Vacanţa râsului şi a uitării

Nu am mai scris de mult timp pe blog. Ultima excursie pare să fie făcută la Praga, ceea ce e destul de corect, pentru că nu am mai părăsit Austria de atunci, până la excursia cea mai recentă în România, excursie care mă aduce la laptop cu scop extra facebook-ist.

Am aterizat la Bucureşti pe 6 iulie. A fost o dată extrem de aşteptată, pentru că nu mai fusesem în ţară din martie şi, înafară de asta, asociam plecarea spre România cu vacanţa, sfârşitul sesiunii şi mult aşteptate revederi. Dar să vă spun cât m-am plimbat hai hui prin România, că mi-am mutat periuţa de dinţi de am zăpăcit-o...

Carol I

Prima mea cazare din Bucureşti a fost la Ioana, în superbul apartament de lângă Parcul Carol, de pe a cărui terasă am revăzut tot Bucureştiul dintr-o privire rotativă. Eram doar noi, fetele cu fetiţele: Tia Păpădia şi bebe Pati, copilul nou, a cărei naşă urma să devin la o săptămână distanţă. Dar până atunci am mai avut multă caniculă de infruntat şi prieteni de vizitat. Că, de fapt, asta e fain acasă: să te întinzi ore în şir la poveşti cu oameni care îţi înţeleg glumele şi îţi povestesc chestii interesante.

Aşa mult mi-a plăcut terasa Ioanei că nu am ieşit exagerat în primele zile. Mai bine ne răcoream cu un rosé şi un pepene, făcând cu schimbul la „cine-i pune biberonul lui Pati” când se trezea urlând bebeluşeşte.

Am mai fost la shopping de rochiţe pentru botez. Uitasem dacă tradiţia cere ca bebeluşul, naşa sau mama să aibă rochie nouă... J aşa că, din superstiţie dacă vreţi, ne-am îmbrăcat toate în veşmânt nemaipurtat.

Zilele următoare, în prag de botez, s-a umplut casa de la Parcul Carol de bunici, motiv pentru care am revenit în leagănul studenţiei mele, apartamentul din Ştefan cel Mare.

Ştefan cel Mare

Am găsit apartamentul gol. Silviu, prieten mai vechi şi chiriaş exemplar, a lăsat în urmă o casă curată şi îngrijită. Aveam vreo 10 zile până ce urma să se mute Andrei, şi doream insistent să fac o igienizare, cum mi-au recomandat 2 din 3 meşteri specialişti veniţi să vadă ce e de făcut. Dar se pare că e foarte complicat a „igieniza” pereţii unui apartament micuţ de 2 camere. „Eu mă apuc de treabă, dar dacă nu reuşesc să termin în timp util vă las casa şantier, că plec în concediu!”. Celălalt m-a refuzat mai subtil, cerându-mi 850 de euro pentru distracţie.

Aşa că am igienizat eu ce am putut, un spălat de geam, un golit de rafturi şi sertare. Cred că am stat aproape o săptămână „acasă” până a venit ziua schimbului de case.

Serile le petreceam pe la terase, prin Centrul Vechi, chiar dacă zice lumea că e plin de cocalari, nelipsitul Atelier Mecanic, pe la Baraca - să fiu cool, Grădina Cărtureşti – ca hipsterii şi pe la mici restaurănţele care îmi amintesc că nicăieri nu-i mai bună ciorba ca în România.

Piaţa Muncii

Am lăsat apartamentul din Ştefan cel Mare în weekendul cu botezul şi m-am mutat la Piaţa Muncii, unde Octavia, prietena mai nouă dar zici că a fost aici mereu, împacheta şi ea de zor. Scopul ei pentru făcut bagaje a fost unul din cele mai plăcute gânduri ale verii: se mută la Viena. O dată cu ea se mută şi poveşti, glume, zâmbete. De-abia o aştept, că mi-am dat seama cât îmi lipseşte una din „fete” pe aici. Nu că Tuţi nu ar face faţă tuturor poveştilor mele semisentimentale, dar nu se chiar bagă la făcut manichiura împreună J

Locuind la Piaţa Muncii am aflat şi că mi s-a deschis piaţa muncii Austria. Adică am primit drept de muncă pentru o practică ce se anunţă foarte interesantă. Din toamnă, la Young & Rubicam Viena, la umbră de Stephansdom şi cu Starbucks la parterul clădirii. Dar despre asta, după 5 septembrie.

În 16 iulie am serbat botezul lui Pati, într-o zi extrem de călduroasă, atât meteorologic cât, mai ales, sufleteşte. E un bebe foarte fain. Extrem de cuminte şi de liniştită. Mi se pare că se potriveşte cu poveştile pe care le aud despre mine, de când eram de dimensiunile ei firave. Cred că o să ne potrivim de minune!!

Am serbat-o mai întâi festiv la restaurant iar apoi, am continuat să o serbăm între noi tinerii la un pub din Centrul Vechi, până-n zori!

Cele rele să se spele!

Sângeorz

Şi iată că, abia după 10 zile de „acasă” am ajuns cu adevărat acasă, la mami şi la tati. Dar pentru că şi ei erau pe drumuri în ziua cu pricina, am făcut prima oprire la Vichend, cu gândul să facem o baie bună după drumul cel lung şi căldurile ireale din Sud. Era o zi de luni, aşa că ni se părea aproape normal ca parcarea ştrandului să fie ocupată doar pe jumătate. Dar motivul era, de fapt, schimbarea apei. „Da’ voi nu ştiţi că în fiecare luni se schimbă apa în bazine?”, ne întreba un domn cu furtun, căruia îi ceream sfaturi de bălăceală. Nu mai ştiam. M-am simţit de parcă nu mai eram deloc de-a locului.

Totuşi, sentimentul de-a fi de-al locului a revenit repede. După regăsiri, cină rapidă şi poveşti cu părinţii ne-am întors la acelaşi Vichend pentru o ieşire liniştită la terasă.   S-au alăturat Ioana, Dan şi Zeno. Dan proaspăt revenit din Barcelona unde s-a bucurat un an de soare, mare şi multe ore de muncă şi Zeno spre un soare şi o mare mai îndepărtate, ultima săptămână înainte de plecarea pentru o perioadă nedeterminată, spre Sao Paolo. Contextul pentru glume împrăştietoare era perfect. Şi aşa s-a şi întâmplat. Seara a fost încoronată de un scurt dialog între Zeno şi chelneriţă. Domnişoara ne spune: „Ultima comandă, mai doriţi ceva?” Zeno îi răspunde: „Deocamdată, nu” J

A doua zi ne-a ieşit şi faza cu bălăceala şi toate zilele ce au urmat ne-am bucurat de familie, prieteni, râs şi voie bună.

Bună Ziua

Cum intri în Cluj pe dreapta, în spatele unei chicioşenii de hotel de 5 stele se ascund, în cartierul Bună Ziua, nişte blocuri noi, confortabile şi primitoare. La parterul unuia dintre ele stau Ralush cu Dudu, care ne-au primit pe Georgi, Ioana şi cu mine pentru două zile de creat vremuri bune. Aveam de la la Lavi o enumeraţie de restaurante de neratat în Cluj. În afară  de asta mai avea fiecare locul lui preferat de bifat, că doar cu Clujul toţi avem istorie. Am ajuns aşa la un restaurant elegant din  centrul istoric, apoi la o bere pe Piezişă - în Buha, la un spanac cu ochiuri în Kaya Tanya din acelaşi centru istoric, la un dans şi-o voie bună în Stuful încă neatins de flăcări, la o poveste cu veşti de peste ocean aduse de un prieten din SUA - în Atelier şi la o limonadă de revenire într-o curte superbă din Piaţa Muzeului. Toate astea în 2 zile memorabile. Prin toate aceste locuri s-au rotit prieteni vechi şi noi şi au curs glume pe săturate. Tot Clujul e de neratat vara! Mai ales că relevă pe alocuri poveşti dinalea care rămân nespuse, dar foarte vii in amintiri J

Am mai stat acasă un weekend după povestea asta şi am serbat ziua lui Draghi, prieten drag proaspăt întors din Bremen unde se doctorează cu succes de o vreme şi plecarea lui Zeno, care după ultima comandă, avea să plece pe traseul Bucureşti – Istanbul – Sao Paolo (da, ştiu, împotriva curentului, dar aşa a găsit bilet ;).

Ultima zi am stat în familie, cu grătare în curtea noastră şi timp de calitate cu dragii de mama şi tata, nişte prieteni şi un ujos – adică un soi de laibărel de vară pus pe umeri J

Şoseaua Iancului

Am revenit la Bucureşti într-o zi de luni. Vio sosise şi ea de la mare şi mă aştepta la apartamentul ei drăguţ din Şoseaua Iancului. Am urmat-o acolo unde m-am şi plantat pentru vreo săptămână. Cu staţia de metrou la 10 minute de mers şi un Mega Image cvasi la parterul blocului, nu-ţi poţi dori mai multe de la viaţă. Nişte copaci răcoroşi în faţa geamului şi loc de parcare la orice oră din zi...m-am simţit excelent la căsuţa din ultima săptămână de Bucureşti. Avea să fie una specială pentru că întâmpinam în mijlocul ei pe prietenii mei din Austria. Adică, mă laud eu că prieteni ca în Ro nu mai există, dar de fapt am adunat şi aici o mână de oameni faini, dintre care 3 m-au urmat curioşi până în capătul Uniunii Europene.

Norocul a făcut ca, tot prin puterea prieteniei şi firilor sociale, să primesc împrumut o maşină Mazda...şi încă una mov semidecapotabila!! Binefăcătorul e un prieten mai nou, Răzvan, care va mai apărea sigur în tot felul de poveşti dinastea excursioniste pe viitor. Mi-a lăsat maşina fără să ştie cum conduc. Şi să nu uităm că nici nu e un an de când mă lăudam eu că mi-a ieşit un drum de Cluj.

Mazda mov ne-a purtat spre Vamă. Cu „ne” mă refer la Claudi - colega mea de apartament, Alfred – colegul meu de şcoală şi Anna, prietena lui.

La Căsuţe

În Vama Veche am locuit cu toţii la nişte căsuţe drăguţe care aveau de oferit un pat, o măsuţă, nişte duşuri în curte şi vedere la mare. Tot ce trebuie pentru 2 nopţi de Vamă.

Vestea cea bună e că Vama Veche nu s-a stricat. De fapt, nu mi s-a mai părut aşa primitoare şi party de câţiva ani. Poate că nu mai e ce a fost, dar nici noi nu mai suntem ce am fost. Şi Vama a fost anul ăsta exact cum a trebuit.

De făcut le-am făcut pe cele clasice: mâncat de scoici şi peşte, dansat pe plajă, bălăceli şi poveşti la terase cu stuf. Adică perfect!

Vienezii mei au fost încântaţi la tot pasul, de lume, de voie bună, de muzici, de gagici topless, de apa caldă a mării, de plaja cu corturi şi dansul pe mese. Nu ne-a lipsit nimic.

M-am întâlnit, ca pe vremuri, cu toţi cunoscuţii din Bucureşti mutaţi în weekend la mare. M-am întâlnit întâmplător cu prieteni vechi care stau foarte departe şi mai mare ne-a fost surpriza şi chiuitul.

Vama a fost exact cum am dorit să fie!

Ne-am întors în Iancului sâmbătă seară. Am sacrificat o seară de Vamă ca să băgăm în seamă şi capitala. Şi bine am făcut. Am inclus Casa Poporului, care, oricât de criticată ar fi, e mereu interesantă pentru toată lumea, de vizitat şi de ascultat istorie.  

Am inclus un prânz la proaspăt renovatul şi redeschisul Han a lui Manuc apoi o vizită la muzeul de istorie, Calea Victoriei, Piaţa Universităţii, vilele de ambasade din zona străzilor cu nume de capitale, Vilacross şi Centrul Vechi şi toate segmentele ce conectaază cele tocmai menţionate. Am făcut un pic şi pe ghidul şi am simţit că lucrul ăsta a fost foarte bine primit.

De fiecare dată când arăt un oraş, fie el Viena sau Bucureşti, unor necunoscători, simt că tot eu sunt cea care ajunge să-l aprecieze cel mai mult pe final. Respectiv, parcă subliniind elementele mele preferate din el, reuşesc eu să le reconştientizez şi să le dublu-apreciez.

I-am lăsat pe prieteni la aeroport duminică şi am fugit la Lavi pentru lebeniţă, ceai şi scrabble. Îmi lipsesc toate 4 ingredientele acum.

În ultima seară s-a întâmplat, în sfârşit, un lucru pe care mi l-am dorit toată vacanţa. Am fost la pub quiz-ul din Bordellos, Centrul Vechi şi am câştigat cu o echipă tare, de prieteni mai vechi, de pe vremea  când practicam ghidăria remunerat şi cu pasiune! Pub quiz-ul e o mare plăcere de-a mea, care se trage din Viena, mai ales din primul semestru. Mi-am dorit multă vreme să-l încerc pe cel din Bucureşti, pe care îl ratasem în februarie la vreo săptămână. Să mergeţi dacă vă place aşa ceva, că e destul de interesant. Merge şi Dobrovolschi ;)

Cam asta vacanţa mea de vară pe tărâm neaoş.

În august mă întorc, după mulţi ani de absenţă, în Turcia. Abia aştept! Vine Ari sâmbătă, ne ocupăm puţin de Viena, Budapesta şi Bratislava şi apoi zburăm să ne reîntregim familia în Marmaris.

Aşa că, teoretic, revin cu poveşti estivale în vreo 2 săptămâni.

Vacanţă plăcută....