Tuesday, May 04, 2010

Jazzed

Încă zi, încă o poveste :)

Dar mai bine mă întorc în timp să vă povestesc ce 1 mai inedit am avut!

Sub clima tropicală a New Orleans-ului am pornit spre Jazz Fest, unul din cele mai mari festivale de jazz din America. Poate ştiţi deja, că eu nu sunt mare jazzeriţă. Ah sigur, ies la baruri care au jazz în nume, îmi place să ascult o muzică bună, am fost şi la Gărâna, dar nu prea am cunoscut marele line-up de pe afişele de Jazz Fest, în faţa cărora mulţi fani ai genului ar fi vărsat o lacrimă de bucurie. Pe lângă câteva formaţii care m-au binedispus că sunau foarte bine, am mers şi la una cunoscută de mine: Pearl Jam. Mai mult ascultasem albumul lui Eddie Vedder de pe coloana sonoră "Into the Wild" şi asta în special graţie lui Gigi şi deci ştiam că tipul se pricepe la muzică. A fost pretty cool, păcat doar că a fost în America, asta din câteva motive. Unul ar fi că aici, festivalul nu e ca la noi. Adică vârsta medie, în primul rând, este poate pe la 40 de ani. O coboară mult nepoţii care se joacă cu găletuţa în nisip (la propriu). Şi, chiar dacă seniorii americani sunt mult mai sportivi ca mine, au plăcerea statului pe scaun. Aşa că, o mare zonă încăpătoare din faţa scenelor e ocupată de aceşti scăunari, cu pături, jocuri, nepoţi şi lăzi frigorifice. Adică, practic, ieşi la picnic, dar în loc de casetofon îţi cântă Pearl Jam. Dacă la noi recunoşti un om care merge la festival după brăţară, acolo după scaunele cărate ca rucsacii.

Dar să vă spun de Pearl Jam. Că mi-a plăcut foarte mult! Dar, din nou, fiind în America, s-a intrat la un moment dat în direct cu eroii acestei ţări, care fac doar bine şi servesc patria în cele mai grele condiţii: soldaţii din Afganistan, care urmăreau concertul împreună cu noi, transmis live, pe care toţi zeci de mii de fani îi aclamau ca pe nişte zei. Pace?

Aşa că, am admirat soldaţii dintre paturici pline de nepoţi şi apoi, la 7 seara, când, desigur, se termină festivalul şi toata lumea pleacă acasă, ne-am reluat şi noi plimbările pe frumoase bulevarde louisiene.

Important e să stai cât mai mult pe străzi, să te bucuri de căldură şi să te fereşti de frig. Pentru că toate interioarele sunt menţinute la 16 grade, afară fiind vreo 30. Aşa le place aerul condiţionat! Şi gheaţa! Noi la hotel oprim aerul condiţionat, dar menajera îl porneşte, aşa că oricum ne întoarcem acasă în ger. O şi aud, parcă zicând: "Turistele astea, săracele, nu ştiu să pornească aerul condiţionat şi se chinuie întruna cu căldura insuportabilă" ... bine, poate nu în română.

Deci mă duc să văd aligatorii. Ştiaţi că se pot mânca? Eu îmi rezum exotismul la sorbit de stridii :) Dar cine se înscrie aici, poate primi un suvenir comestibil cu carne de aligator. Mm mm mm!

4 comments:

T ! said...

Primul inscris !

karums pentru aligatorsuvenir, troc just.

lavininha said...

Aaah, cărniiiţă, vreau şi io - fără troc just:D

embevolter said...

Tre sa fie si filé de aligator la grătar. Hai noh! Pentru experienta.
Eu am incercat croco si dăraba arăta fix ca una de vitel.

Omuletii Verzi said...

nu (ne) mancati crocodiliiiiiiii :((