Tuesday, April 27, 2010

Downtown, baby!

A stat ploaia pe la mijlocul zilei. Cam pe atunci mă îndreptam cu mama spre restaurantul Maison (adică franţuzesc, nu oricum), unde aveam rendez-vous, fireşte, cu nişte prieteni din Bucureşti cu care altfel nu prea apucăm să ne vedem.

Dar mai bine încep cu ieri, când, tot ferindu-ne de ploaie, ne-am petrecut dupămasa în MoMa. Eu fusesem şi data trecută, dar mama nu. Mă bucur că am mers din nou, pentru o expoziţie de senzaţie: Marina Abramovic - The Artist is present. Adica era prezentă şi artista sârbă. Dar revin. Prima sală a expoziţiei arăta un video repetitiv, alb negru, cu artista. În mijloc erau doi performeri, drepţi, nemişcaţi, cu arătătoarele mâinilor dinspre public aproape atingându-se. Nemişcaţi! Dar prezenţi. Ca să ajungi în sala 2 erau două variante: cea simplă, să treci pur şi simplu şi cea inedită, să treci printre 2 fete (nemişcate) care stăteau faţă în faţă, nude, la o distanţă la care, cel mai probabil, te atingeai de sânii a măcar uneia dintre ele. Am fost inedită.

În sala doi erau prezente două personaje de sex opus cu o strânsă legătură între ele: părul! Ambele personaje aveau părul lung. Stând spate în spate, cozile erau împletite într-una singură. Legaţi, nemişcaţi!

Şi când credeam ca nu se poate mai incomod, am ajuns într-una din sălile finale. Acolo, o fată frumoasă, graţioasă, nudă, stătea suspendată pe un scaun de bicicletă fixat în perete, cu încă un sprijin minim al călcâielor într-un soi de bare scurte ce se iveau la nivelul potrivit. Gen...
Şi stând aşa, suspendată pe scaunul de bicicletă, flutura braţele în sus şi în jos, foarte, foarte lent.
Atât de tare m-a impresionat graţia şi efortul domnişoarei, încât am uitat să menţionez nudul din sala anterioară, peste care era întins un schelet uman.

Artista trona la etajul 2. Cum altfel decât...nemişcată (ce, credeaţi că zic nudă?) ? Marina Abramovici stătea pe un scaun într-o robă lungă roşie, în faţa unei mese. Vizavi, un scaun, pe care vizitatorii erau invitaţi de un mesaj scris să se aţeze şi să completeze imaginea statică într-un soi de staring contest. O fată stătea acolo de când am ajuns. Să fi tot fost vreo 3 ore, că totuşi, vorbim de MoMa NYC. Aş fi înfruntat-o şi eu pe sârboaică, dar roşcata prea-mi părea ambiţioasă şi prea aveam multe de văzut în New York.

Am continuat foarte turstic. Azi "am ars-o" prin buticurile din Soho, China Town, Lil'Italy, Broadway via Time Square, EmpStBuilding şi altele, într-o ordine mai logică decât reiese cea din enumerare.

Mâine se va zgâlţâi Brooklyn Bridge-ul cu mine.

Aţi observat că folosesc diacritice? E şic, nu? :)





4 comments:

Dan said...

Ce interesesant pe a acolo Carla! Vad ca ti continui obiceiu de calatorii. Mie mi sa parut ca o saptamana este mult pentru a vizita New Yorkul. Nu mi se pare chiar asa de mult de vazut ca la Paris. In total (cu prima venire) cind vei sta la NY?
te pup,
Marius

lavininha said...

Şic indeed:) Acuma dacă vreau şi io la MoMA, ce mă fac?

embevolter said...

Nimic despre Henri Cartier-Bresson?

Carlutz said...

@Marius: Mie nu imi ajunge o saptamana parca...mi se pare ca sunt foaarte multe de facut :)

@Lavi: Haida!

@Embe: am intrat si la expo Cartier-Bresson, dar era muuulta lume, asa ca am vazut-o destul de fugitiv :(