Thursday, October 28, 2010

Barcelona Bellona

Am plecat spre Barcelona sâmbătă dimineaţa devreme, pe când abia se rumenea în cartier primul strat de carne de kebab, acest deliciu culinar tipic sectorului 10 din Viena, în care locuiesc de mai bine de două săptămăni.

Drumul spre Barcelona nu a fost direct, ci cu escală de vreo 4 ore la Duesseldorf. Prea mult ca sa nu înnebuneşti şi prea puţin ca să mai dai o fugă prin oraşul ploios. Dar după un total de vreo 10 ore pe drumuri am ieşit din aeroport la, să tot fie, 20 de grade mediteraneene.

Hotelul avea 4 stele. Am fost destul de şmecheră (citiţi norocoasă), că m-am lipit de mama la un congres de gastroenterologie şi am avut parte de toate privilegiile medicilor, printre care hotel care dă nas în nas cu Casa Batllo de pe Paseo de Gracia, cine elevate cu fructe de mare, flamenco şi alte bunătăţi.

Mai fusesem în Barcelona în timpul semestrului meu Erasmus din Valencia. Aşa că revenirea în Spania a fost şi cel mai apropiat sentiment de „acasă” pe care l-am avut în ultima lună şi jumătate de când am plecat din România. Mai ales că am fost cu mama. Dar am şi redescoperit toate elementele care mi-au plăcut la Spania în 2006 pe lângă multe lucruri noi, de care poate nici nu ştiam: Barceloneta, o parte de plajă, faleză, într-un barrio foarte latin şi cald, Pueblo Espanol – pavilion de expunere a ţării la expoziţia mondială din 1929, unde azi se pot recunoaşte reproduceri de clădiri şi piaţete din oraşe iberice, zona de simpozion, Forum, cu clădiri moderne de birouri şi plajă generoasă, pe care am petrecut citind cât timp mama asculta învăţaţi într-ale medicinei.

Am fost la o expoziţie a designerului Mariscal, în casa Mila, la Sagrada Familia, Rambla, Piaţa Spaniei, un mare monument a lui Joan Miro, Arcul de Triumf şi tot aşa.

Plimbându-ne în timpul nostru liber şi profitând de căldură, dăm peste un domn simpatic dar mult prea îmbrăcat pentru cele douăzecişiceva de grade de afară. „Numa’ Dumnezeu o ştiut că o să fie aşa de cald”, se scuză el ardeleneşte. Sigur, Dumnezeu, piloşii de la institutele de meteorologie şi cam oricine a avut contact cu buletinele de ştiri în ziua respectivă J

Experienţa plăcută de mother – daughter a fost completată şi de prezenţa unor prieteni cu care să tot vrei să-ţi petreci timpul: Dan, căruia Barcelona îi prieşte ca un disc cu muzică bună şi Luiza, veselă ca-n Bucureşti, dar cu un zâmbet de Costa Brava plin de relaxare.

Ultima seară a fost festivă de-a dreptul şi anume am primit la cina un platou cu peşte şi cu fructe de mare numai al meu: langustă, ton, somon, midii, creveţi şi alte vertebrate şi nevertebrate necunoscute. Cred că am prins puţin de „glow in the dark” de la atâta fosfor.

Am revenit în Viena miercuri seara, ca să realizez, înainte să intru în casă, că cineva mâncase din farfuria mijlocie! Adică cineva mi-a umblat la maşină. Am aflat după scurt timp că era în singuranţă, cu poliţia rutieră care a considerat că am parcat greşit. Am recuperat-o acum câteva ore usturător de scump. A trebuit să mă ducă un coleg pânp acolo, pentru că această parcare de maşini ridicate se află la capătul lumii şi nu există mijloace de transport în comun până acolo. E ciudat ca au organizat aşa treaba, mai ales că e clar că nu ai maşină, din moment ce ai treabă pe la ei.

Măcar Fordul e din nou parcat corect şi sigur şi am cum să-mi transport mâine stratul subţire de bronz la şcoală.

Noapte bună, Barcelona!

No comments: