Monday, November 27, 2006

Stonehenge

Saptamana trecuta a plouat torential in fiecare zi, cu tunete si vant puternic , inafara de sambata, cand s-a lasat cu grindina.
Prin ploaie si vant, avand o imagine clara despre "cold november rain", cu un microbus vechi care nu promitea prea multe la capitolul "ermetic", am pornit duminica dimineata catre Stonehenge ( un simplu click pe titlul postului va va duce spre mai multe informatii). Misterul Stonehenge, care este totusi un monument foarte celebru, pare sa nu fie doar in descrifrarea ansamblului de pietre, ci si de gasirea propriuzisa a locului unde se afla. Sau poate deja e vorba de ignoranta. De aproximativ o luna am intrebat in stanga, in dreapta , la birou si la familia la care locuiesc , spre ce oras trebuie sa iau tren ca sa ajung la Stonehenge. Nimeni nu stia prea bine, de parca ar fi tinut ascuns locul, pe care totusi mii si mii de turisti il gasesc in ficare an. Printre cei mii si mii de turisti ne-am aflat si noi duminica, 10 studenti din tari latine, in drum spre Salisbury, apoi inca 10 mile directie Amesbury, intr-un microbus inchiriat. Ma asteptam la foarte putin, pentru ca cei intrebati inainte, rusinati probabil de faptul ca nu stiu cum se ajunge, incercau sa ma faca sa ma razgandesc spunand ca sunt "just some stones".
Ajunsi la Stonehnge, am admirat imensele pietre , care exista acolo de 5000 de ani, si care ridica intrebari tuturor vizitatorilor. Am inconjurat oracolul/ calendarul astrologic / altarul ascultand un audioghid care la fiecare commentary code releva alta explicatie/ legenda despre pietrele masive expuse intr-o forma bizara.
Dupa ce m-am amuzat la legendele cu druizii, uriasii sau chiar diavolul care ar fi construit monumentul, am zambit la legendele ce includeau printese, extraterestrii si fel de fel de zeitati, am redus totul la 2 variante destul de plauzibile :
1. Stonehenge a fost construit in scop stiintific, cu efect de calendar astrologic. Pentru ca exact in ziua solistitiului de vara, soarele trece prin "potcoava" principala si razele lui cad direct pe piatra altarului, marcand in calendar luna iunie. In iulie trece prin "potcoava" urmatoare si uite asa dupa 12 luni se inchide cercul.
2. Stonehenge a fost construit spre venererea unei zeitati, probabil zeu / zeita a soarelui, veridic mai ales pentru ca una din pietrele aflate la orizontal se spune ca ar fi piatra pentru sacrificii umane. Poate este vorba de o combinatie intre cele doua. Sau o a treia varianta la care nu s-a gandit nimeni niciodata.
Singura mea idee, ascultand datele si legendele a fost urmatoarea : " cam ciudat fapt ca unii oameni s-au gandit sa aduca pietrele de pana la 50 tone greutate pana in locul acela pustiu, sa le aseze in forma de potcoava printr-o metoda absolut misterioasa, toate astea pentru a venera/ masura soarele, si toate astea intr-un loc unde e innorat si ploua, cred eu, 367 de zile pe an.

Si tocmai s-a oprit ploaia, asa ca profit sa ies pana afara. Cu gandul la proverbul englezesc preferat : "if you like the weather, give it 5 minutes"

No comments: