe locul de la geam şi o să păstrez şi locul de lângă mine liber, pentru că am plătit mult pe bilet şi....nu-i adevărat! Sigur că am zis că aş prefera să nu, dar că mă mut dacă e vreo problemă. A spus că revine. Cred că l-am impresionat complet abia o oră mai târziu când vărsam 2 lacrimi pe finalul desenelor „Rapunzel” (blame Disney!!), astfel că, singurele motive pentru care m-a mai deranjat au fost legate de servit şi strâns chestii. Revista Wired, în schimb, la care ţineam destul de mult, am uitat-o în avion....

Dar ce căutam eu în acel avion? N-o să pot învălui întrebarea asta în mister, că la cât am împânzit facebook-ul cu tot ce am făcut prin state,ştiţi cam tot şi trebuie să caut acum în carneţelul roşu dacă nu cumva am notat vreo picanterie de nedescris sub forma unui status şi adevărul este că ... poate.  

Dar adevărul este că îmi place şi să detaliez...aşa că să începem cu New Yorkul.

Anul ăsta am fost acolo pentru a 3-a oară. Am ajuns să merg o dată pe an, cum mergeam alte ori la Costineşti. Dar de fapt, la Costineşti am fost doar de 2 ori...o frecventa mai apropiată în cifre ar fi Sovata. Deci m-am învârtit bine!

Anul ăsta însă am fost cu scop preponderent intelectual şi anume să particip la un workshop la o firma de marketing de acolo, workshop exprimat printr-un concurs, urmat de un premiu pe care l-am câştigat! Obiectul de promovat era dintre cele plictisitoare: plain yogurt! Nu tu arome, fructe sau bifidus essensis. Numai iaurt. Şi tema era să-l denumin, împachetăm, bibilim şi comunicăm ca pentru new yorkezul de rând. Aşa că, 5 zile de cream cheese bagels (un fel de corn cu brânză topită) şi cafele luuungi mai târziu aveam un concept destul de bun, un speech repetat după vreo 2 margherite şi nişte postere făcute în Photoshop cam după ureche...suficient însă să convingem patronu’ american să ne declare câştigători de pitch. Laude, poze şi atenţii!

E interesant să fii în New York şi să te împarţi între „un job” de la 9 la 6 şi o ditamai metropola de vizitat. Din fericire eu „fusesem la statuie, urcasem în turn şi vizitasem muzeul”. Şi, să recunoaştem, orice puzzle devine interesant doar după ce ai toate marginile. Ei bine, am completat interiorul cu ponturi de la prieteni, cu prieteni, cu mese lungi în locuri premeditate, cu Guggenheim, cu High Line Park, cu Chelsea Market, cu plimbări în Village, cu jogging pe Hudson River şi Central Park şi ... apropo de Central Park şi de jogging...să vă povestesc cum am devenit clişeu.

Ce e cert la New York este că nimeni nu e niciodată străin, sau turist, sau ... de fapt, nu prea interesează pe nimeni de unde eşti. Nu te va aborda nimeni pe o altă limbă decât a lor şi nu vei ieşi în evidenţă nici ca localnic nici ca turist, indiferent de seriozitatea obiectivului aparatului foto ce-l porţi în piept şi care ţine umbră hărţii de Manhattan. Şi totuşi, în jurul lacului din Central Park cu o sticlă strivită de Poland Spring în mâna dreaptă şi nimic altceva să mă dea de gol, simţeam ocazional cum atrag priviri „ocheate”. Erau turiştii. Care îmi aminteau de mine cu 2 zile în urmă, cum priveam joggerii din Central Park, singurii care garantau să fie localnici. Aşadar, din cauza unei ape locale şi a unui obicei atât de popular la americani (joggingul), m-am simţit pentru câteva momente ca un clişeu, de parcă aş fi putut să fiu în orice fundal de scenă filmată acolo, confundată cu new yorkezul de rând care îşi  vede de cardio-ul lui.

Ce mi-a plăcut de data asta la puzzle-ul new yorkez a fost să părăsesc Manhattanul şi să merg strategic prin alte borough-uri. Am ajuns în Brooklyn, Staten Island (port), Queens (din nou) şi am făcut şi partea de nord a Manhattanului, care nu e un borough  separat, dar pentru mine o cu totul altă lume faţă de sudul insulei: The Harlem.

În Harlem am fost o seară să mâncăm la un steak house, vestit că a câştigat în 2010 cel mai bun BBQ sauce din America. A fost perfect!  Acolo nici nu aş numi-o experienţă Harlem, că doar ne-am trezit din metrou în restaurant. Dar am revenit câteva zile mai târziu, „printre blocurile gri”, pentru o experienţă de ţinut minte, dar nu neapărat prin confortul creat. Am şi avut o zi de videoclip hip hop, unde vedeam mereu „gangs” de băieţi adunaţi la marginea străzii cu muzică tare din maşina cu subwoofer. Eram singurii oameni îmbrăcaţi colorat, în rest predominând jeans şi negru. Am văzut filmarea unui film sau a unei reclame pe un teren de...basket desigur! Dar punctul culminant a fost când de partea cealaltă a străzii nişte tineri spărgeau o poartă înuiată cu lacăt...cu toporul. Adică doi se ocupau de spart şi 4 de stat de şase. Cam ăla cred că era momentul în care trebuia să fim buni cetăţeni şi să-i întrebăm dacă şi-au pierdut cheia. Nu?

Pacea şi dragostea, însă, sunt în Brooklyn, Williamsburg.  Să nu ocoliţi acest cartier când mai ajungeţi în New York. Când vremea e bună ies tinerii şi fac „flea market” pe trotuare şi marfa lor variază de la viniluri vintage la cărţi, la haine vintage, la ochelari vintage, la accesorii vintage şi alte lucruri nebănuite şi vintage. Probabil o să vă caute (pe băieţi) de ochelari Ray Ban şi barbă la intrare în cartier, dar treceţi lejer pe orice bicicletă cu o singură viteză sau cu un lomo la gât. Fetele, aceleaşi accesorii, să nu se ferească de bretonul scurt, fuste largi şi pantofi stil masculin. Moda de mâine văzută azi. Hip, vine de la hipsteri. Nu mai vorbesc de cupcake-ării, brânzetării franţuzeşti, beri din toată lumea, dar şi bine implementatul Brooklyn Lager, restaurante vegetariene sau sandvicherii atipice. Aş mai fi stat o zi întreagă să adulmec şi studiez ciudăţeniile acelui colţ de lume!

Dar, între timp, în colţul acesta de lume se încheie primul capitol al călătoriei USA re-reloaded. Reveniţi zilele următoare şi am să vă spun ce căutam cu nişte venezueleni simpatici într-un Dodge, ce ascunde stejarul est european în Virginia şi cât de aproape am fost de Canada, cu toate că nu am ajuns niciodată la Niagara.

2 comments:

Anna said...

de ce nu pot sa dau like la postarile tale?:) Iti scriam la un moment dat ca ma apuc sa le citesc si uite a sosit momentul. Nici ca se putea mai bine. Keep going fiindca I like!:)

Carlutz said...

mersi draga! butonul de like merge numai daca iei articolul individual (prin click pe titlu). dar in weekend vreau sa optimizez si sa-l fac mai share friendly :D

pup