Vesti din Brazilia si ma scuzati ca mi-am uitat diacriticele
acasa:
Am avut um Craciun scurt dar minunat acasa, dupa care am plecat
spre Londra. De acolo urma sa ne imbarcam in primul din cele multe mijloace de
transport care sa ne aduca in indepartata Brazilie.
Ne-am
trezit in Londra pe un vant puternic dar
neasteptat de cald. Am ajuns la Clapham Junction pentru a lua trenul
spre aeroportul Gatwick, dar orarul electronic nu aunta niciun tren. Era 6
dimineata si intuneric bezna si ni s-a spus ca fusesera furtuni puternice pe
timpul noptii si ca sansele sa vina
trenul de care aveam nevoie erau de 50%.
Am luat deci un taxi scump spre aeroport. Am zburat Londra – Sao Paolo –
Curitiba – Salvador de Bahia. Multe ore in aeroporturi...dar in final am ajuns pe la 23:00 seara la primul nostru
hostel, in Salvador.
Zeno, considerat deja de-a locului in Brazilia, ne-a spus ca
vom avea probabil un soc cultural odata ajunsi in Pelorinho, cartierul cel mai
vizitat din Salvador.Mai ales cersetori care se tot leaga de tine. Si asa a fost.
Prima seara deja se stransesera vreo 2-3 dubiosi in jurul taxiului. Orice
localnic spune ca noaptea e de mers doar cu taxiul prin Salvador. Cel de la
hostel ne-a sfatuit apoi sa nu mai
iesim, sa stam mai bine la o bere in
jurul piscinei.
A doua zi socul cultural a continuat, dar ne-am adaptat
repede. In zonele turistice e
totul in regula. Nu e deloc periculos. Abaterile pot atrage insa asa
numiti “oportunistas”, oameni care profita de naivitatea turistilor. Noi ne-am
invatat repede si deja in prima seara au disparut toate grijile.
A doua zi
m-am trezit cu un ochi umflat, umflat bine. Alergie sau tantari. Tineam gheata pe el si astfel am spart gheata
cam cu toti cei de la masa la care se
servea micul dejun in hostel. Ne-am imprietenit bine cu o fata faina din L.A.,
un japonez stabilit la Sao Paolo si inca un brazilian, tot din Sao Paolo.
E interesant de vazut ca brazilienii calatoresc foarte mult
in tara lor.
Dar sa revenim. Practic din ziua 2 aveam gasca. Am fost in grup de 5 spre Bomfim, o biserica de neratat din
Salvador. Se considera ca oamenii bolnavi care se roaga la Bomfim gasesc
vindecare. Pentru ca sa functioneze insa, ei trebuie sa aduca o replica din
plastic sau ghips a partii corpului pe
care o doresc vindecata. Exista asadar o camera cu picioare, maini sau torsouri
de plastic agatate de tavan. Peretii sunt tapetati cu radiografii, poze cu tumori
sau cu oameni bolnavi. Sinistru dar foarte interesant.
Am coborat apoi un deal in spatele bisericii unde era o
plaja de cartier. Brazilienii cand merg la plaja nu se intind pe cearsaf. Ei
iau mersul la plaja ca pe un fenomen social: stau la mese cu umbrele, beau
berici si consuma bunatati de la
vanztori ambulanti. Cred ca eram singurii turisti de pe plaja
respectiva.
Cum cere obiceiul si pentru ca e ieftin si bun ne-am hidratat
pe plaja cu lapte baut direct cu paiul din nuca de cocos. Am aflat de la noul amic brazilian ca in cazul cumpararii
unei nuci de cocos trebuie sa fim atenti
cum punem accentul. Còco inseamna
cocos dar cocò (cu accent pe a doua
silaba) inseamna caca :)
Seara am stat impreuna la piscina hostelul la happy hour cu caipirinha,
mai tarziu am iesit la cina si in drum spre somn am dat de un pre-revelion
african la care am participat dansand cu muzica live si confetti vreo doua ore.
Gasca noua a ramas sa faca revelionul in Salvador iar noi am
plecat mai departe cu feribot + bus spre Itacare, o statiune de suferi si multa
muzica raggae in Bahia. In total stam aici 5 zile. In fiecare zi facem alte
plaje, care mai de care mai exotice cu nisipuri albe si cocotieri plecati sa
tina umbra.
Noaptea de rev a fost
si ea pe plaja cu cateva sute de oameni si artificii din doua parti. La miezul
noptii braziliencele sareau la mal peste 7 valuri pentru noroc in anul nou. Si
eu cu ele :)
Ieri am facut o excursie cu barca, una foarte turistica dar
care ne-a dus in niste locuri incredibile. Mi-a ramas in minte in special un
sat numit Barra Grande, un sat cu drumuri exclusiv din nisip, cu constructii
doar din lemn si stuf si / sau frunze de palmieri. Ca un Sfantu Gheorghe la noi
in Delta, dar in varianta exotica. Mi-am luat si acolo o nuca de cocos dar,
dupa reactia vanzatorului am pus
accentul gresit. Mi-a dat totusi cocos, razand de mine :)
Barca in sine era plina de brazilieni, mai nimeni nu vorbea
engleza. Unul din ghizi rupea Portuñol, limba mea de baza aici, o combinatie
intre portugheza si spaniola. Ei vorbesc mai mult Portu si eu mai mult Ñol :)
Fiind barca de brazilieni era si cu muzica tare si dans. La inceput usor
deranjant dar eu una am hotarat sa intru in schema lor asa ca dupa ceva timp dansam kuduro cot la cot.
Azi am fost la inca o plaja ireala. Mai ales ca a fost
nevoie de o mica aventura sa ajungem acolo si anume de un drum de vreo juma de
ora buna prin padure / jungla. Efectiv se serpuia cararea printre liane si
palmieri. Se mergea pe langa un parau de apa dulce care in mijlocul desisului
mai facea cate o cascadita. Dupa cativa kilometri, dupa perdeaua de cocotieri
s-a deschis o plaja cu vegetatie bogata, o fasie generoasa de nisip alb si
valuri perfect albastre care purtau surferi si incurcau inotatori. In mijloc o
casa de lemn care vindea fructe bune, cas la gratar, açay si lapte de cocos.
In cateva zile o luam incet spre Rio de Janeiro.
Mai avem 2 saptamani in tara asta minunata. Tara cu plaje
albe, mii de culori, mancare superba, muzica buna si oameni calzi. Tara in care
ceri rahat si primesti lapte de cocos :)
....to be
continued....
No comments:
Post a Comment