Thursday, September 30, 2010

O dimineaţă norocoasă

Am mai menţionat dar, cum că fac naveta de la Viena la facultatea din Wieselburg - nume pe care vreau să-l traduc motamo, căci am fost somată: Cetatea Nevăstuicii. Dar aţi fi ghicit-o şi voi. Mai trebuie doar să "I.R. is better than Weasel" şi pot să put on the pants for the victory dance.

Aici în Austria totul se petrece în comunitate. Locuim (curând) 4 oameni, aşa că e o comunitate de locuit - Wohngemeinschaft, de acum numită WG.
Dacă în "pendularea" spre facultate suntem 3 în maşină se cheamă că avem o Fahrgemeinschaft, adică o comunitate de merscumaşina, de acum numită FG.

Comunitatea FG de merscumaşina s-a format azi doar din mine şi colegul Alfred care şi el "pendulează" din Viena. La 7:40 trebuia să ne vedem pe Maria Hilfer Strasse 206. La 7:35 am ieşit grăbită pe uşa lui Tutzi cu laptop în spate, ditamai (dar ditamai) pătura maro de la Ikea în mâna dreaptă şi cafeaua "to go" în mâna stângă. La 7:37 am călcat în cel mai proaspăt rahat de câine de pe Grimmgasse, chiar înainte să urc pe Maria Hilfer. Şi, cum mai nou sunt "cool şi hippie" şi port pantaloni largi, lungi şi evazaţi, nu s-a îmbibat doar talpa de Converse ci şi o bună parte din tivul deja frănjurit de la atâta umblat.
M-am oprit dezgustată să caut o baltă. De unde bălţi la Viena? Că doar ei nu au gropi în trotuar! Din fericire trecuse de curând maşina de curăţat străzi şi, în mijlocul şoselei, nu doar că era o băltoacă mică, dar şi nişte urme de spumă de la detergentul folosit în proces. Mă uit pe stradă, venea o singură maşină. Mă gândesc: "Lejer, aştept să treacă şi mă duc la bălăceală în mijlocul drumului!". Dar la Viena, politicoşii ăştia dau prioritate la pietoni şi când nu e trecere!! Era culmea să mă mai şi opresc fix în faţa maşinii să-mi îmbăiez Converşii răhăţiţi în baltă, când galanta şoferiţă avea de ajuns la serviciu! Şi mai şi întârziam la întâlnirea cu Alfred. Era clar că rahatul din talpă avea să ne însoţească la Cetatea Nevăstuicii.

Ce e de făcut? Îi spun, la prima noastră întrevedere (vorbisem înainte doar pe Facebook) : "Hallo, ich bin Carla şi tocmai am călcat în Hundescheiße"? Sau merg pe burtă şi mă fac că plouă, da' de nu miroase? Ajung la maşină târând picioarele de asfalt şi căscând ca să se creadă că umblu greu de somn. Urc în maşină şi încep să aştept reacţii. Eu nu simţeam nimic iniţial, dar după vreo 20 km, psihologic sau nu, venea un uşor miros de rahat de câine de la picioarele mele. Am zis că mai bine recunosc, decât să creadă că e propriu mie. Totuşi, această comunitate de merscumaşina e destul de importantă pentru pregătirea mea academică şi m-am gândit că mirosul de rahat nu e tocmai drum pavat spre popularitate! Desigur că am împachetat totul într-o glumiţă, din care a reieşit că de fapt nu mirosea nimic. Politicoşi, v-am spus!

Probabil mai există şi acum un mic rest de rahat pe Converse, care e în holul casei, în al cărei living, pe canapea, mă aflu. Azi a mai venit un profesor cu dialect oribil. Dar va trebui să mă obişnuiesc şi cu ăsta. Că doar sunt într-o fază norocoasă. Is' so!

4 comments:

Iunia said...

Deci...again ai reusit sa ma faci sa rad cu lacrimi singura in fata calculatorului...iti repet: mi-esti draga de mor!!!te pup!!

Unknown said...

Carla, dar...dar... you DON'T need pants for the victory dance!

Raul P said...

pe bune...ai un post intreg despre hundscheisse? (sau cum i-o fi zicand)....

Mult prea tare masteru'ala! :)))

Carlatoria said...

Sa stii Raul ca fix despre asta au comentat si prietenii mei aseara si au hotarat ca trebuie sa ma scoata in oras :))