Like a Bosfor

A fost weekend lung in Bavaria, ca de Paști. Weekendurile lungi sunt de obicei o minune, dar nu și când din patru zile libere, trei ai toate magazinele închise. Paști nu am sărbătorit, de rezolvat chestii nu am reușit, deci am stat și m-am refăcut după ce acum o săptămână am obosit în Istanbul.

Cu Zamfira, Draghi și Tudor am plănuit de la începutul anului escapada. Biletele de avion le-am luat relativ din timp. Dragoș și Zamfira au pus piciorul în Taksim cam deodată, pe dupămasă. Aveau instrucțiuni clare să preia cheia apartamentului rezervat prin Airbnb și să pună niște beri locale la rece. Tudor și cu mine ne-am sincronizat întâmplător pe aeroportul Atatürk și la 23:00 băteam în ușa apartamentului care urma să fie denumit “acasă”  pentru următoarele 4 zile.

Zamfira și Draghi dormeau.

Locuiam în Taksim, unde recomandă toată lumea că trebuie stat. Apartamentul  se numea “Real Life” Apartment,  pentru că promitea încă din anunț o senzație foarte autentică. Diferența culturală m-a pălit pe mine doar în prima seară, când, ajunsă din Nurembergul cel ordonat și așezat  mă trezeam că-mi tot împiedic trolley-ul pe trotuarele minunat de imperfecte și printre puhoaiele de oameni gălăgioși, preponderant bărbați. Începând de a doua zi însă am inceput să inspir haosul la fiecare colț și să mă bucur de culori, miresme și zgomot mereu.

În Istanbul sunt foarte multe lucruri de făcut. Foarte. Iar când se întâmplă așa într-un oraș, cea mai bună soluție e un Tudor la fața locului. Fiind poate cel mai umblat dintre noi și cam cel mai curios om pe care îl cunosc, Tudor știe întotdeauna ce concerte nu trebuie ratate, ce restaurante trebuie gustate și ce priveliști admirate.

În rest, spontan.

Excursia noastră s-a desfășurat mereu între ce numeam Real Life și  Roof Top, orașul văzut de sus. La sol mergeam mereu să mâncăm și să gustăm bunătăți în locurile mai modeste, mai neturistice și  mai de-ale locului. Sus, pe acoperișuri, dansam și ciocneam beri scumpe cu privirile spre Bosfor.  Se spune că Istanbulul  trebuie vizitat cu privirea ridicată,  pentru că cele mai tari locuri și localuri sunt în mansardele clădirilor. Fiind un oraș pe coline, priveliștea e cel mai bun decor în toate locurile astea.

Bosforul l-am vazut și mai de aproape, nu doar de sus. În ziua 2 a excursiei, care trebuia  să fie cea mai ploioasă, am luat o excursie de 6 ore bune care ne-au dus până  aproape de Marea Neagră. Am ajuns într-un port foarte turistic, unde ne-am propus, fiind sub semnul apei, să facem masa de pește a excursiei. Ne era poftă de un festin după toată ploaia așa că ne-am pus la o masă și ne-am luat porția de fosfor de Bosfor.

În satul ăla, în care am stat cu totul vreo 2 ore, era plin de câini vagabonzi. De-a dreptul dulăi solizi, evident bine hrăniți, speram noi că nu cu ciolan de turist. Când ne-am dat seama că singurul cu asigurare medicală dintre noi era Draghi, Tudor l-a poftit să meargă în față să salute el întâi dulăii că era singurul cu liber la antirabic. Am râs foarte mult.

Pe barcă înapoi am stat înăuntru la ceai iar seara am luat iarăși Taksimul la picior, scoici, kebab picant, dans sus-de-tot pe muzica reggae și puțin, puțin somn.

Dimineața, cafea nes la noi în bucătărie.

A mai urmat o zi plină cu moschei, bazar, baclavale, străzi aglomerate și multe, multe povești…Cum se întămplă mereu când patru prieteni buni se adună din patru puncte ale continentului în al 5-lea.

Ah, am fost și la muzeul de artă modernă, numit chiar Istanbul Modern, care pe lângă faptul că profită de o poziționare perfectă pe malul apei mai e și plin de artă și instalații nemaipomenite. Mă gândeam la început că o vizită a unui muzeu de artă m-ar smulge din visul oriental pe care îl trăiam de 2-3 zile, dar de fapt ne-a completat excursia explicând Istanbulul din perspectiva artiștilor contemporani, mai ales când îmi amintesc de instalațiile video. Tare merită integrat muzeul ăsta într-o excursie de weekend.

Seara la concert!

De cum am ajuns în Istanbul am zis că n-ar strica un concert iar cei pe care speram noi să-i vedem recomandați de Tudor erau Athena, o trupa de ska/rock/balkan care se pare că e foarte celebră la ei. Așa celebră de fapt că au fost sold out 2 zile consecutiv. Ne-am “consolat” atunci cu  Jamie Lidell, un englez care cucerește o sală de oameni cu un one-man-show în care mixează muzică electronică live, adaugă beat box și acompaniază cu o voce destul de stridentă  încât să funcționeze numai bine combinația.

Să continue cheful!

După ce am rupt opinci acolo am rătăcit din nou în Taksim și  am ajuns la Babylon, localul unde avea să aibă loc concertul Athena. Am zis că măcar dacă nu vedem trupa să vedem locul și el destul de popular în cartier. Am ajuns acolo, trupa abia intrase în scenă. Mai aveți 4 bilete? Nu știu, stați să verific…bine, intrați!

Încă o oră bună de țopăială. Lume multă. Genul de concert la care toată lumea știa toate versurile. Noi nici unul, dar am fredonat în engleză când trupa a băgat un cover ska turcesc a piesei My Way.

Scoici și mai departe.

Barul preferat unde puneau ăia muzică pe gustul a tuspatru a fost descoperit cu o seară înainte și repetat. Se cheamă Araf. Tot așa, la ultimul etaj, cu priveliște și lume veselă. La 4 se închid cluburile în Taksim, numai bine ca turistul să mai fie și a doua zi în stare de ceva. În cazul nostru, de plecat din nous pre realitatea bine organizată.

Un ultim kebab și aeroport.

De data asta fiecare cu ora lui de decolare. Eu am ajuns în aeroport ca să aflu că avionul meu avea întârziere vreo 2 ore. Am stat, am citit, m-am dus prin Duty Free. Așteptând la coadă să urc în avion, în sfârșit, îmi alungam oboseala cu gânduri vesele despre cum curând aterizez, intru în casă și  dorm. Vizualizez detaliat această fantezie, până la detaliul cheilor. Pe care le-am pus în noptieră, ca să nu le pierd prin vreun club, pe vreun acoperiș. Speram cumva să fie în bagajul de cală. “Hello, this is Carla, I checked out today from apartment no 7. Did you happen to find a set of keys in the bedroom?”

Seara erau toți excurșioniștii în patul lor înafară de mine.

Mi le-au trimis  după 2 zile cu Fedex. Am stat la Miriam, prietena mea spanioloaică. Partea bună a fost  că, venind din excursie, aveam la mine de toate: prosop, pijamale, haine de schimb.

Efectul glumelor desfășurate pe cele patru zile ca de festival m-a mai ținut vreo trei zile extrem de bine dispusă. Abia aștept următoarea escapadă.

Și Nuremberg-ul pare tot mai mic.